Let me be me

Să fii eu e un mare privilegiu. Trăiești o viață interesantă. Data trecută când am făcut cumpărăturile am plecat supărat, peste 200 de lire, paică 220. S-au scumpit produsele iar. Și de supărare am uitat și scannerul ălora în buzunar la geacă. Da știți de ce? Că în mod normal ăla are un loc pe cărucior, într-un suport de plastic. Care la căruciorul ăsta era rupt și am văzut numai când a trebuit să sprijin scanerul și n-am avut unde și nu le fac eu CTC-ul la cărucioare. Dacă așa le țin, așa le folosesc, nu stau să aleg. Și tot în mod normal, la casa unde scanez sunt niște găuri unde să pui astea. La respectiva casă erau doar 3 găuri toate pline ca-n filmele porno, că în mod normal angajații ălora trebuie să le ia și să le ducă în pizda mă-sii, dar se apropia închidera, sau nu știu. Și nici eu n-am prea multe întreruperi de la rutină, că eu când sunt la cumpărături, nu o fac din pasiune, ci citesc o listă, merg ca robotul prin magazin și mă gândesc la forțele de gravitație care afectează posibile planete care s-ar învârti în vecinătatea unei găuri negre, fără măcar a avea un sens peiorativ. Mă mai scot din transă culorile semafoarelor și vreun claxon, dar nu în UK, aici nu mă claxonează nimeni, mă lasă toți liniștit în universurile mele alternative.

A piuit la porți și m-am oprit nervos: Hai, bă, futu-vă (în) morți , veniți să mă controlați, că am plătit tot.

N-a venit nimeni, se apropia închiderea. Am ridicat din umeri și am plecat. Acasă am văzut. Scria pe ecranul ăluia să-l duc înapoi. L-am dus, că n-am ce pula mea să fac cu el, nici nu vibrează că-l băgam eu pe undeva.

Azi ( nu când citiți voi, când am scris eu) l-am dus înapoi. Se uitau ăia ultragiați când le-am zis că unde-l pun:

-Vaaai, ai plecat cu el acasa?

-Da, normal, era în buzunar sau în sacoșă, l-am văzut acasă, dar vi l-am adus înapoi că n-am ce face cu el.

-Că, da, că mulțumim.
Cred și eu, după ce că le fac treaba… Dar nu le fac treaba bine, le-o fac prost.

Că azi am cumpărat ceva brandy, ca să gătesc cu el că foloseam un Glanmorangie 12YO, de crede lumea că-s bogătan, dar în realitate am deschis sticla aia nu știu când și dacă nu se bea singură probabil o să facă păienjeni. Dar zici că na.

Și-am cumpărat ceva ordinar mai de 20 de lire așa , nu de 50 – Two Barrels – are o aromă bună de chiftele, ardei umplut, nu știți voi.

Și avea ceva protecție din aia pusă peste capac, să nu o bagi sub fustă și să ieși cu ea neplătită din magazin. Eu am băgat-o în sacoșă, am răsturnat restul magazinului ălora peste, în timp ce mi-am scanat produsele cu alt scaner de-ale ălora, pe care am avut grijă să nu-l mai uit în buzunar – mare efort, că natural ăla stă bine ori.

În mod normal, ar fi trebuit pe cineva să-mi desfacă sticla aia, la casă, zic ei.
În mod normal, ar mai fi case cu oameni care să scaneze ei produsele, să mi le pună frumos în sacoșă, să ne dăm bună-ziua și să mă întrebe căcaturi de care nu-mi pasă, că nu m-a întrebat până acum vreo casieră de distanta minimă Roche, dar își imaginează ei că-mi fac ziua mai bună, sau timpul de așteptare să pară mai scurt, zic eu.

Cum nu trăim într-un mod normal, m-am trezit acasă cu protecția nescoasă de pe sticlă și am ajuns la patent și stricat dopul. Și nu, pe aia nu le-o mai returnez, că nu mai am ce, a ajuns într-o formă de nu-s sigur că mi-o acceptă nici la gunoi.

Soția se uita așa a ca și cum aș avea eu vreo vină în toate astea și nu înțeleg de unde și până unde.

Ce, eu am cerut să îmi scanez singur produsele? Eu am pus căcaturi de protecție pe sticle ca să nu le poți desface? Eu doar trebuie să mă descurc cu toate astea și mă descurc, nu mă plâng, atâta că în felul meu.