N-are nicio importanță dacă-l placeți pe om, nici eu nu-l plac, însă valoarea cuiva constă în ceea ce poți recunoaște la el sau despre el, împotriva oricăror afinități sau antipatii.
Mă uit uneori la Banciu când n-am poftă de lumea în care trăiesc, mi se face scârbă de pragmatismul socio-cotidian și vreau un decoct de umor trist și excese de cultură, în special din societăți francofone.
De la minutul 47, despre căsătorie și relațiile familiale și romantice în societatea franceză, între niște serii de radiografii ale cinematografiei românești aliniate la politică.
Și condensează unele perle ( cu sens corect, nu ironic) – ”arivismul vremurilor, i-a adus societatea în halul ăsta”. ”Așa e făcută societatea, nu poți să ții la nimeni. N-ai niciodată nicio pasiune până la capăt. Nu poți niciodată să oferi ceva, dincolo de tine”.
Picătura asta de esență condensează mai mult decât realități din societatea franceză. Le măsor cu rigla gradată peste cazuri și relalități din UK, iar în trecut, din Germania, când aveam legătură cu cultura aia.
Pare că e lumea în care trăiesc, dar nu mă regăsesc.
Intenționat am lăsat textul după alegeri. Ce vreau să spun nu are legătură cu asta. Genialitatea lui Banciu e că și indiferent dacă are sau nu dreptate cu privire la ideea susținută, aparte de dacă sunt eu de acord sau nu cu el, scenele pe care le expune, cumva secundar, ca motivare, uneori circumstanțială a logicii lui, sunt extraordinare de mai mare valoare decât ideea care ar trebui să fie principală, dar la dumnealui e doar un pretext.
Am avut un flash back din anii 2002/2004, că uite, acuși începe Tour de France și nu mai am nici timp, dar nici nu mai comentează cineva interesant. Poate ar trebui să merg un weekend în Franța în Iulie, poate la Carcassonne , dar e cam departe.
Zic acum ( adică citiți voi), când mă pregătesc să mă întorc din.
În limbile latine frazele nu se pot termina în prepoziții. Așa îi spun mereu copilului celui mic, când vorbește românește.
