Cred că mă lepăd de Europcar . Renault Captur

Am zis acum 6 ani de Renault Captur, prima generație și nu scriu că mi-am adus aminte ceva de atunci, nu. În fapt am recitit articolul să văd dacă ce am spus atunci mai este valabil și la generația de acum.

Oarecum.

Dar mai întâi of-ul cu Europcarii. Eu merg cu ăștia că așa am apucat. Serios. Și, in principiu, sunt o persoană loială și dacă primesc ce vreau de la o companie și ei nu se înfățișează drept jigodii degrabă să mă pună în 4 labe și să mi-o înfigă la orice colț, aleg să continui business-ul cu el , nu merg să “shop around” , cum ar zice britanicii.

Și așa am apucat pentru că aia de la firma unde lucram când scriam review-uri ca cel din link aveau contracte cu Sixt și Europcar, noi in România am primit doar codul de reducere de Europcar și efectiv mi-a fost lene să întreb manageri din Germania de codul pentru Sixt, că mi s-au părut irelevant deși nu era.

Pentru că Sixt aveau flotă mai bună în Germania , și acuma au, iar colegii mei primeau mereu rable mai bune – era și un pic mai scump, dar știi cum e, banii firmei, mi se rupe inima când trebuie să economisesc un leu din banii altora , zici că sunt gold digger înnăscut.

Ce mi-a plăcut la ei , spre deosebire de Sixt, era că puteam să folosesc contul și când închiriam privat – și acum același cont îl folosesc lol, dar nu mai știu codul de reduceri, iar atunci conta care e mai ieftin, și că – cel puțin în Europa – au posibilitatea să închei asigurare full, cu 0 euro excess în caz de belele. Așa am închiriat privat mereu și am avut și o mică bubă, o dată .

Este un principiu simplu, chiar daca nu fac rabla acordeon, nu îmi place să stau geană când se face verificarea de retur, că dacă am vreo dunguliță pe nu știu unde, vreo urmă din parcare, vreo piatră în geam din trafic, vreo castană, sau o nucă de cocos picată pe plafon; păi n-ai zis coaie “full full, cu de toate și cu ketchup? N-ai decât să te holbezi la ea până dimineață, că mie tot 0 lei îmi iei.”.

Al doilea motiv este că au asistență bună, că au prezență destul de deasă.  Nu e o firmă mică de buget, de iei rabla și dacă se întâmplă ceva “te descurci”. Nu. Un coleg a blocat cheia înăuntru. Nu știu cum, dar au venit ăia, l-au taxat și au deschis mașina, gen a blocat-o de dimineață la muncă, la prânz a observat , seara a plecat cu mașina rezolvată la hotel.

Alt coleg a făcut până pe autostradă  – nu știu de ce, era nouă mașină – și  nu avea roată de rezervă ( cum nu mai au mașinile ) . Le-a zis ălora ce s-a întâmplat și i-a întrebat gen , bă, ce vreți să fac să umflu roată și să bag maglavais din ăla în ea ?

-Unde sunteți , pai pe autostradă la km nu știu care. Pune triungiurile că vine cineva in maxim 1 oră, dacă vine poliția spinele că ai sunat deja la asistență, ca să nu te ia de acolo. A venit poliția, în  circa 30 de minute de când a sunat a avenit și cineva cu o roată, în mai puțin de o oră era din nou pe drum.

Altul a băgat benzină în loc de motorină ( ce, mai știți pe cineva?).  Ăla a plătit atunci bine de tot, dar au venit ăia de la Europcar cu platforma și cu altă mașină.

Eu nu am pățit din astea, dar genul ăsta de servicii e ceea ce vreau când sunt undeva unde nu cunosc pe nimeni și conduc o mașină pe care nu o cunosc.

Nu mă încântă rable luate la preț de chilipir și pe urmă firma de servicii mă caută la oo să vadă dacă poate să îmi impute ceva excess , ba pe vreo zgârietură, eventual preexistentă, ba pe te miri ce , sau care îți dau o răpciugă de mașină ( la Europcar nu cred că am condus până acum rablă cu mai mult de 50k km la bord ) și pula suport în caz ca se întâmplă ceva cu ea – gen “soarta”. Păi, nu, nu așa vreau.

Și ,  peste asta , când aveam status Elite ( hehe, pușca și cureaua lată, aș fi putut recăpăta și acum dar tocmai am refuzat propunerea de proiect cu călătorie săptămânală timp de 3 luni , iar asta e alta poveste ) primeam și upgrade-uri cinstite. Când nu primeam de alea necinstite.

Prin urmare, chit că sunt scumpi și nu au cele mai mișto mașini, in general sunt mulțumit de ei. Oarecum. Ceva însă a început să îi sape, prin varii locuri și M-am enervat acum doi ani când mi-au anulat o rezervare doar că nu au  putut încasa mai devreme suma de pe rezervare. Nu ar fi trebuit să încerce măcar ( iar eu țineam cardul blocat ). Nu m-au informat, m-am trezit în ziua zborului cu rezervarea anulată și soția uitându-se la mine cum se mai uită când mai fac eu din astea.  Că nu e vina mea, că nu că.  Nu merge. La noi in familie nu prea țin astea.  Ești responsabil sugi pula și fă ceva pe temă, nu băga scuze, că nu ne interesează.

