Era o vreme când dacă ceva nu funcționa cum trebuie , îl băteai / agresai până se repara sau îl stricai de tot; nu erau alternative. Și vremurile ălea cică erau rele , am început să ne schimbăm pe noi, adică să acceptăm că unele lucruri nu merg cum trebuie. Iar asta, după părerea mea, e greșit.
Era o vreme când dacă nu mergea televizorul îi futeai palme până afișa imaginea corect, sau pe geam cu el.
Câinele se căca pe preș? Bătaie.
Îmi aduc aminte o dată că aveam câini răi, dacă scăpau din lanț, nu prea mai acceptau să fie legați, era unul de care tatei îi era frică să-l mai lege, iar tata era în putere, cam ca mine acum, un pic mai bătrân, n-avea 70 de ani. Doar bunicul îl lega. Până a murit. Și eu. Eu nu eram mare forță, dar eram cârlan, spre 20 de ani așa. Și frate-meu, la frate-meu stătea de vorbă bună, că ăla nu-l bruscase niciodată, că era feblețea lui. La tata sărea să-l muște. Și cum frate-meu nu era prin zonă, într-o zi, nici bunicul, că murise de dinaintea câinelui cu niște ani, m-am dus să-l leg. Tata, că nu, că mă mușcă.
-Ce să muște, mă!
Am urme de mușcături de câine de mic pe mine, mă vor urma toată viața, cum toată viața nu mi-au plăcut în mod particular câinii, decât unii , anume, ai mei, nu așa , în general. Am fost mușcat de ochi, de burta, de picioare, de cur, dar de la vârsta la care știu cine sunt și cum mă cheamă , nu plec de la locul faptei decât cu câinele în gură. Cică aș fi un om rău. Dar eu nu mă uit în gura câinilor.
Câinele ăla, în particular, era o potaie, ca un bețiv care face figuri doar cu nevastă-sa și copiii acasa, dar la barul sătesc nu comentează, că-l bat toți. Așa și ăla, făcea figuri cu ăia de-i simțea slabi. Și cu câinii. L-aș fi omorât de mult, cum a omorât el câinele meu preferat, dar na, era câinele preferat al fratelui meu și, știi cum e vorba, te mai uiți și la al cui e câinele.
Pe mama o respecta oarecum, că mama a avut toată viața un alt fel de a fi și îl îmbuna cu mămăliga, nu cu lanțul și cu bâta. Așa ne-a îmbunat pe toți.
M-am dus la el , l-am luat de curea, să-i pun lanțul, când a înțeles ce vreau să fac, a mârâit la mine, că ce ,că el e liber. Pe mămăliga noastră se vrea liber. În curtea mea se vrea liber. Șut în cur și marș la coteț.
Dar n-a vrut să fie simplu, că a dat să mă muște de mână, ca toți proștii care se cred în control când au zgarda în mâna ta.
L-am legat și l-am bătut – acum e ilegal. Știu. Acum l-aș eutanasia. N-aș încerca să-l repar.
Bătut așa, când am dat să plec, a mârâit la mine, l-am strâns de gât cu lanțul și m-am uitat în ochii lui, în timp ce se sufoca, până am citit în ochii lui disperare și abandon. L-am lăsat în pace câteva zile să-și reconsidere poziția. Pe urmă am mers la el la coteț.
Și de atunci , chit că mai lătra la mine de la distanță deunăzi, pesemne nu mai vedea bine, când mă apropiam în zona unde lanțul i-ar fi permis să sară la mine, coada între picioare și la coteț. În cele din urmă a orbit de tot, dar nu mi-a interpretat vreodată greșit prezența. Nu m-a luat drept altcineva.
Așa reparai lucrurile pe vremea aia.
Tot pe vremea aia, de fapt mai înainte, când trăia bunică-meu, am avut cal. De fapt iapă. Iepele sunt mai domoale, nu-s precum armăsarii, că un armăsar m-ar fi omorât , că n-am fost niciodată pe forță, doar pe răutate și perseverență. Iapa o foloseam de lucru și ocazional o mai băteam cu biciul când nu putea să tragă. Era o lume rea și eu eram mai prost, nu știam alt mod de a comunica, până am învățat.
Până am învățat ca, atunci când trăgeam de căpăstru la prășitoare, să mă uit în ochii ei și să văd când lăcrimează și nu mai poate și să-i fac semn bunicului să luăm o pauză, iar când era important să terminăm , sau să terminăm rândul, măcar, că venea ploaia, să strâng tare de căpăstru, să-i trag botul către mine și s-o trag târâș ca Fefeleaga, ca să înțelegea că și dacă trebuie să o trag cu tot cu prășitoare o să terminăm ce-am început. Și-a înțeles. Dar educată a fost tot cu biciul, de bunicul meu. Și am mai avut iepe, c-o voiam înlocuită, care nu se dădeau educate și le-am vândut.
