iPhone a devenit substantiv comun în partea aia a lumii

Am văzut că s-a lansat iPhone 15 ( cred ?) de care nu știu nimic, nu îmi pasă, am reținut doar că au pus port USB-C pe el – așa le trebuie americanilor încrezuți, ha!

Am zis eu, hater cum sunt.

Sunt obișnuit din UK ( și cred că e așa în cam toate țările din Vestul Europei) ca lumea să știe și să vorbească de fix două branduri de telefoane : Apple și Samsung.

Restul nu există. Noi, românii, credem că există, că Huawei, că  Xiaomi și alte săracii pentru săraci care suntem noi săraci. Repetați după mine: Nu.Există.

Mai există un pic un pic prin țările din Vest, ăsta de la Google Pixel, dar vag de tot , doar în lumea ăstora techies, fani Google și cam atât – in termeni reali e cam aceeași chestie – nu există, nu a văzut “nimeni” unul cum arată.

Nu mă interesează că există telefoane tehnice de nișă ( CAT și care mai sunt ) și că sunt unele mai posh ( Motorola RAZR alea noi ) și te miri ce excentricități ( eu sunt cu Sony ) – niciunul din acestea nu există în limbajul comun.

Totuși, lumea când vorbește de smartfoane zice de “your mobile device ” , sau “your hand held device ” , în ideea că se recunosc cele două lumi ( iPhone și androizii) .

Eram pe schelă cu un muncitor de la acoperiș, îi făceam o plată din telefon și se uită tipul ( tânăr, 21 de ani ) la telefonul meu și zice : Ăsta e un Samsung?

– Nu.  E Asus.

–  N-am auzit de Asus. Este un telefon bun?

– Nu. Deloc. Dar are ce îmi trebuie mie. 2 SIM-uri, SD Card să nu pierd pozele dacă se strică telefonul, baterie mare , Camera flip .

Se uită chiorâș la mine și zice mândru de telefonul lui : Apple face telefoane foarte bune. Eu țin pozele pe cloud.

Mă uit înapoi și îl aprob:

-Da, așa e…

-Nu înțeleg de ce nu are toată lumea Apple?

Ridic din umeri și îl întreb :

-Cât te-a costat?

-E parte din contract, la doi ani îmi iau altul.

Aprob din cap și îl întreb cât plătește la abonament.  

-Not much, around 50 quid per month. Si ceva la cloud, nu știe cât.

Că oricum dă banii ăia pe abonament și fără telefon.

Luați aminte copii și nu vă mai întrebați de ce trebuie să învățați matematică la școală,  decât dacă vreți să sfârșiți toți cu iPhone – caz în care e OK, puteți fi proști.

Îi explic că eu plătesc circa 100 de lire pe an la telefon, sau sub. Îmi spune că nu are cum să coste telefonul așa puțin. -Nu prietene, planul tarifar, telefonul m-a costat circa 450 de lire acum doi ani.

– Aaaa, păi e tot aia, doar că ai plătit în avans.

După un scurt-circuit in zona economică a creierului, îi explic că nu e tot aia că 450/24 fac sub 20 de lire pe lună și cu planul tarifar iese sub 30.

Îmi spune că nu are cum să existe planuri de 8 lire pe lună. Îi arăt planul tarifar lunar. Îmi spune că da, dar el are apeluri și mesaje nelimitate . Ca și mine și folosesc maxim 30 de minute pe lună și asta că mai sun la cine știe ce relații cu clienții și mă țin aia în așteptare ca pe fraier. Zice că și el la fel, că de fapt vorbește doar pe facetime și WhatsApp. I-auzi, pula mea. Dar are net mult. Îl întreb cât de mult. Îmi zice “many Gigabytes, mate. Many, many Gigabytes. “

-Eee, atunci se justifică, zic eu și îi laud telefonul care cred că este iPhone 13 , din ăla mai mic, că nu ai ce sa faci pe acoperișuri cu ăla promax, decât dacă îl pui in loc de țigle pe casă.

Se gândește puțin și zice că “mda, cu 30 sau 50 de lire pe lună cheltuiți ești tot acolo.” Pe undeva are dreptate.

***

Ajuns la hotel pe lumea cealaltă americanizată, în toate instrucțiunile care ziceau sa faci ceva pe telefon , să scanezi un QR , sau te miri ce, scria explicit s-o faci cu “your iPhone”, nu your mobile, your handheld, your cărămidă. Am zis – eh , resort de bogați , s-au învățat așa . Toată lumea vorbește cu your /my iPhone in lumea asta și dincolo de resort o țară care nu e totuși una de desculți, dar nici Anglia nu e.

Am fost într-o excursie, mi-au făcut unii niste poze așa și așa, pe care le-am cerut și pe hârtie și pe lângă. Credeam că mi le dau pe stick, dar nu, că să mi le bage in telefon cu tot cu viruși. Pardon, in iPhone, voiau ei, dar voiau degeaba.

-Bă, n-am iPhone.

Ei aveau și  niste calculatoare Mac, cu ecran dublu să mă și uit și eu ce fac ei pe acolo…. Da, pe insulița asta. Nu știu ăștia ce e ăla Windows, cred. Nu incepeti cu Linux.

Se uită la mine scârbit și mă întreabă pe nas de credeam că îi curge tot sângele de la inimă pe acolo:

– Nu? Ai Saaamsung??

Jur că am perceput-o ca pe un fel de ” coaie, tu ești d-ăla?”

-Nu am Samsung.

Și i s-a tăiat filmul.

-But what do you have then?

-Asus.

A ridicat din umeri și a zis că el poate să îmi dea pozele doar pe iPhone sau Samsung.

M-am uitat la el pe sub ochelari și i-am zis să bage mufa de Samsung ( USB-C, dar nu ai cu cine  )  în telefon.  După aia s-a descurcat.

Așa privire cu dispreț nu mi-am mai luat de pe vremea când eram copil și m-am dus la ștrand în chiloți normali, că ai mei nu mi-au cumpărat slipi că eram și săraci și oricum nu știau ei ce sunt ăia.

Și după asta m-am uitat de curiozitate la angajații resortului. Aproape toți ( șoferi, chelneri, cameriste, instructori de scuba, personal pe bărci) aveau o formă de iPhone. Mai puțin niste bucătari de la restaurantul Japonez. Ăia erau din Filipine și după poziționarea camerelor aveau ceva versiuni de Samsung.

Ține minte, când scoți telefonul diferit de iPhone și se uită cineva cu interes la tine, in lumea civilizată se uită că ești sărac nu de altceva. Dacă nu ai nici măcar Samsung, poți să te ascunzi sub o piatră.