Filme: Spidermanul de anul ăsta

Ceva cu un Spiderman care o arde prin Spider-verse.

Din ciclul doi neuroni se legănau pe o pânză de păianjen, am întrebat copiii dacă vor la cinema, că e cam cald in casa inclusiv seara – că deh, in UK nu am aer condiționat, și cum am inceput să caut pe cineva să monteze in mai, e normal că o să se întâmple nu mai devreme de septembrie, mânca-mi-ar pula meșterii britanici care lipsesc cu desăvârșire.

Acestea fiind zise , m-a întrebat copilul ce filme sunt și a zis că vrea la Spiderman, că e bun, că.

Știi cum e, aveam altă părere , dar eu nu mai sunt copil. Hai, tată , iau bilete. Legat de care, cred că mă bag iarăși pe biblioteca națională filelist, păi ce facem aici, 4 oameni la film 84 de lire. Delir și alta nu.

Dar zici că să salvăm cinematografele.

Așa, cu filmul. Pe mine nu m-au atras filmele astea niciodată nici nu prea știu despre ce sunt, in afară de un om în costum de păianjen. Eu sunt cu beatman, cu superman în chiloți , astea.

Pe IMDb am văzut că au avut aproape mereu note mari filmele astea, dar nu am văzut vreunul.

Ajuns în fața peliculei , știam doar că ăsta e făcut ca un fel de desene animate așa.

De fapt , e mai mult de atât. Acesta este un film artistic. Serios, se desfășoară artă acoloșa și nu vorbesc de povestea din film. Aia e ușurică, ca pentru copii. Dar cum e spusă m-a lăsat un pic mască.

Grafica e una cyberpunk cu influențe postimpresioniste și un pic suprarealiste. Jur că în unele scene te întrebi “cine v-a lucrat aici, van Gogu pe steroizi?”.

Pe mine mă cam enervează curentul asta cyberpunk, un fel de noire inversat cu culori care deranjează și am avut un sentiment mix. Dar apreciez simbolismul vizual din film .

Acuma totul este vopsit in căcaturi cuantice și așa e și filmul ăsta, iar forma pe care au ales-o de a reprezenta treabă asta cu universuri paralele și fluctuații cuantice și manifestarea lumii că o colecție de câmpuri cuantice ( probabil una din cele mai bune reprezentați de până acum a înțelegerii curente – care nu înseamnă că e și corectă , dar atâta putem ) și ce mai e pe acolo e prin culori și imagini guvernate de un spectru cromatic și de forma destul de larg, fluid și instabil.

E greu de pus corect în cuvinte, însă ce pot să spun e că , conceptual, tipul ăsta de a face film m-a impresionat mai mult decât atunci când am văzut prima dată Avatar 3D.

Nu e foarte pe gustul meu, imaginile îmi dau o stare de agitație și în ciuda faptului că filmul e PG și nu are violență mai mul decât genul de violență de desene animate și nici altceva vădit nepotrivit pentru copii, cred că e mai un pic mai spăimos decât alte filme etichetate cu 12, doar din stil și imaginile prezentate acolo.

Antieroul e chiar dubios pentru cum l-ar vedea un copil.

Vorbind de asta, construcția caracterelor e făcută îngrijit, corect, cu un antierou care are un motiv bun și care evoluează progresiv și cinstit și care e mereu cu un pas înaintea eroului, civilizat , cum se făcea pe clasic.

Ați mai văzut Cyberpunk in Blade Runner și Matrix, dar nu așa, garantez. Nu garantez că o să vă placă, ci că o să rămână un film de referință în cinematografie pentru imagine. Cred că vreau să îl mai vad o dată în HDR.