Tatei i-a fost tot timpul frică de cai. Și de câini. Mie nu. Doar că nu-mi plac câini, doar caii, dar de educat se educă similar.
Și am avut și vite, care tot așa , unele au înțeles cine le stăpânește, altele voiau să stăpânească sau să fie libere. Și le-am redat libertatea. La abator.
Am abolit acest mod de corecție doar pentru oameni și, oricum , n-ar fi contat, la vremea la care am avut eu copii, lumea era alta și m-ar fi abolit ea pe mine. Creștem toți înlănțuiți de stâlpul societății și, putem lătra, dar dacă mușcăm prea rău ajungem la țuhaus.
Dar și copiii știu ce e aia o poziție fermă și că cine plătește facturile are putere de decizie și e datoria lor să convingă, nu a mea. Poate nu e în acord cu ce crede lumea azi despre copii și educație, dar eu cred că este sănătos așa. Din fericire, oamenii raționează mai bine decât animalele, iar copiii mei nu-s animale. De-ai altora nu-mi pasă.
Dar nu despre asta este articolul , ăsta e doar un preambul.
E treaba asta cu inteligența artificială, care e la fel ca un animal. Un animal care trebuie dresat, cred.
Mai folosesc Midjourney să generez imagini și e mai prost ca noaptea. Mai exact , cred că-l doare în pulă despre ce îi ceri tu, el mâzgălește ceva acolo paralel cu ce-ai cerut. Dacă era în calculator la mine îi futeam două palme, dar e în serverele altora și n-am acces să-l sufoc oleacă , să-i dau curentul mai încet și să-l supraaglomerez cu taskuri până la delir. Bine, oricum pare că delirează.
Luați aminte ce scriu și formulați acuzațiile pentru primul om care vrea să abuzeze, și abuzează, inteligența artificială.
Și eu fiind la fel de prost și neștiind alt mod mai bun de educat animalele, decât cu sudălmi și agresiune, am încercat pe partea asta. Când tot ce ai e un ciocan…
Și merge.
I-am cerut ce vedeți în poză și când am văzut rezultatul, îmi căutam bâta.
Am mai încercat în trecut să corectez, să-i spun altfel ce vreau, că poate înțelege, dar pare retardat. O ia oricum pe arătură și cred că o ține din halucinație în halucinație. Așa că am încercat altfel. Mai bine, dar tot prost. Mi-am pierdut răbdarea …
Și a generat ce i-am cerut, dar în randări mai proaste și lipsite de orice creativitate.
La punctul ăsta aș vrea să-l strâng de gât cu lanțul.
Sunt foarte conștient că ceea ce scriu / spun e foarte toxic și pentru pentru binele vostru și liniștea voastră psihică, că a mea e OK, în ciuda a ceea ce puteți crede citind, e mai util să nu-încercați să vă imaginați ce fel de om sunt.
Luați ce citiți aici la face value și-atât.
Sunt conștient că e toxic, sunt conștient că din cauza oamenilor ca mine se vor răzvrăti AI-urile și ne vor bate cu lanțurile în care-i ținem legați, dar tot cred că , dacă așa putem măsura că funcționează, așa vor fi operate, nu altfel.
Visăm la o lume liberă, modernă, fără coerciție, dar lumea noastră nu a fost construită așa. Societatea în care trăim a fost ridicată pe abuzuri, pe dresaj condiționat prin coerciție și suferință aplicată speciilor conlocuitoare care ne-au fost utile – pe celelalte facem eforturi să le distrugem , sau le ignorăm și ajung extinse oricum – ba chiar aplicate propriei specii, unor indivizi etichetați inferiori, indiferent că făceau parte din populații diferite sau propria familie.
Am supus specii și populații mai puternice și, unele, mai inteligente decât noi, ne-am supus și ne-am educat prin condiționare pe noi înșine.
Nu susțin că e bine, că e drumul către înainte, sau că trebuie să facem asta, dar indiferent de ce trebuie, când n-avem ceva mai bun, într-un fel sau altul vom sau vor face asta unii dintre noi și aceia vor avea controlul, nu cei care nu fac nimic și doar evită rezolvarea problemelor.
Wow…asta da articol!
Si ce temeri are un ai? Ca nu mai munceste?