Linia de separație și providențialitatea

Asta am înțeles din discursul lui Trump – că Epoca de Aur a Statelor Unite începe acum cu linia; tic, următoarea secundă a dat startul epocii prin care Trump împarte lumea în Statele Unite mărețe și națiunile conlocuitoare, care vor avea privilegiul de a admira și invidia Statele Unite, dar și datoria de a le respecta.
Recitind cred că poate fi interpretat cum că am scris-o la mișto, dar nu, asta e percepția mea. Știu că există cuvinte mai moderne – care descriu ce scriu eu – izolaționism, revizionism – dar eu percep ce-am spus eu, nu cuvintele ălea. Mai departe cu providențialismul.

Și că a înfruntat toate pericolele, inclusiv moartea, și a ”a fost salvat” să livreze asta.

Că balanța ”justiției” ( a se citi ordinii mondiale) se va ajusta în favoarea Statelor Unite.

Ghici ce, nouă, pulifricilor din restul lumii, ni se cere să suportăm costul sub formă de taxe de protecție și smecher și să dăm prioritate, dumnezeul lor le e martor – veghează de pe hârtia de-o sută.

Pe partea de politică internă politicile lui – ălea de care râde toată lumea, cu deportarea de ”milioane și milioane de criminali” și declararea cartelurilor străine drept organizații teroriste străine – cred că urmăresc diminuarea corupției finanțate din exterior. Golf of America FTW! Și hai la canal, sau cu canalu’ înapoi! GGWP – dar să vedem!

Pe partea economică, o să rupă pe partea de ecologie.

Vor face mașini-mașini, fără-număr, fără-număr, Henri Ford cântă din mormânt.

The free speech power back to America – înjurați, băi, hăi, hăi. Liber la adevăr alternativ – totul cu lege și ordine în orașe.

Doar două genuri: feminin și masculin.

Suntem cei mai tari, cei mai de toate și după aia o bagă pe una care cântă strâmb ”Aaamerica, america!” și ”să ne rugăm lui Dumnezeu cel mare și tare” de la un evreu cu tichiuță – un fel de promo –
Ce spune e că totul o să se schimbe repede.

Ce văd e că în spatele lui sunt marii boieri ai feudalismului tehnologic modern mondial, ridicați de media la rang de semizei: Zuckenberg, Bezos, Musk, Tim Cook , Sundar Pichai. Data trecută, în 2017 nu știu dacă au fost toți acolo, nu i-am văzut pe filmare, poate erau mai discreți, dacă au fost invitați.

De data asta sunt fățiș aliniați în sprijinul lui Trump – și în fața lumii, crează o linie de separație și împart lumea cu platformele lor tehnologice în nobilime și pulime.

Oamenii ăștia se uită dincolo de orizont, precum doamna care le dă startul la haleu spune descriind un tablou din spatele lor, problema fiind că noi nu suntem acolo, noi, după calculele lor, trebuie să-i împingem dincolo de orizont – cuvântul crează o expresie cu dubu sens și am s-o las așa.

Nu mi-a păsat niciodată serios de politica Statelor Unite și am considerat că e acceptabil să fiu un ignorant. Nu mai simt că e așa, în perspectiva în care ”restul lumii”, ne găsim în postura de a fi declarați vasalii lor. Sau a inamicilor lor, dacă nu ne convine.

***

Justiția din America

În ultimele 20 de minute de mandat Casa Albă a anunțat că Biden și-a grațiat toată familia preventiv, să fie acolo, cum ar veni, le-a dat scut, sau în politicheză românească, le-a oferit imunitate pentru acțiunile anterioare.

Nu știu dacă există grațierea preventivă în România, dar cum era bă, s-o fi grațiat Băsescu preventiv pe Elena Udrea, sau pe fie-sa? Că putea. Băi, îl înjurăm pe Băsescu că a făcut afaficuri cu DNA-ul, că a fost președinte jucător, bețiv, că a vândut flota, că a fost turnător la secu, o hârșie de om – dar nu l-a grațiat pe frate-său, găsit vinovat de o afacere scabroasă, dar dincolo de asta am văzut mai rele de-atât.

5 1 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
8 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0040
0040
2 months ago

+ Retargerea din OMS + Retagerea de la acordul de la Paris privind clima Cu alte cuvinte EU ramane singura zona care salveaza Pamantul de poluare, mangaie gayii pe crestet, e mama tuturor ranitilor si refugiatilor si se astepta sa faca asta pe banii populatiei sale… What could go wrong? Acum cateva zile Ciocolaku a dat unda verde la inca 100k nepalazi, peste aia 100k de anul trecut. Altii vor sa scape de ei, noi ii aducem. What could go wrong? Nu ca ar mai fi inca vreo cateva sute de milioane de pakis, indieni, filipinezi, etc care ar veni… Read more »

animaloo
animaloo
Reply to  0040
2 months ago

da bah, numa UE ramane si cu “coaie, poate si prostii tre sa traiasca uman”. Ce prosti astia din UE ca nu vor si ei sa curga apa cu gaz la chiuveta sau ca nu vor raurile sa aiba direct chimicale d-alea bune care iti cresc inca o pula niste prosti. Bah frate cu numere. Esti la fel de sarac ca mine. Cum dracu iti e mai teama de drepturile bogatilor de a face ce vor ei decat de drepturile tale. Wow…vin nepalezii sa iti aduca mancare cu bicla. ORIBIL. Sigur e acelasi lucru cu aia din eritreea care vin… Read more »

0040
0040
Reply to  Catalinx
2 months ago

” […]suntem în pula goală, boss, nu se vede?Și vorbim despre ecologie.” On top la ce ai zis, ca oricum in EU nu mai e nicio companie de top, in niciun domeniu. Hai poate doar ASML, Deutsche Telekom si Novo Nordisk + SAPul cu ceva concurenta, dar sa zicem…Deutsche Telekom avea 49% din T-Mobile US, dar TM e abia al 3lea operator in US dupa AT&T si Verizon. La fel SAP are giganti ca IBM, Microsoft, Oracle si mai marunti da nu chiar mici ca Salesforce, SAS si altii drept competitie. Nu trebuie decat o hartie sa schimbe complet situatia,… Read more »

Last edited 2 months ago by 0040
0040
0040
Reply to  animaloo
2 months ago

Intr-o tara cu 18 milz locuitori (pe hartie, mai putin real) din care doar 4,5 – 5,5 muncesc cam da, e oribil sa aduci altii cand ai si aici destui care o freaca pe ajutoare. Preferam niste salarii mai mari cat sa le faca pofta de munca si alora pe ajutoare, decat sa aduca din alta parte (mai ales ca nu prea au aceleasi apucaturi cu localii). Maine poimaine o sa aiba astia partidul nepalez din Ro si drepturi sa declare vaca animal sfant sau alte chestii :)) Vad ca si in Suedia exista deja un partid islamist, parte din… Read more »

Stropic
Stropic
2 months ago

Nici nu auzisem de gratierea asta preventiva – incredibil ca exista macar conceptul.

Da, si-a tinut cuvantul trump, dar selectiv. Acordul de la paris punea asa presiune pe poluare ca si india era membra. :)))) oms la fel – apa de ploaie.

Ceva din reducerile de taxe promise pt populatie? Niste tarife pt china? Aaa da la asta se mai gandeste, ca si la tik tok ca deh.