Tariff wars> Cred că UK greșește

UK se pregătește să o luăm în barbă de la americani pe linie de tarife. E un material în clipul ăsta pentru cine vorbelește engleză.

Am pus cred în titlu că nu-s un expert recunoscut în economie, iar ceea ce scriu ar putea trece drept autisme de programatori, că lumea crede, în general, că munca mea e de ”programatori în SAP” , lucru care e foarte inexact – dar am s-o las așa.

Pe scurt, problema pe care o văd eu e că UK insistă să nu răspundă la agresiunea economică și să nu răspundă Statelor Unite cu tarife simetrice.

Ei cred că pot negocia cu Statele Unite un deal mai bun care să-i facă să fie exceptați de la tarife de către Statele Unite. Și nu vor să supere licuriciul mare – îl întreabă Beth de la Sky de la obraz (parafrazez):” îi mai sugi pula mult lui Trump, nu dăm și noi nimic înapoi? ” – dar așa cum o spune în cel mai posh accent Starmer: ”The US is our closest ally” și aia e.

Pentru ce contează UK vor să fie gentlemani până la capăt, să fie fair play și dacă energia, mâncarea și serviciile n-ar fi pe bani aș spune ”uite, dom’ne, ce gentleman! Să tot fii britanic, să insiști să fii de partea bună a lumii.” Dar, din păcate, nu putem mânca politică, politețe și diplomație.

UK pledează pentru ”freedom of trade”. Nu de acum, din păcate, aveți răbdare, merg undeva cu asta.

Din păcate ”freedom of trade” merge când ai o piață mare și când ai în față de jucători cooperanți – să luăm, de exemplu, Uniunea Europeană. Din care UK s-a retras. Cu avantaje și dezavantaje.

O dată cu Revoluția Industrială, UK au visat să vândă și să facă comerț fără frontiere.

Ce-au încercat să facă a fost să forțeze germanii să marcheze produsele copiate și de calitate proastă ca Made in Germany (1887). Cum s-a terminat asta? Nemții au crescut brutal calitatea și tactica a funcționat invers. Britanicii au început să cumpere cu precădere produse nemțești. Salut, China. Practic, alegerea imperiului britanic să nu răspundă la războaiele comerciale din sec XIX, urmărind strategia economică a lui Adam Smith ( Wealth of Nations) a avut impact la finalul secolului și în secolul XX.

UK nu vrea să retalieze și pentru că nu prea există alternative mai bune la unele produse americane, cum ar fi petrol și gaze – din motive politico-economice, servicii și tehnologii – inclusiv din cele de software și feudalism informatic și ne taie și nouă craca.

Dar greșește pentru că cea mai bună lecție de cooperare este ”tit for tat”.
Iar pe linie economică greșește pentru că fie vor suporta tarifele , fie vor trebui să-i sugă pula mai cu spor lui Trump cu concesii mai serioase pentru echilibrarea balanței comerciale – americanii, în afară de poliloghia obișnuită cu ”nu ne cumpără rablele ” , vor să vândă produse agricole cu GMO în Europa ( incl UK) , iar pentru UK ar vrea să intre pe piața privată de servicii de sănătate … în locul NHS, care, așa prost cum e, îi face un pic necompetitivi. Lol.