De data asta mă interesează alegerile din SUA

Nu mai caut articolele , am zis de mai multe ori, am mai discutat și cu alți oameni, de mii de ani încoace, că nu mă interesează alegerile din Statele Unite, chiar dacă sunt șefii la lume, că sunt la ei acolo, cu mine se intersectează prea puține aspecte și aveam dreptate atunci – strict pentru mine, că eram într-un cerc pe undeva pe la genunchiul broaștei, putea să iasă Mickey Mouse președinte, nu m-ar putea fi afectat cu ceva.

Nu că acuma aș fi vreun șmecher, dar pe de o parte, acum cercul meu e un pic mai mare, unele din companiile pentru care am lucrat, mai lucrez , operează prin US, am mai primit în trecut niște oferte americănoase care miroseau a bani adevărați, nu după covid, nu – de atunci e purceaua moartă în coteț, de la americani ( și britanici) nu primesc nici pula s-o văd, aș muri de foame pe baza ofertelor lor de muncă. Exagerez, dar înțelegeți voi. Dacă vreți.

Pe lângă asta, atunci nu eram în război cu Rusia. Acuma cam suntem. Sigur , prin proxy, prin pula mea, dar război și io nu mi-am construit încă buncărul antinuclear și degeaba il construiesc dacă nu e undeva în emisfera sudică preferabil aproape de tropice.

Tot atunci nici Israel nu era cu mâinile în părul tuturor vecinilor – atunci lucram pentru ei, acuma nu mai e cazul, dacă era, nu era prea roză treaba.

La ora la care scriu nu știu viitorul alegerilor ăstora, nici imaginea curentă, că nu le centralizez eu datele, nici nu le număr eu voturile, nici nu ar fi important la ceva să știu eu primul cu ceva ore, maxim câteva zile mai devreme rezultatele ( mă rog ar fi, pentru ceva jocuri la bursă, dar nu mă dau banii afară din casă, am ceva , dar nu e musai necesitate).

Nici n-o să fac predicții ulterioare pe ”moving target” – dar, la cum percep eu lucrurile din ce văd ( nu, nu e vorba de dezbateri, campanii , mesaje) – ci că se întâmplă pe partea economică, mparcă aș paria o bere pe Trump. Nu știu cât e ”cred” și cât e ”vreau” în treaba asta și e oarecum stupid că îl detest ca om și pe el și pe susținătorii lui, dar rezultatele vorbește.

Repet, nu știu viitorul și aș putea fi contrazis foarte ușor, că nu-s nici analistul lui pește.

Dar zic asta că americanii sunt mai pragmatici decât europenii și îi roade mai tare economia, reacționează stringent. Și cu toată campania democrată, nu pot masca că economia n-a mers bine pentru americanul de rând.

Și m-am uitat un pic la economia americană din timpul alegerilor . Sunt conștient că sunt mai multe aspecte care contează, dar eu m-am uitat la ăsta. Știu motivațiile ulterioare cu privire la de ce au câștigat unii candidați sau alții, dar stați așa. Eu mă uit la rata șomajului, că putem vorbi de GDP, creștere economică, salariul mediu, dar SUA , țară cu protecție socială mai redusă e sensibilă la șomaj. N-ai de muncă treaba merge prost.

Din punctul ăsta de vedere, cel mai interesante pentru mine sunt alegerile din 1988 ( nu m-am uitat până în preistorie) când George HW Bush, republican, a câștigat alegerile după două mandate ale lui Reagan. Când a luat el mandatul , în 1980, SUA aveau inflație mai mare de 10% și rata dobânzii de circa 20% – familiar? În primul mandat a rupt economia pe genunchi, chit că a crescut șomajul – a fost cu politici agresive și plm, în al doilea a lăsat-o mai pe lejer, dar a scăzut șomajul și a mers treaba binișor; a sporit cheltuielile militare, însă a întărit armata bine de tot. Ca să fie Bush Sr. pregătit pentru războiul din Golf. Probabil că de aceea, americanii au votat tot un republican, pe Bush ăl bătrân. Care a rupt orientul mijlociu pe genunchi, a încheiat războiul rece , ca să mai taie din armele construite de Reagan, a făcut el multe chestii , unele cu ecou mai târziu, inclusiv ceva tratat economic important ( a pus bazele NAFTA – Clinton a adoptat legea în US) – pă economie externă, dar economia acasă luat-o un pic prin guriță cu o mică recesiune prin 1990, creștere de deficit, și de datorie publică, șomaj, tot ce trebuie.

