Am văzut la un amic pe Facebook o poza cu un trofeu săptămâna trecută și hop am pus de o stiucareala. Am luat lingurițe, rotative și pești artificiali și hai pe el.
Noro’ca vineri seara m-am întâlnit cu omu și mi-a dat ceva din ce prinsese el ca altfel…
La pomu’ lăudat
Sâmbătă era deja balta plină. De pescari. Și bărci și pedestrasi.
Și n-am prins nimic. M-a făcut de ras copilul de 6 ani. E ceva să iei la spiner.
Am stat patru ore pe baltă că tot voi spăla rușinea, dar nu.
La plecare :
-Tati, putem să îl luăm acasă, îl plătim?
Ce înseamnă să pescuiești la bălți private. Ce înseamnă să nu mai ai unde să pescuiești. Pe vremea mea nu exista noțiunea asta. Tata plătea doar permis de pescuit. Bine, peștele era plin de chimicale pentru ca Oltchim duduia. Îl vedeai plutind mort.
Oare, generația copiilor noștri va știi ce e ala pescuit în baltă publică?
Din nou copilul:
-Vai ce frumos e, îmi va părea rău să îl mănânc.
-Pai poți să nu îl mănânci, dacă nu vrei.
-Ba îl mănânc, ca e bun.
Corect. Tre’ să fii oarecum retardat să te faci raw vegan, de mila mâncării.
Dap, am văzut-o și pe asta recent pe Facebook. Scria un accident genetic despre cum dacă îți pasă de suferința animalelor sacrificate prin te miri ce metode care mai de care mai criminale și mai holocaustice trebuie sa te faci vegalau rău. Nu există altă carne. Pardon, alta cale.
A-ham.
Bineînțeles ca erau alți neterminati care dădeau fuga sa explice cum animalele nu simt nimic. Bă, e greșită abordarea.
Cui pula mea ii pasă dacă simt animalele ceva sau nu. Atât timp cât nu ucizi de dragul provocării suferinței ci de dragul mâncării e ok, da?
Din nou, divaghez, iar copiii mei nu cred că vor avea probleme în a-i manca pe ai voștri dacă situația o impune.
Bun asa, deci eu nu am prins nimic. Măcar, ca am schimbat caucioacele, am testat puțin masina în off-road. Mulțumit. Urcă, coboară, asta vreau. Nu e capră neagră să urc pe stânci dar pe coclauri rulează. La anu’, de iarna am în plan sa ii fac cadou niște roți încă și mai nimerite, BFG-uri. Pe-stea le las de “vară “.
Oricum, interesant, când mergeam la pește doi jandarmi cu un papuc d-ala vechi cu tracțiune pe spate dădea sa se întoarcă, ca nu puteau sa mai ajungă la pescari sa ii caute de permise. Bulangii. Dacă reușeau cred ca ma amendau și pe mine ca am pierdut chitanța de plată a taxei de pescuit. Pe ăia care au golit Oltul cu setcile nu au venit sa-i controleze.
În dușmănie, ca erau blocați intr-o balta în mijlocul drumului, am urcat frumos prin fata lor pe un perete lateral oblic pana sus pe terasa și am continuat drumul pe acolo. Sigur, aveam loc sa îi ocolesc prin bălți, fără sa fac show…”but at least we stole the shoooow!”
Duminica, vreme bună.
De la tata citire:
Stiuca nu trage la vreme buna. Numai la vreme rea.
Nici la 1263484 de pescari. Numa’ la unii mai bulanosi.
Mă rog, nici eu nu-s cel mai bun pescar deși ancore bun
e aveam.
Sunt priceput la tăiat de haine cu cuțitul și cu patentul, ca sa scot cârligele de pe unde intră.
Am mai încercat da’ tot cu același spor. Motiv pentru care m-am dat cu mașina și am realizat ca s-au făcut ciupercile toamna asta, de sa iei cu sacul. Sau cu punga, după posib
ilități.
Merge de un offroad soft – mild acolo. Poate ar trebui sa convoc o ieșire.
Cauciucurile fac diferența, as zice – mai mult decât diferențiale blocabile mecanic și reductoarele. Cel puțin până la înclinații mari.
Notă: Am așteptat să plec de acasă până să scriu asta cu poze, ca e mașina nevestei. Shht!
ce masina e asta? ca a schimbat la ele mai ceva ca la chiloti.
Nu cred. Am avut 1 masina timp de 4 ani. Restul erau închiriate în interes de serviciu, ca și asta de săptămâna asta despre care am sa scriu mai încolo :p. Aia din poza e Hyundai Veracruz ( ix55). Probabil am sa o țin și următorii 5 ani dacă nu se întâmplă ceva nefericit cu ea sau cu impozitele la mașinile diesel de 3 litri.