E ceva in aer și m-am învățat cu binele

Dacă  îmi găsiți sufletul negru întins  pe strada prin Paris și plin de muci, laolaltă cu ale altora care ne strănutăm plămânii zilele astea, nu știu de la ce e, dar bănuiesc ceva praf.

A început cu soția în prima dimineață, la un brunch în Montmartin. Nu știu ce înseamnă aia, noi eram in Montmartre, dar ea credea că suntem altundeva , probabil Sneezenburg.

Trei strănuturi în două minute, avea iz de alergie, că de la ce-o fi. Că doar nu o fi de la supa mea de ceapă, cu brânză de pe. Așa.

Sperăm că o fi de la camionul care venise să descarce melci și scoici.

Dar nu. Era de la șervețele de hârtie roșii. Cum le-am pus la nas, am.imveput și noi. Nu știu ce aveau pe ele. …

Nu vă spun unde ca să aveți șansa să încercați și voi.

Am plecat și am zis că a trecut. A trecut ca o epidemie și la mine și la copii și  la alți oameni random .

O fi de la polen, o fi de la plm.

Reflectând, de dimineață, cu alții la o cafea in stil parizeros ( sau parizian, nu știu cum e corect ) cu fața la stradă și observând că, noi turiștii stranutam, localnicii nu păreau, și notând ce pare să deranjeze, cred că e praful. Poluarea.

Da, știu, o sa vină Alex să îmi explice că e vina mea că cumpăr dieseluri și mă plimb prea mult în vacanțe. Treaba e că tot Diesel am și în Reading, iar aici în Paris, plătesc 24 de euro pe zi să stea în parcarea ălora. Tot diesel , unul și mai vechi , am și la țară. Și nu prea am mai strănutat, nu notabil, o dată la două zile nu se pune, de când ne-am mutat din București.

Seara, la duș, am observat că aveam pielea prăfuită, de zici că veneam de la sapă. De fapt mă duc la sapă. La sapă de lemn…