Și am făcut atunci, ajuns in aeroport in Stuttgart, m-am dus la Sixt din două motive, primul că să îmi sugă pula ăia de la Europcar dacă așa, dar al doilea , mai obiectiv, că la 11:30 noaptea aia de la Sixt erau deschiși, la Europcar închideau. Și i-am întrebat, că voiam să le fac eu o fentă tare din aia oltenească cu “na, că nu iau de la voi, iau de la concurență” dar mi-au făcut-o ei mie gen:  Am închis acum și nu avem nicio rezervare pentru ora asta, reveniți dimineață. Da-da, mă-ta.

Iar ăia de la Sixt mi-au dat BMW X1 . Și m-au jupuit de bani și pentru scaun de copil și pentru asigurare full, care full-ul lor e mai mic și tot are ceva franșiză și garanție, și pentru că nu aveam rezervare – așa cum merită unul ca mine , cu planurile vraiște.

Dar nu mi-au dat mașină cu motor de elastic de chiloți , cum le au ăia de la Europcar și au înțeles că bă, suntem 5 , trebuie să încăpem cu bagajele “ăstea” , că le vedeau, în rabla aia.  Ignorând partea cu banii, am fost mulțumit ganță.

Când am luat excursia asta pă Maorițus ,cum se zice la mine la țară ( că se știe că vecinii mei sunt toți fierți pe vacanțe exotice), am căutat și mașina de închiriat că aveam între 500 și 800 de euro de aruncat pe ceva și nu știam exact pe ce.  Nu de altar dar un taxi de la aeroport spre Port Louis ( nu acolo mergeam, dar în zonă) face pe la 70 de euro și nu sunt toate cu 7 locuri, or noi suntem 5. Un transfer comandat de la hotel tot cam așa . Dus întors  face X2. Dacă mai pleci pe colo-colo, ăștia sunt banii . O pulă, CRED că trebuia să luăm taxi, am făcut vreo 350 de km intr-o săptămână.

Ce căutam era fix asta , o mașină în care să avem loc toți și bagajele noastre. Nu prea multe, o să le cam vedeți în poză.

Aveau o mașină rezonabilă – Dacia Duster ( da, au ajuns și pe aici, Renault le spune ) și una mai puțin rezonabilă, anume un BMW Seria 5.  Nu e numai că voiau peste 120 de euro pe zi pe el, este că e ditai mașină și ultima oară când am fost , nu prea aveai loc pe drumuri cu mașini mari. Dacă știam că au construit atâta infrastructură în 5 ani ( subiect separat) , pe aia o luam. Pe aia o luam la muie, vă explic eu de ce.

Așa că mă uitam la Duster , atâta că ziceau că o au disponibilă în numere foarte limitate. Și de obicei nu o primești că tu rezervi “Duster or Similar”. Pe urmă a dispărut disponibilitatea de tot , până m-am mai căcat eu pe mine. Nu aveau altceva comparabil, la spatiu de bagaje , iar următoarea opțiune era o KIA Sonet , la care m-am uitat pe net la UN review să mă asigur că incap bagajele.  Și aia era cu disponibilitate limitată. Dar nu am rezervat Duster că e la o clasă mai IEFTINĂ și ce se întâmplă când nu au, este că îți propun evident o opțiune  “în aceeași clasă” zic ei. Uneori poți primi o mașină mai scumpă , dacă nu au, dar nu te poți certa cu ei pe chestia asta, să le impui să îți dea Mercedes Benz,când tu ai platit Dacia Coteț. Nu mere așa.  Duster e la ceea ce ei numesc clasa Compact Economy.  Kia Sonet era Compact Elite.  Ca să fie clar, eu aș fi vrut ceva de la intermediar gen Skoda Octavia,  Nissan Qashqai,  Renault Kadjar, Citroen C4 Picasso, de ce nu – vise , Hyundai Tucson, KIA Sportage,  BMW X1 dacă era pe premium, hai și un seria 3 , dar nu prea vreau sedanuri joase in general și în special în vacanțe cu munți, plajă astea.  Dar nu aveau nimic de genul. Că este o insulă din Oceanul Indian și pentru că care să îi fut in gură, de aia. Sixt aveau, la fel și alții locali Penguinn Rentals , dar nu mă bag la locali, eu sunt cu corporate cu standarde cu pula mea.  Standarde de supt pula de la corporații, cum ar veni.

Și am rezervat  Sonet, că îmi era frică că dacă nu au Duster îmi dau o ieftineală comparabilă, bănuiam că Renault Captur, care e tot compact, nu “Elite”, dar problema e că e mai mic și la spațiul de pasageri , dar cel mai important, la spațiul de bagaje.  Visam eu că dacă iau Sonet o să îmi dea ori ceva Elite, ori mai mare, ori Dusterul , ănplm.

Greșeala a fost a mea. Că 1 , puteam să sun și să le spun dinainte , vreau asta sau nimic, ( mai plătești încă niște bani să rezervi fix mașina aia , dacă se poate ).