Amuzant e că după ce a câștigat Clinton alegerile , în 1992, lucrurile au mers bine economic, iar pe partea economică și-a făcut treaba – șomaj în scădere, creștere economică, au avut, îmi aduc aminte că vorbeau de cea mai mică inflație din anii 60 sau ceva, excedente bugetare ( ăstea și pentru că au crescut taxele, ca orice democrați / socialiști, cum ar veni în Europa) , băi dar a mers treaba ca unsă, și cu petrol din Golf , cel mai probabil, și cu pace. Și cu taxe mai mari. Musai. Efectiv Clinton a fost ”șefu’ la economie”.

Când a trebuit să se retragă au fost alegerile din 2000, probabil cele mai discutabile alegeri din istoria recentă a lor, cu o mie de motive pentru care Al Gore a pierdut la mustață în fața lui Bush Jr., deși pe hârtie trebuia să fi câștigat. Poate a și câștigat , dar i-au făcut regie, cine știe ( securiștii). Schema e interesantă , dar nu e legată de economie, că lucrurile mergeau încă bine pentru US în 2000 pe partea economică, și cam așa se întâmplă când iei decizii pe burta plină și relaxat. Bine, se cam terminase gazul creșterii economice și taxele mari se resimțeau. Nu știu dacă zice multă lume o treabă, căci a fost el Clinton ”șeful la economie”, dar a călărit întrucâtva niște politici economie anterioare și a recoltat cu vârf și îndesat.

Bush a avut 2 ghinioane în mandatul lui: 11.09.2001 și criza din 2007. Mă rog, criza din 2007 n-a fost neapărat ghinion, au fost buruienile crescute în curte. În general, a tăiat înapoi din taxele pe care le-a mărit Clinton, după recesiunea din 2001, de gust așa, și ar fi avut, probabil, performanțe mai bune economice, dar războaiele deschise cu Afghanistan și na, mai avea o tură de dat prin Iraq, că nu încheiase tac-său bine socotelile , au secat SUA și pe urmă au trecut pe făcut bani din piatră seacă.
Și s-a răzbunat situația, de unde alegătorii au votat Obama, care a crescut economia pe hârtie încetișor, la fel ca și taxele, șomajul scădea mereu-mereu după criză , dar ce să vezi, la fel ca în povești , și venitul median pe gospodărie.

Până prin 2014 oricum. Adică munceau toți dar pe bani mai puțini, că așa e după marea criză, trebuie să muncești ca să nu mori, pare bine, dar asta nu înseamnă că și e bine, pentru oameni.

Și na, Trump a ajuns președinte că Clintoneasa nu știa pe ce lume trăiește, pesemne se visa într-una în care americanii chiar erau mulțumiți de direcția economică în care mergeau lucrurile.


Eh, când a venit Trump, așa nebun, retardat cum e, oamenii au dus-o mai bine.

Dar l-au pus pe Bideu ( am pus eu n-ul invers, el e a fost om bun, dar nu în viață) care a rezolvat situația în defavoarea lor, așa cum se face, drept care ceva mă face să cred că n-au uitat, că perioada cu Trump e proaspătă, mai sunt în viață ăia care n-au murit de covid.

Evident că nu știu dacă or s-o ducă mai bine cu ăsta, nici nu îmi pasă de asta, mai mult decât pentru a proiecta un posibil rezultat la alegeri.

Acuma Trump sau tanti aia contează pentru noi în războiul fizic cu Rusia și cel economic al blocurilor continentale, în particular US vs Europa . Că eu sunt în Europa momentan, poziție care cam suge, de ceva timp.
Culmea e că deși Trump e fără îndoială mai incompetent politic, cred că șansele să înghețe conflictul cu Rusia ( nu să se termine, nu cred că suntem acolo, sau capabili de asta acum ) sunt mai mari cu el decât cu Kamala Harris, că el e genul de om care se poate retrage mâine din orice acord și îl doare în pulă, cum ar veni e pe frecvența lui Putin, parcă un pic mai cu capsa pusă și cu coaie o idee mai mari, deși nu sunt sigur de asta, dar e impresia pe care le-a lăsat-o cu siguranță tuturor, după atacul cu armă care i-a șuntit urechea.

