De ce nu? Antisocial much?

Beau o bere, singur, în pat,la ceas de seara.
În general nu beau singur. Am o prejudecata legata de faptul ca dacă bei singur, sunt semne ca ai fi alcoolic, în timp ce chiar și dacă te faci praștie seara de seara intr-un grup de prieteni, ești doar un bețivan,  social drinker,  cum se spune acum.

Eh, în zile potrivite aplici soluții potrivite.

Mi se zice uneori ( sunt indulgent cu mine, e destul de des) ca as fi antisocial.

Dacă te uiți la multitudinea de definiții,  cuvântul asta a căpătat o accepțiune foarte larga și e posibil sa pot pune mai mult de câteva bife.

Totusi eu sunt de părere ca nu prea și ca nu folosiți termenul corect. Da, sunt selectiv insociabil.

Practic e o forma de egoism. Eu primul.
Altfel vorbind,  la fel de des mi se întâmplă să meargă lumea în diferite locuri pentru diferite activități la care eu sunt cel puțin indiferent și sa spun pas.
Și cam pas rămâne.  Și lumea se mai strâmbă. În afară de faptul ca ma doare în pula,  vreau sa mai spun câteva lucruri.

Unu ar fi ca înțeleg nevoia de a ieși din când în când la o [orice îți face ție placere],  de a sta de vorba cu alții,  de a-ti raci creierul,  mai ales dacă locuiești 4-5 zile pe săptămână intr-un hotel, sau mai multe,  dacă lucrezi la Auschwitz și dacă toți cei de care chiar îți pasa nu sunt cu tine și simți nevoia sa ii înlocuiești cu ceva.
Înțeleg,  dar nu simt neapărat la fel și nu am de ce sa ma scuz pentru asta.
Prin urmare, când am pofta sa socializez ies. Cand nu, nu. De vorbit îmi place sa vorbesc, mai ales singur,  sa fiu dificil,  sa prind voleuri de la fileu, etc. Dar asta fac și în timp ce lucrez.
Sau, dacă lumea merge sa mănânce intr-un loc interesant, ok, as merge și eu.
Dacă  se suprapune cu ziua în care am mâncat prea mult la prânz nu am pofta sa alerg,  poate merg,  dacă am pofta sa beau o bere, sau un vin, sau ceva. Dacă nu, nu.

Si nu îmi pasa câtuși de puțin de ce vor ceilalți.  Gen, mergeți,  distracție plăcută.

Va simțiți jigniți ca prefer sa scriu o aberație ca asta în loc sa vin cu voi, sau sa citesc un articol, sau sa fac o harta de heroes, sau sa proiectez un cos de fum și sa calculez materialele, sau sa vad un film, sau sa lucrez altceva?

Foarte bine, dar nu tine de voi, ca nu la voi ma raportez,  ci la mine.

Aud des: “Da’ de ce nu vii?”.  Sau cum ma întreba azi cineva ” Dar de ce nu ai venit aseară?”

Eu îmi pun problema invers.  De ce sa vin? Constituie un efort sa fac ceva,  nu sa nu fac și atunci chestia pe care o fac trebuie sa merite efortul. Ca universul nu se desfășoară după principiul “de ce nu” ci   “de ce da”. Principiul minimului efort adică.

Sigur, oricare  tu, care vrei sa ma cooptezi la o activitate din asta de “echipa”,  poate ai impresia ca argumentele care te motivează pe tine,  înseamnă și pentru mine ceva.

Eu de multa vreme știu ce vreau și acționez în consecința.

Drumurile mele se interesează cu altele atât timp cât e util. Nici nu îmi dau seama de ce pierde lumea atâta vreme aiurea.

Nu, nu ma refer la oamenii care chiar se bucura,  sau se simt bine, când socializează cu alții.

Ma refer la aia care ar spune nu,  dar nu o fac, pentru  ca spirit de echipa mana la moarte, sau pentru ca nu e frumos sa spui nu, sau ca se roagă alții de ei prea insistent  etc, etc…

Și nu asta nu înseamnă că te urăsc sau ca îmi displaci.
Doar ca din viața iau numai ce îmi place mie și nu simt nevoia intrinseca de a face altora pe plac.

Nu mai scriu ca terminai berea și implicit de socializat singur, ca doar nu-s alcoolic și am și ceva treaba.