Am văzut măsura din știrea asta ca propunere, dar am ignorat-o, am trecut-o la ”idei crețe”, crezând că cineva a trecut-o pe o foaie ca să bifeze că a contribuit și el cu ceva la planurile de reducere a deficitului și a mers așa din foaie în foaie, până a ajuns pe masa ălora din grupul de discuții.
Nu mi-am închipuit că sunt atât de imbecili cât să o ia în serios.

Dar sunt, iar asta e probă la dosarul care atestă că nu cred că îi va duce mintea pe ăștia să ne scoată din niciun deficit, dacă doar atât îi duce mintea. Eu însă susțin măsura asta, pentru a urmări consecințele și a evalua formal ce handicapați sunt la vârful politicii și economiei românești.
În mintea lor treaba asta e o schemă. I-am făcut pe fraieri să fie ”bancarizați” ( așa e termenul, sună dubios, dar așa se spune) acuma îi jumulim.
Ignorăm acuma că România e țara din UE CEL MAI PUȚIN BANCARIZATĂ , din cu totul alte motive, nu cele ce țin de comision, ignorăm că se depun încă eforturi pentru a schimba mentalitatea către digital și trasabilitate și la bani, anume că nu suntem încă acolo – ce să mai, avem nevoie de bani, hai să taxăm.
Un om cu toți creierii în cap, chiar și cu rele intenții, le-ar fi spus : ”Bă, boilor, nu e momentul! E prea devreme, băgați asta sub preș imediat. ”
Pentru că ce pula mea crezi că o să facă romulanii dacă tu le impozitezi tranzacțiile bancare?! Aud? Păi, o să le facă cash, o să le facă prin bănci din alte țări , o să facă orice numai să nu dea bani la stat – inclusiv grupări de tranzacții mai mari, pentru că e o tâmpenie, nu de alta.
Iar treaba asta va frâna și reversa bancarizarea, va înclina din nou balana către tranzacții cash – ce dacă au pus limită, găsim noi cum, nu vă faceți voi griji, futu-vă legea în muie și va încetini mișcarea cash flowului care derivat duce la încetinirea economiei – iar asta e mai importantă decât restul .
Cum? Păi simplu, dacă trebuie să plătesc un furnizor în sume mici și dese, am să încerc să-l plătesc în sume mai mari și mai rare, lucru care duce la o agregare a costurilor și monopolisme, sau oligopolisme.
Să zice că sunt un magazin de retail care am de făcut plăți către 8736247326487263 furnizori. Ia muie!
Ia că îmi caut eu un distribuitor mai mare care grupează toți furnizorii ăștia și îl plătesc pe el , iar furnizorii să se descurce. Acest distribuitor deja există, amuzant e că lucrez ( și ) petru el, da acela care operează în România deja. Doar că și acest distribuitor are niște ”principali”, anume furnizori principali, producători sau distribuitorul de brand in țara respectivă al producătorului, care grupează anumite branduri.
Eh, în cazurile ăstea se vor institui politici de plăți centralizate, la nivel de grup, nu la nivel de filială, pentru a optimiza costurile? De unde știu? Că lucrez, în pula mea, cu treburi din astea și e și pasiunea mea ascunsă.
Ceea ce înseamnă că la nivel de business transferurile financiare – dimpreună cu tranzacțiile asociate,vor ocoli pe unde se poate România, iar unde se poate vor întârzia plățile, ca efect, sau defect al agregării.
Totul pentru 3 fucking lei pe tranzacție.
Cine vor fi cei futuți? O parte din populimea care n-are acces la prea multe chestii și care vor reacționa și ei cum am zis mai sus.
Nici nu discutăm de cum justifici așa ceva publicului, ci de cât de tâmpit ești și ce vrei să obții. Lumea financiară se luptă să promoveze sisteme cu costuri mai mici per tranzacție pentru a încuraja volume și a crea o economie dinamică, iar statul romulan vine și ”hold your horses, și să ne întoarcem înapoi în anii 1990, ce e cu atâtea plăți bancare și tranzacții financiare, d-aici luăm banii că prea frecați banii ăia prin banci de nu mai știm unde să ne uităm după ei.”
Să-mi bag pula, mucușoare, era vorba că acuma suntem pe matematică, pe șeah, ăstea. Au adus ăștia la guvernare același grup de imbecili, sau mă rog, or fi alții, dar la fel de imbecili, ca și cei dinainte.
Ba stai, ce??
Vor sa aplice asta si la tranzactii cu cardul?
Cica propunerea asta a venit fix de la consilierii lui mucusor.
Eu cred ca – fix ca inainte – folosesc tehnica aia de raul cel mai mic. Adica la modul “sunt insarcinata” – “de fapt am ramas doar repetenta” – pfiu ce fata desteapta avem! Baga asta ca la sfarsit sa zici – uite mai ce oameni destepti, NU au ales asta, desi li s-a propus, probabil sunt niste genii sau ceva, nu prosti de dau in gropi. As da in scris ca nu vor baga taxa asta – din pacate n-am campanie prezidentiala in spate sa si conteze. LE : nu nu, cu sahul sunt suveranistii, chess vs checkers, tic… Read more »
Au adus ăștia la guvernare același grup de imbecili Corectie. Romanii i-au adus pe aceiasi. Ca votu la parlamentare nu a fost facut de ND. si vezi ca propunerea initiala era “o valoare mica, ca o puta de furnica” unde 3 lei sa fie maximul. Ceva gen: platesti o masina, mai pui 3 lei. daca mai adaugi, la fiecare tranzactie 0.1 leu vechi (zic si io) nu o simti tu, pe PF. Dar, la final se aduna. Nu stiu cum or sa faca asta. Ca la nivel de magazin o sa adauge minim 0.1lei noi. Sa fie sa se rotunjeasca… Read more »
Si eu vreau sustin taxa asta. Din motive de sado-maso. Nu stiu daca pot sa cer salariul in numerar, mi se pare ca am dreptul. Mai serios, ce ma amuza e ca Grindeanu & PSD urla ca nu a fost ideea lor si ca sunt impotriva taxei. Deci, liberalii? Iancu Guda sau alt consultant financiar adus la Cotroceni cu limuzina? ND? Careva din USR, slabe sanse. Nasui clar nu. Intre timp: a. au cumparat 1000 de masini de 150 milioane lei b. au dat vreo 600 milioane lei pe fucking Rabla c. uita ca Realitatea are datorii de 250 milioane… Read more »
ba stai asa, deci daca iau o cafea cu 5 lei, imi mai pune statu 1 in plus de control? nu era deja tva de 20 la suta sau ceva?
coaie, io cred ca aia care mai platiti taxe si impozite in romania aveti o problema care nu se rezolva nici cu disonanta cognitiva de aia vero.
Deja o freacă enervant de mult cu discuții sterile. Nicușor ar trebui să realizeze că nu realizează nimic cu formatul ăsta cu grupuri de specialiști care înșiruie propuneri de toate felurile, care se scurg la presă și irită pe toți, și angajați la privat și bugetari, și antreprenori și pensionari. Propuneri fără o bază, mă refer nu la fundamentare economică (unele sunt dureroase dar cu o logică, altele doar idioate) ci politică, că imediat ce apar propunerile și reacțiile negative, sar conducerile partidelor să se dezică. Trebuie să desemneze un prim ministru, ăla să își facă programul și echipa, vede… Read more »