Ce cred însă, e că Harris, deși fostă procuroare și sunt sigur că-i bătăioasă, nu pare că are anvergura necesară și capacitatea ( poate nici interesul) de a opri conflictul cu Rusia.

Dacă câștigă sper să mă înșel. Pentru americani, dacă câștigă, perspectiva economică îmi pare tot negativă și de aia cred eu că n-or s-o voteze majoritatea, dar nu știi.

Bigotul retrograd din mine zice că n-au cum să aleagă ăștia doi președinți de culoare așa repede, unul din ei să fie și femeie. Gen n-are cum, în pula mea, n-a ieșit ea hoașca lui Clinton, că era unsă cu toate alifiile – dar nu știi sigur niciodată, ăștia poate sunt progresiști acuma. Văd ei la anul. Doar o bere aș paria.


5 3 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
8 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Stropic
Stropic
28 days ago

Mai nu e ca e femeie sau de culoare dar nu prea era un candidat stralucit.

Desi vb lui putin, pt europa era mai bine daca iesea ea :)))

Acum na a promis de atatea ori cu Rusia trebuie sa faca ceva. Probabil putin va accepta si aia e – pa pa teritorii si se incheie asa – pt cativa ani.

Stropic
Stropic
Reply to  Catalinx
28 days ago

Pai din motivul zis de tine. O sa creasca cheltuielile cu armata in toate tarile – ori prin impozite mai mari ori prin taiere de prin alte sectoare scoli, spitale etc – ori mai probabil ambele. Nu stiu cat rezulta in armata nationala mai puternica si cat rezulta in platiti ciurucurile astea de care nu mai avem noi nevoie in sua. Democratii faceau tot asta, dar mai light, mai dadeau ajutoare etc care se intorceau la ei. Bonus taxe mai mari la import – si industria ue nu e ca si cum vinde de nu mai stie de ea. Planuiesc… Read more »

Stropic
Stropic
Reply to  Catalinx
27 days ago

Problema e că în Rusia sunt deja crescute și lucrează la turație Cam cat ar trebui Romania sa creasca cheltuielile ca sa fie linistita ca Rusia nu e o amenintare? Tu crezi la modul serios ca o sa functioneze o armata UE sau NATO? SI unde mai exact o sa functioneze aceasta armata? Pe ce teritoriu? Nu e pe teritoriu sua iti zic sigur. Cresti cheltuielile cumparand de la sua ca taxa de protectie. Asta faceai si pana acum nimic nou – doar acum se accelereaza. Primesti aceeasi protectie pe un tarif mai mare decat pe vremea democratilor. Nu stiu… Read more »

Catalinx
Catalinx
Reply to  Stropic
27 days ago

Cam cat ar trebui Romania sa creasca cheltuielile ca sa fie linistita ca Rusia nu e o amenintare? Nu se pune problema de liniște, ci de încrederea că poate rezista o vreme și crea pagube suficiente, până la ajutor aliat. Cresti cheltuielile cumparand de la sua ca taxa de protectie. Asta faceai si pana acum nimic nou – doar acum se accelereaza. Primesti aceeasi protectie pe un tarif mai mare decat pe vremea democratilor. Nu stiu cum e asta bine. Nu e vorba doar de asta. În primul rând – România mai avea ultima oară vreo 20 de avioane de… Read more »

Stropic
Stropic
Reply to  Catalinx
26 days ago

până la ajutor aliat. Ahaaha:))) deci sua insista pe cresterea cheltuielilor ca sa intervina cat mai repede in ajutor, le era mila nu cumva sa intarzie sau ceva. E o expresie derizorie taxă de protecție. Inteleg realitatea si ca nimic nu se poate gratis. Nu zic ca vaaai uite ne iau taxa de protectie ce nenorociti. Zic doar ca ea o sa creasca sub conservatori. Romania siiiigur va plati, restul tarilor….sa vedem, fiecare dupa puterea de a sustrage si dupa distanta de Rusia, ca si pana acum. Problema e ca Romania si altii asa platesc putin in valoare absoluta. Deci… Read more »