Verde mult verde. Verde de micul Paris

Verde…. Un verde plin precum câmpiile de clorofila prin care înoți în timp ce tragi în piept verde. Te miști în același ritm cu toți ceilalți care stau pe loc și transpiră nervoși deși e miezul lui Octombrie. Se uita la verdele pe care-l sorb din priviri paralizați de risipa de culoare în așa înghesuială… Nope, nu sunt tras pe nas, iar ăsta nu e un articol despre droguri.

Azi Ieri ( Am început sa scriu încă din trafic, dar am terminat mult mai târziu) Joi a fost una din zilele alea din an când trebuie sa merg la birou ca un corporatist supus. Una din alea 3 – 4.
Sigur, șeful ne-a reamintit ca se vine la birou zilnic și ca ne vedem la petrecera de Crăciun,  dar altceva vreau sa zic. Am baza într-o zona din oraș departe de birou.  Departe ca timp, măsurat la orele de vârf care țin aproape toată ziua pe Șoseaua Fane Babanu.  Cam o ora tot drumul.  ➕ ➖. Gen plus pana la 30 de minute, minus 4-5, în funcție de trafic, de ora și de cât de bulangiu poți fi în trafic. Și tot asa de departe cu autobuz, plus metrou, plus 5 minute #pejos,  ca tot zice lumea ca de ce nu lasam toți mașinile acasă. Ca și cum am avea alternative mai rapide.
Ca și cum as vrea sa fac și mai mult timp pe drum de dragul de a vedea Bucureștiul liber. Gen,ma doare în pulă ca vă înecați voi cu noxele de la dieselul meu Euro 4, de trei litri, SUV – de 5 ori pe an. Eu ma înec zilnic ( nu chiar, ca nu stau mereu aici și nici când stau nu ies zilnic din casa) cu noxele altora, ma simt poluat de claxoanele lor, de prostia lor, de tot și nu stau aici de dragul Bucureștiului sau al bucureștenilor, ci pentru bani, mă băieți. Toți ne otravim pentru bani. Unii mai mult, alții mai puțin;după pricepere.
Nemaivorbind de faptul ca dacă mie mi-e egal ca ajung la 9 sau la 10, sau la 11  la munca, poate ca nu e așa pentru toată lumea – asta legat din nou de, de ce nu lasă lumea mașinile acasă.

De parca București ar fi Munich,  sa fac 40 de minute cu metroul din Garching în Frankfurter Ring maximul timpului pe care l-am pierdut pe drum, în rest oscilând intre 20 și 35 de minute de oriunde,  pana oriunde. Și nu îmi spuneți despre cat de repede ar merge autobuzele dacă ar fi drumurile libere,  că realizez asta și în cazul meu as câștiga 5, maxim 10 minute. Dintr-o ora, o ora și zece-cinsprezece.
….
Aberez. Ideea e ca mergând așa de rar  am o oarecare doză de răbdare și rupere de pulă,  singurul lucru care ma îngrijorează fiind câteodată motorina din rezervor.

Ceilalți însă, nu.
Cel mai mult ma distrează comportamentul gloatei când vede verde la semafor. Cum s-a pus, hai…hai băieți – toți odată, nu contează ca nu ai în pula mea unde sa te duci, căci coloana de la următorul semafor se întinde pana la ăsta la care ești tu și ca tot ce faci intrând ca o vita în intersecție, sa nu te pierzi de turmă , e să îi blochezi pe ăilalți gibalai care vin din perpendicular și tânjesc cu bale sa blocheze și ei intersecția și sa își dea drumu’ pe volan toți odată intr-o simfonie de claxoane.

Sigur, în încercarea mea de a nu fi ipocrit înțeleg vag – a se citi îmi aduc aminte – ce înseamnă să ai nevoie sa ajungi la timp la serviciu, sa se uite lumea mai oblic la tine când intri în birou cu mâna la pulă pe la noua și jumătate în loc de nouă fără zece și înterpelarile sugerând mai mult sau mai puțin : da’ de ce nu te-ai trezit mai devreme, cui ii pasa ca stai tu în pulă cu satelitul, ce, nu te poți trezi mai devreme?

Mersul pe linia de tramvai

Îmi aduc aminte cum e sa mergi pe linia de tramvai de la cap la cap, să depășești tramvaiul pe contrasensul tramvaiului, ca plm, tramvaiul merge cu 50, nu cu 99.

Îmi aduc aminte, vag, dar nu e cazul acum, ca-s oarecum mai relaxat.
Acum ii vad pe alții cum se raliaza, cum se claxonează unii pe alții pe liniile de tramvai cum aproape te împing sa ii lași înapoi pe bandă chit ca nu ai unde sa te dai și nu…nu ii judec, ii înțeleg. As face la fel, fix la fel dacă nu as avea nevoie de permis, sau dacă as fi disperat sa ajung la timp înotând în marea de giboni.
Ca sa ne fie clar, am condus prin Germania și, da, au mai fost limite de viteza pe care le-am interpretat personal, reguli de circulație pe care le-am încălcat, mai mult involuntar, dar n-am făcut vreodată și nu as face vreo mârlănie , ca nu prea am văzut mulți făcând așa și mai înainte de lege mi-ar fi rușine sa fiu eu ala arătat cu degetul, pe lângă ca ar fi aproximativ inutil.