2 , trebuia să întreb de rablă exact înainte să plătesc . Nu după, ca prostea. Dar m-am luat cu franceza, cu pula mea. La pinguinii pulii aveau unele mai măricele și oricum sunt  6-7 ghișee acolo, găseam pe unii să îmi dea ceva mai ca lumea. 

Pula , că nu că nu avem, că și Captur este compact . Normal că este așa de compact de nu are nimic loc în el.

– Boss, l-am avut, îl știu, nu încapem cu bagajele, mi se rupe pula de mașină, dar nu au astea loc, asta nu e din aceeași clasă cu Sonet.

Că nu , că e, că Sonet e mai mică pe dinăuntru că mizerii din astea de oameni cu care nu trebuie să stai de vorbă, dacă nu plătești ca mine înainte evident.  O să le fac reclamație, dar mai contează la muie, că vacanța mea s-a terminat deja, când citiți voi astea.

– Dă-mi, bă, boss Dusterul atunci, că știu că aveți.

-Că nu, că ăla nu e aceeași clasă.

-O PULĂ, este și e chiar mai ieftin. Că de aia am comandat una mai scumpă, să mă puteți retrograda la Duster fără comentarii , dacă nu aveți rabla asta.

– Păi, da , că ți-l dădeam dar nu îl avem disponibil.

–  Pai uite cheia ici , mă uitam lung la ea.  Cum nu e?

– Îmi ridică cheia , scria pe ea ” do not rent, send to service”. Ce pula mea să mai zici. 

Hai să ne înghesuim in cotețul ăla, hai toată lumea sper că ați fost la baie, mai trageți câte două bășini înainte să intrați în mașină și ca să nu ne asfixiem pe urmă la caz de ceva, dar și să mai dezumflați burțile alea un pic.

Glumesc , pasagerii am inceput, că suntem mici. Cu confort mai scăzut și decât în Meriva. Adică înghesuiți, bă, aia.  Bagajele au încăput toate , mai puțin un rucsac. Care a mai scăzut confortul unui pasager.  Și mai vezi pula mea în spate prin lunetă.  Trollerele sunt toate de cabină de avion, adică de 55cm, nu mai mari . Dacă aveam bagaje de mărime de cală eram mâncați.

Din aceste motive, de data viitoare am să caut să shop around. Probabil la Sixt. M-am uitat și acum la Budget, Avis și alți cunoscuți și nici aceia nu prea aveau .  Problema e că ( de la Avis au mai închiriat prieteni) aceia au servicii de calitate mai de Budget așa, nu vorbesc de mașini – ci asistență, astea.

Acestea fiind zise, cu privire la Renault Captur, puteți citi reviewul generației trecute și updata următoarele:

Spațiul în portbagaj, chiar daca insuficient pentru noi acum , este un pic mai mare decât atunci. L-au făcut parcă mai adânc.   Cutia de viteză, chiar dacă tot trădează un motor mic și plăpând  mai tare pe drumuri în urcat și coborât decât pe autostrăzi plate din Germania, este mai bună decât cea de acum 10 ani. Zece ani, bă.

Controalele sunt mai bune, că na, a mai trecut timp, dar cam la fel de franțuzești.  Tot mașină ieftină a rămas, care se tine binișor pe șosea.

M-am speriat că nu am găsit butonul de anulare start-stop și credeam că o să înnebunesc. Nu l-am găsit, că în afară Europei Renault nu se comportă la fel de retardat, probabil niciun producător auto? Și NU AU PUS start stop pe mașina asta pe piața asta. Lux. Ah încă o chestie. Atât în oglinzi cât și pe camera de marșarier se vede atât de deformat că nu poți să aliniezi mașina drept în parcare gen “la dungă” . Trebuie să îți iei alte repere.

,

5 2 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
6 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Alex2
Alex2
7 months ago

renault face motoare foarte fiabile… de restul nu stiu ce sa zic

Ipo
Ipo
7 months ago

Nu știu cum sunt embed video, dar pe ăsta ultimul nu îl văd în Bing de android. Da, sunt un ciudat. O fi de la AdBlock nativ al lui ms.

Alex2
Alex2
Reply to  Ipo
7 months ago

Nu e nimic neobisnuit.
Doar se oplange sefu’ de masinile frantuzesti, ca sunt un gunoi

Catalinx
Catalinx
Reply to  Ipo
7 months ago

Nu știu ce este Bing de android, presupun că un browser. Nu are treabă cu AdBlock. Am pus clipul la mine pe server , ci nu pe YouTube, printre altele , și ca să nu va deranjeze YouTube cu reclame și pula mea. Când sunt clipurile prea mari nu îmi permit luxul, dar la câteva secunde, da. Eu nu folosesc nicio tehnologie de detecție de AdBlock și nu mă interesează ( chiar recomand s-o faceți) dacă blocați anunțuri și tracing, că NU ar trebui să fie niciun anunț și trace aici. Cred că rebuie să fie o problemă de player-codec… Read more »

Ipo
Ipo
Reply to  Catalinx
7 months ago

Edge am vrut să spun. Plm, nu merge, ciudat.