Când plecam o dată din Otopeni toamna asta erau polițiști de frontieră , înainte de controlul de securitate, controlau de pașapoarte, documente și bilete, “aleatoriu” cetățenii care mergeau către securitate, explicându-le că e vorba de controale aleatorii pentru Schengen. Acel aleatoriu , practic era o campanie în care controlau la rând toți cetățenii aflați la coadă la intrarea către porțile de securitate.
Ultima dată când plecam de acolo, la ieșirea dintr-un avion Turkish Airlines, care venea de la Istanbul, tot înainte de controlul de pașapoarte, era altă trupă de polițiști de frontieră, sau poate tot aceeași , poate le trebuie un nume “Aleatorii”, care făceau alt control aleatoriu de acte.
Controlul se desfășura așa: La fiecare cetățean alb sau cu pașaport românesc, controlau 3-4 cetățeni de altă culoare , raportul cetățenilor ieșind din același avion părând să fie invers.
În țările civilizate treaba asta s-ar numi “racial bias” , sau “discriminatory Bias” , și ceva organizații ar sări de cur în sus pe motive de “*** lives mater “, dar în România nu s-a auzit de așa ceva, noțiunea de aleatoriu implică noțiuni de matematică avansată și programare , care nu pot fi pretinse de la polițiști, iar cuvântul aleatoriu are un alt sens , mai popular, anume , controlarea cetățenilor suspecți, fie la rând.
Nu, nu spun asta cu sens critic, foarte bine că fac asta , decât să mă controleze pe mine, cum ar veni, e totul OK când ești de partea bună a pulii, apreciez munca poliției de frontieră de la Otopeni, întrucât consider că cel mai important lucru e să nu avem atentate și alte mizerii și e marginal să lămurim ce înseamnă aleatoriu și dacă e necesară o asemenea abordare oricum.
credeam ca te-ai intalnit cu georgescu in otopeni =)))