Aici, însă e altfel, ești prostul clasei dacă încerci sa faci sa fie bine, să nu fie rău.
Și, serios, poliția NU ARE o atitudine consistenta cu privire la asta.

Sunt o grămadă de locuri unde e marcat foarte clar și lățimea drumului susține interzicerea circulației pe linia de tramvai, însă poți vedea la orice ora mașini sprintand sub nasul politiei.

Uneori te invită ei sa ocupi linia de tramvai. Mi s-a întâmplat de doua ori după giratoriul de la Cotroceni către AFi. Le-am tras la muie și am continuat sa merg încet pe strada. Ce căcat de atitudine e asta? Ori e lege ori nu e.

Numai când au ei vreo campanie televizată sau acoperită în presă, de obicei în anotimpurile mai aglomerate când lumea se cam enervează ca nu e poliție pe străzi sa facă ordine, iar ei vor sa pozeze în siguranță și încredere, ies ” la agățat ” în zonele unde se știe ca se merge așa, suspenda câteva sute de permise ( cât de greu o fi), apare la televizor cum își fac ei datoria sârguincios, după care – pula, nu ii mai vezi sanctionand treaba asta cateva luni, suficient cat sa prinda lumea curaj din nou.

Bai băieți! Ori e tolerat, ori nu! Asta nu înțeleg eu. Știu ce zice legea, dar din moment ce nu o aplicați consistent ea nu e imperativa, ci mai mult sugestivă.

Adică, frate, ori ii lași pe toți, ori suspenzi permise pana când nu mai vezi unul pe vreo linie de tramvai, în București.

Așa, e un fel de loterie. Merg ilegal toți care au ouă și pică nașpa aia care au tras paiul mai scurt. Din când în când.
Riscul e relativ mic sa ți se întâmple ceva.

Mai exact ce se întâmplă când se pune verde

Mai întâi și mai întâi nimic. Ca nu ai unde sa te duci, ca intersecția e blocată așa că tot ce poți sa faci e sa sorbi semaforul ala din ochi.
Dar nu. Unii înjura, claxonează, ca sa te miști, ca ce pula lor, nu ii interesează pe ei unde.
Apoi pleacă primii și se golește jumătate din intersecție, sau mai puțin . Lumea dă să intre. Eu rămân pe loc până am nu certitudinea, dar măcar speranța că dacă intru am sa reușesc sa trec intersecția, iar proștii sunaaaaa.
Să sune. Mi se rupe. Cand se face loc ma teleportez în spatele ultimului.
Ala din spatele meu, îl vad în oglinda, rămâne pe loc sunând. Își da seama ca nu mai sunt in fata lui când se face roșu.
Și baga mare și pe roșu, ca tot un fel de verde e și ala, mai ales ca și pe el îl claxonează alții.
Eu sunt fix ultimul care a ieșit din intersecție, oprit în fata trecerii de pietoni de după intersecție cu curul mașinii ( știu – se spune spatele, dar pe acolo se caca ea) fix la limita intersecției, sau în fine – pe acolo.
Pietonii nu trec, dar vor trece iar eu nu incalec trecerea sa ma opresc acolo ca o vita baltata în spatele autobuzului oprit. Asa ca șed acolo.

Minunatul partener da cu claxoane. Nu face economie. Ca el vrea sa treacă, ca blochează intersecția, că să mă sui pe trecerea de pietoni, care pietoni deja au început sa treacă. Îți dai seama ca lumea nu știe cata lipsa de empatie am eu pentru suferința proștilor ca nu scrie pe mașina mea asta, deși dacă te uiți mai bine…
Ala face febra în spatele meu. Îl claxonează și ii baga pule în bot minim 5 șoferi de pe strada perpendiculara pe care o blochează parțial.

Eu ma uit liniștit la pietoni cu traversează ei agale, savurând verdele lor, unii dintre ei au fuste și uite asa ma pierd în peisaj. În spatele meu, potopul.
Asta se muta cumva din spatele meu pe banda din stânga. Vad periferic ca e încă agitat și da claxoane la pietoni sa se grăbească ca li s-a terminat verdele în timp ce ei erau pe trecere.

