Asta e căsuța mea

Cand aveam vreo 8 ani veniseră părinții să mă ia acasă mai repede decât trebuia să mă întorc natural dintr-o tabără școlară, de fapt singura în care am fost în școala generală, că pe urmă a venit sărăcia tranziției peste noi, lucru neimportant, important fiind că strabunicul i-a trimis să adune familia să-și mai vadă și el nepoții înainte să moară că își plănuise asta, lucru care s-a și întâmplat conform planului.

Dar nici asta nu e important, ci faptul că m-au luat ai mei și am petrecut o jumătate de zi și o noapte la un parc de căsuțe din Herculane. M-am jucat cu frate-meu, asta avea ceva gen 3-4 ani, pe Cerna și pe urmă ori ne-am certat, ori ăsta a obosit și a plecat să doarmă. Nu mai știu dacă noi aveam căsuța 3 și el a intrat la 5, sau viceversa, ce contează e ca a intrat acolo s-a așezat în pat și, când au venit locatarii de drept, le-a spus clar că ”asta e căsuța mea” și le-a indicat să plece. După ce au verificat oamenii ăia cu atenție l-au luat de mână și i-au căutat familia. Așa decurgea în vremea aia supravegherea copiilor, mai multă libertate.

Relevanța antepoveștii e că azi ( când scriu) am plecat la micul dejun cu laptopul, am mâncat un pic și m-am întors să lucrez. Am apăsat etajul 4 pe lift, am ajuns, am coborât, am ridicat ochii din laptop să văd că e doamna care face curățenie la noi la cameră, văd că a pus soția indicatorul de făcut curat, nu știu de ce, dar nu contează, mă duc în balcon.

Tanti îmi spune că mai are puțin și termină, eu îi spun că nu mă deranjează și merg cu laptopul în balcon. Tanti pleacă și, după vreo 2 minute, mă gândesc că ar fi bine să bag aparatul ăsta în priză, așa că mă întorc în cameră, dar nu văd încărcătorul în priză. L-o fi scos să bage aspiratorul? Dar nu îl văd pe nicăieri , nici celălalt laptop pe masă și lipsesc lucruri. Bă ce pula mea s-a întamplat aici?

De-acum deja știți unde se duce asta. N-am așteptat să vină locatarii să-i dau afară, am ieșit nedumerit la ușă m-am uitat pe perete și văd că era camera 232X, nu 242X. Ah, de aia. Doamna mă vede nedumerit și mă întreabă șocată:

-Esta no era tu habitacion?

Bă, a dreacu, se prinse.

-No, lo siento… El mio esta en el cuatro piso…

-Ay-ay-ay, senor, que desgracia.

Eh. Se mai intampla. Mi se.