Mă uitam deunăzi cu soția la ceva stand up cu Noah Trevor, are o glumă de negri despre albi cum va este un cântec care îi unește mai tare ca imnul național – Sweet Caroline.
Am luat-o ca pe o glumă, nu știam cântecul, era prima oară când îl auzeam – me schiuzați, îmi permit să fiu la fel de ignorant față de cultura americană, că americanii față de aia europeană. Nu am pus la suflet, am zis că o fi la ei acolo, dar am reținut faza. Momentul îl puteți vedea aici. E important în context.
Nu sunt de acord cu ce spune cu pe fiecare continent, dacă nu cumva a urmărit americani pe fiecare continent, că am fost și eu pe câteva continente și nu prea e cum spune. Dar . Mă aflam unde mă aflu , la o serată unde cânta un nene de culoare chestii care ne ridicau din scaun doar pe mine și pe soție – adică pe mine mă ridica soția , ca să fie clar. Americanii erau morți pe paharele cu amestecături de băuturi că Biden pe discursuri, nu mișcau. Până când , exasperat , a băgat-o pe asta.
Băbaiatule, clock work. Link de YT, în caz că nu merge media de la mine.
Mai mult pentru “cultura mea generala” 🙂
Ce spanac are primul filmulet sau ce mi-ar trebui mie sa-l pot vedea, că nu “il recunoaste” nici pe desktop (firefox+ubuntu 🙂 ) nici pe telefon (firefox+android)?
Al doilea merge. 😀
E vina mea. Mă rog, a aplicației de mobil – dar e vina mea. L-am pus de pe telefon. Am reparat. Merge acum dacă dai refresh la pagina.
e misto Trevor Noah, prima oara am auzit de el intr-unul din episoadele Comedians in cars getting coffee. pai mai mult ca sigur pentru el, albi pe fiecare continent insemana americani, ca nici eu habar nu aveam de piesa asta