Teoria viespilor virusate

Acum două zile, relativ la când scriu articolul, m-a muscat o viespe din două locuri. Am umblat într-o cutie la un controler de irigații și aveau cuib acolo, n-am văzut.

Mă rog, când am văzut deja mă bâzâia am vrut să-i fut un dos de labă și mi-a futut ea. Dar nu e asta problema.

M-au mai înveninat viespi în viața asta și ustură un pic mai rău decât albinele, dar se inflamează mai puțin. Cel puțin la mine. Vezi poza. Dacă mă înțepa o albina mi se umfla tot dosul palmei. Nu, nu am alergii. Nici măcar una mică.

Treaba e că, de data asta, poza e făcută la vreo 12 ore după înțepătură, mi-a apărut instantaneu ce se vede în cerculețul ăla. Mușcătura de viespe e acidă, dar asta a fost, cred, prea acidă, țesutul în jurul înțepăturii ( pe o rază mică, gen sub un milimetru) pare necrozat și s-au întâmplat imediat. Băi, o chestiune de sub un minut până mi-a apărut cerculețul ăla.

Iar palma , la 2 zile , mă doare de parcă am fost lovit cu un  ciocan .

Mi-a mai făcut un vaccin sub umăr unde am și plesnit-o moartă, dar cred că nu mai avea venin, că acolo nu s-a inflamat decât puțin.

De fapt, asta m-a dus cu gândul la altceva.

Albine.

5 1 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
3 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Valentin
Valentin
2 days ago

O fi fost vreo albină trans. :))

Alex2
Alex2
2 days ago

Ce maini delicate si nemuncite 🙂

Catalinx
Catalinx
Reply to  Alex2
2 days ago

Muncesc cu mănuși.