Școala în UK: Profesori care contează

Cândva a venit copilul cel mare acasă și a început să plângă.

M-am gândit că trebuie să bat pe cineva , să îi dau foc la casă, astea normale.

Și am încercat să aflu, normal , cui.

Nu.

Îi părea (așa de) rău că pleacă un profesor de o materie care mie mi se pare la fel de importantă ca traforajul pe vremea mea,  geografie.  Și încă o profesoară de o materie care chiar e mai importantă, că-i o limbă străină, disciplină care , din păcate în țara asta pare să nu fie un upgrade față de România. Aia e.

Pentru mine, e normal să plece ăia buni de bună voie. În condițiile  în care se plătește cum se plătește în învățământ. Probabil copilul nu e așa de pragmatic. Ceilalți rămân acolo uitați.

Posibil să se facă timpul să mergem mai departe, nu vreau să ridic eu ancora de data asta, nici să suflu vânt rău in pânze. Doar întreb copilul dacă vrea să o mut la altă școală.

Eu pe partea mea sunt mulțumit și o spun cu toată seriozitatea.

Au plecat și de la mine  de pe unde am studiat profesori, dar nu așa de mulți.  Nu  am plâns după niciunul. Nici nu-s femeie,  poate contează și asta. Au fost doi de limbi străine, care au murit și de unul mi-a părut rău, foarte rău că a început să mă învețe engleză ( meditații plătite, plătea tata ) și m-a învățat efectiv franceză , aproape de franceza pe care o știu acum ( vorbesc de pronunție și gramatică, astea sunt mai importante decât vocabularul ) in doi ani, cum nu prea au mai făcut-o alții – cu casete și cărți / reviste aduse din Anglia si Franța. Pentru anii ’90, la țară, într-o comună cu veceu în curte, era mare-mare lucru. Nici nu cred că știți cât de mare.  Într-o zi când am poftă să fiu cocalar , am să va arăt eu încasările din cont  cu explicații.

Cealaltă mi-a predat franceză în liceu și era foarte cumsecade doamna, dar nu am învățat mare lucru de la dumneaei, mai mult singur am continuat cum am putut, că limba franceză era secundară și eram într-o clasă cu colegi care se concentrau doar pe engleză, că cui ii trebuie franceza.  Drept care și interesul de partea cealaltă era calibrat la asta. Eh.

Dar cei mai mulți profesori pe care i-am avut m-au deranjat că nu au plecat, sau n-au murit, la alegerea lor, că  a mea e mereu sadică.

S-aud așa ceva de la copil nu mă întristează pentru ce va să vină, că ne descurcăm noi, ci mă bucură egoist, nu pentru copil cât pentru mine.

Îmi spune că am făcut bine, bă. Că asta e școala pe care am visat-o eu și nu am prea avut-o dincolo de școala generală – cu profesori cărora să le simți lipsa câtuși de puțin.

S-a dus acum, din câte văd, din România, cred că se duce și de aici.  Dacă școala asta e în top câteva procente din țară, probabil că există alta mai bună, dacă o să o căutăm, dar nu pe toate drumurile.

Amuzant că nu am terminat ce aveam la renovat de casă că fiecare ne facem planuri de la lungul nasului nostru. Și  dă-o in pula mea și de casă, dac-o fi.