Britanicii se bucură că UE e pe cale să obțină un deal mai prost cu Statele Unite.
Că ei au 10% , în timp ce UE se uită la 15%.
Dar sunt 15% și niște concesii – aeronautică și aparatură medicală. Aia e șmecheria.
Bine, probabil vor introduce și băutura la excepții, că niște lepre ce sunt .
Trump a indicat cum se face un deal corect , în declarația cu privire la cel cu Japonia. Vrei deal , dai șpagă.
UE nu prea vrea să dea șpagă, că și așa unii fac gură că nu trebuia negociat, că trebuia dat cu reciproaca, pe stil chinezesc.
Există doar o schemă care poate fi aplicată Statelor Unite, dar e pe sub centură și nu prea se face unor aliați de care mai avem nevoie, cât de cât.
Aia cu restricții la serviciile digitale – cu aia ii omoară, și pe de o parte, dacă vrei să strangi de coaie așa acționezi, pe de alta, te-ai lins pe bot de cooperare dacă faci din astea.
Reminder – cetatenii tarilor care impun tarifele sunt aia de le platesc.
In cazul asta sua.
Daca pui peste tot tarife de 10-15% efectiv NU conteaza asa tare si ma indoiesc ca o sa afecteze fundamental vanzarile, si asta e punctul cheie, daca iti afecteaza vanzarile si in ce masura.
Si daca prin miracol UE scapa cu tarife 0%, faptul ca alte tari au tarife scadea oricum puterea de cumparare a cetateanului american si deci si vanzarile produselor ue. Sunt fff multi factori si tarife mai mari nu se traduc mereu in vanzari mai mici.
Cum se face, în realitate:
Importatorul american cere exportatorului UE să reducă prețul per produs cu 30%, ori cît crede că merge pe piață.
Vrei, bine. Nu vrei, stai marfa-n depozit.
The End.