Caut avocat – ca să cer banii plătiți pentru sănătate înapoi

Avocatul care mi-e prieten crede că nu am șanse să-i obțin înapoi, așa că mai caut pe cineva care crede că sunt șanse, că așa funcționez eu, lol.
Că despre ce e vorba?
Depun anual declarația unică cu venituri din dividende, de o grămadă de vreme.

Aceasta include contribuția CASS pe care o și plătesc. Este obligatorie, nu e că vreau eu!

După ce m-au făcut atent la eroarea din 2021, că i-am făcut eu atenți la banii pe care i-am plătit și nu-i foloseau, sau că se prescriau sumele, am zis că ia să verific unele chestii.
Am cerut de la CNAS un card de sănătate european EHIC, care mi-a fost refuzat, pe motiv că nu-s asigurat. Just.
Bă, stai, ce?! Că eu plătesc mereu.

Nu e important că de ce am cerut cardul, e important că așa am descoperit că nu-s asigurat, că dacă n-am mers la medic la stat de ceva vreme, de unde să știu?
Eu îmi fac treaba – contabilul depunde declarații, uneori le depun eu, după care plătesc.

Am scris la Casa de Sănătate Vâlcea și mi-a răspuns o doamnă rapid.

Așa am aflat că ANAF-ul nu m-a raportat în ultimii 5 ani deși le-am dat bani.
Am o problemă cu asta, pentru că deși lucrez să rezolv situația pe anul ăsta nu pot beneficia de asigurare de sănătate în trecut, nu e vorba că nu am beneficiat – aia e o oricum implicit, e vorba că nici nu am avut statutul și nu are sens să mi se acorde statutul retroactiv, nu e ca și cum pot cere o investigație medicală anul trecut, dacă mi s-ar recunoaște acum statutul.

De unde, logica mea este că dacă nici măcat cu o bifă într-un sistem nu s-au deranjat, lasă servicii medicale, atunci vreau banii înapoi, că dacă de 8000 de lei nu poți pune nici măcar un statut într-un registru electronic, na, nu meriți banii ăia.
Părerea mea și caut un avocat care să rezoneze cu mine, dacă știți pe cineva, că nu e genul de speță simplă, pentru că legea mă dezavantajează.

5 2 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Stropic
Stropic
21 hours ago

Sa stii ca am mai auzit pe la diversi oameni ca nu erau asigurati desi au platit contributiile.

In principiu au rezolvat cu niste cereri bla bla bla.

Teoria mea e ca niste “unii” baga banii astia in buzunar si le numesc erori de contabilitate. :))))

Altfel, unde au stat banii astia 5 ani de zile? Si ma indoiesc ca esti singurul caz din tara.

Last edited 21 hours ago by Stropic
Fery
Fery
21 hours ago

Lol tigania strikes again