Aproape aproape îl calcă pe unu’ care venea dinspre partea mea. Accelerează ca disperatul și nu știu de ce ca are spațiu de fix o masina în fața lui. Plec și eu. Ah, gata știu de ce! În fata mea era loc de doua și vrea în fața mea. S-a săturat sa-mi stea în spate.
Doar ca, știi, ca sa ma depășești ( în 5 metri), trebuie sa mergi sensibil mai repede ca mine. Probabil îți trebuie Nissan gtr sau ceva, nu cred ca merge cu Audi a4 1.8 benzina.
Nu contează, ma bag pe banda cea mai din dreapta de unde tocmai plecase o masina de distribuție oprita tacticos în scop de serviciu, pe avarii fix după trecerea de pietoni ( și prin după, zic, cu rotile din spate pe trecere), ca sa îl las pe inelat sa se manifeste.

Pune frână brusc, ca normal, unde sa se ducă, 10 metri erau toți, iar apoi iar, la pas. Ăla din spatele lui care conducea și el entuziasmat privindu-i doar bara nu ce se întâmplă în jur, d-abia se abține sa nu ii intre în cur ( spate, da) și claxonează și gesticulează.

Frumos! Ma hrănesc din furia oamenilor. Simt sângele cum curge în mine mai pur, mai rece și mai oxigenat.

Se face libeer pe prima banda, ma duc pana la prima masina care semnalizează dreapta, mă bag din nou pe banda 2 în fata autobuzului care și el semnalizează dreapta. Cum se face loc în spatele meu, deh autobuzul e lung, cine crezi ca vine în tromba și frânează brutal, probabil dezamăgit. Audi-ul.

Mai am 15 metri pana la următorul semafor. E încă verde, iar în jurul meu văd oameni încruntați gândind probabil: Îl prind! Îl prind!

Nope nu îl prinzi! Ca se face galben. Ala din fața mea se duceee pe galben și nu prinde loc în afara intersecției ci la limita. Eu ma opresc înainte de semafor și aștept.

Și prin aștept spun ca ascult claxonul disperat al ăluia din spate toate cele trei secunde de galben care au mai fost, plus încă vreo douaj de secunde din roșu, până i-a trecut nebunia lu’ salam. Deh, oameni.

Sunt singurul care are numai botul mașinii pe trecerea de pietoni de dinaintea intersecției. Ceilalți o ocupa pe toată fie cu fața fie cu spatele.
Așa s-a nimerit să mă opresc. As fi dat 20 de centimetri cu spatele dar ala cu Audi e sudat de mine și probabil ca se da jos cu levierul dacă după ce ca nu merg înainte, mai dau și în spate.
Oricum nu contează. Nu e ca și cum pietonii s-ar putea bucura de spațiul pe care l-am lăsat eunpe trecere. Nu au cum ajunge acolo decât prin slalom printre mașini. Se uita și ei indignați și scârbiți la toată lumea. Și la mine.

Nu pentru ca le-am mâncat 20 de cm din trecere. Probabil pentru ca sunt într-un SUV, iar fumul meu Euro 4 ii sugruma. Nu ca celelalte mașini ar fi mai breze, dar știu cum e. Și unde mai pui ca nici nu sunt în rândul lumii.

Va înțeleg băieți. Va înțeleg dar nu îmi pasa câtuși de puțin, ca tot la fel ma uit și eu când trebuie sa plătesc impozitul inexplicabil și nimănui nu-i pasa. Sa plătească da-i dracu’ ăștia care au bani!
Așa că, acum hai, mai cu viața, trageți fumul pe nas mai cu poftă, că în asta sta esența. Toți plătim sa obținem ce dorim, de multe ori un preț care nu justifică nimic și nu folosește nimănui.

Dar acum, uitandu-ma în jur la alții care scot fum dublu, triplu decât mine și pe care ii costa mai puțin, nu -nu pentru ca au VW euro 6, ci pentru ca au rable dizeloase de 12 ani ➕ ( da, am avut și eu una doar ca benzinos) cu motoare mici, ei plătesc puțin.
Și ma gândesc invidios, oare cat o fi impozitu’ la o masina de 3 litri cu motor care scoate pe eșapament gaz sarin? Cre’ca as plăti! Dacă e legal, de ce nu. Oamenii par mai satisfăcuți de sintagma “să plătească, da-i dracu'” decât sa se întrebe ce se plătește .
Dar se face verde, nu mai vad roșu în fața ochilor, gândurile negre se pierd în fum. În fumul de demaraj al ăluia din stânga mea care îmi taie fata.
E fericit, victorios, a mai câștigat o poziție. A câștigat, ca am treabă nu stau sa ma înfig în proști și îl las sa se ducă unde vrea. Altfel, sunt convins ca altul ar fi rasul lui, dacă ar ști ca am RCA la Astra. Dar n-are nimic ca expira acuși și îmi fac la euroins, ca astra sunt faliment.

Ma gândesc ca majoritatea trebuie sa facă asta zilnic. Făceam și eu. Serios, devine plictisitor.

A, cat a durat drumul? O ora și 20 de minute la duș, o ora și 10 la întors.