Unde e limita, când observi că utilitatea ta scade

Speram să vină o vreme când copiii incep să mă depășească intelectual, apoi în ceea ce fac, apoi cu privirea cât câștig și la cât de fericit îmi trăiesc viața.

Și lucrez cu interes ca asta să se întâmple.  Trag de copilul cel mic să citească zilnic in engleză, că îi place moderat cam nu prea. In românește citește ca un ungur vero. Lucrăm și la asta, dar engleza e baza.

Într-o seară se cam grăbea, citea repede și fără poftă și îi tot spuneam să citească mai rar și mai clar, cu dicție și intonație. Că e important cum comunici.

Cărțile au markere de diferite culori în funcție de nivel, pe măsură ce copilul citește mai bine și înțelege mai bine trece la alt nivel. Copilul citește destul de bine și mult, însă evaluarea o face profesorul .

Observând că citește o carte de aceeași culoare ca anul trecut întreb să aflu de ce:

-Nu ai terminat, măi, toate cărțile de culoarea asta deja? De la clasa mea da, dar mă trimite doamna la anul V  ( următorul) să iau de acolo.

-Foarte bun, zic, înțeleg că nu mai aveți alte culori mai avansate?

-Ba, da.

-Și atunci de ce citești de la culoarea asta?

-Că doamna ne trece la altă culoare  când ne ascultă ea și decide că citim bine.

-Păi și tu nu citești bine?

-Și da și nu.

-Cum adică? Adică citesc cam repede .

-Păi ce ți-am zis!? Ia dă cartea încoace să îți arăt cum.

Îmi setez mintea pe canalul de știri al BBC și încep. După primele două fraze mă oprește:

-Nu tati, nu!  Tu nu citești bine.

-Cum adică?

-Tu nu citești  British English, asta e American English.

Eu nu sunt un om ușor de convins. OK. Pornesc telefonul pe înregistrat și citesc în continuare. Opresc. Pornesc telefonul pe înregistrare și o pun pe ea să citească.

Ascult. Observ.

-Bine, tată, citește aici în continuare că faci bine. BBC o pulă.

Mă bucur că mai colaborează cu mine, măcar, notez in caiet ce a citit și mă îndrept spre birou să mă ascund sub o piatră ca orice boșorog depășit. Doar 8 ani… That was fast.

Vine celălalt copil pe care încă îl mai pot învăța cu accente și astea că a învățat limba mai târziu și cred că fără cursuri de logopedie nu i se mai formează accentul ușor. Vârsta. Și presupun că și înclinația. Vine că să o ajut să își facă tema la matematică. Așa, gata, hai, uite că tot mai sunt și eu bun de ceva .

Nu au ăștia matematica la 13 ani să nu o știu eu . Și așa e. N-au. Atâta că unele lucruri le-am învățat în liceu, altele la facultate. La altele nu știu termenii din engleză.

Nu vorbesc de  grafice de funcții și histograme. Din astea am mai văzut și prin școala generală și în liceu.

Eu vorba de densitatea de frecvență, noțiune de statistică , pe care o folosesc din când în când , când mai am câte o poziție temporară de auditor sau șefuț de vreo echipă și trebuie să monitorizez calitatea unor procese. 

Aaanyway, eu la clasa de mate info, am aflat de noțiunea de densitate de frecvență prin facultate.  Nu e cine știe ce ,dar orișicât, pentru nivelul școlii la 13 ani, e interesant.

Și , normal, că am întrebat ce nu știe, că să o învăț eu.  Și zic sa citesc prima problemă, nu asta din poză, și în timp ce citesc ea scribăluia pe o foaie , iar eu incep să explic fundamentul și cum se abordează și nu apuc că văd rezultatul pe foaie, după aia văd rezultatul in calculator , apăsat pe butonul de verificare , check! Și următoarea.

-Aha, deci știi cum se rezolvă. Bravo, hai să o vedem pe asta.

O citim amândoi în gând ea se apuca de scris pe foaie, eu de făcut calcule cu voce tare, dar e înaintea mea și nu apuc sa termin că bagă rezultatul și “mai departe”.

După vreo două-trei o întreb dacă  m-a chemat să o ajut sau să mă umilească.

Cu excepția calculelor numerice , pe care le fac eu mai repede că ea e lepră și folosește calculatorul, iar eu procesorul incorporat , până la înmulțiri de 3 cifre cu 2, că după aia durează prea mult  și la mine și ori foaie, ori calculator, operațiile algebrice ii ies mai repede.

Când pula mea…

Ok, trecem la astea cu histograme și că aici are nevoie de ajutor că e greu.

Nu e nimic greu, trebuie să măsori  pe graficul ăla, să notezi și să faci niște calcule, relativ banale chiar și pentru un copil de gimnaziu, care vrea să ia bacul și să facă “studii superioare”.

Dar “e greu”, mă înțelegi, să citești de pe grafic, că ea nu vede bine, că nu e afișată imaginea corect pe ecran că scuze și se așează la pian , că să îi fac eu tema că îi e lene.

-Nu îți fac nicio temă, că nu așa merge în viață, te ajut dacă nu știi , stau cu tine cât e nevoie, dar nu îți fac tema. Că eu greu să citească că să îi notez eu alea de pe ecran și le calculează ea. In timp ce cântă la pian.

-Că hai, că îți cânt la pian.

Învață, nu cântă, dar știe că îmi place.

-Hai, mă…

Așa i-aș da un capac după ceafă, dar mă gândesc că singurul fel în care o pot ajuta asta e, să fac eu munca de asistent de laborator și face ea restul. Bine, tată…

Notez de pe grafic, face calculele , nu iese bine. Nu iese bine că sunt eu chior și nu îmi fac treaba bine. This one is on me, I guess.

Trebuie să-l întreb pe ăl bătrân când și-a dat seama că sunt mai inteligent și mai

2 Replies to “Unde e limita, când observi că utilitatea ta scade”

  1. Nu-s prea multe lucruri mai faine ca sentimentul pe care il ai cand te fac astia mici si prost si mandru totodata 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.