Dictatura pe care am fi putut-o avea

Îmi place enorm poza asta, am s-o fac poster. Mi-o printez pe o cană, ceva.
E ca poza mea preferată cu super-eroii mei preferați – aia din 1927 de la conferința de la Solvay – doar că pe dos, lol. Ăștia de-acim sunt antieroii. Sau cine știe, că bucata de istorie care-i consacră n-a fost definitivată încă. Poate că vor fi declarați eroi…

Lumea pe net face gargară că de ce au mers Năstase și Dăncila să stea de vorbă cu clubul dictatorilor.
În primul rând pentru că vor și pentru că pot, au fost invitați acolo pe persoană fizică, de oameni influenți, pentru că clubul ”nostru” a cam refuzat să participe.

Pe de o parte e util să ai pe cineva la discuții, ca să audă la prima mână ce au ăia în cap. În ciuda a ceea ce vedeți la TV și în presă, atunci când se vor întoarce, vor veni cu informații utile pentru servicii, pentru politrucii care stau imaculați în prime-time-ul media și chiar și pentru alte țări din clubul nostru, care nu au trimis pe nimeni.

Desigur că pe partea cealaltă vor fi priviți ca putiniști, aserviți rușilor și poate că și sunt.

Dar eu din altă direcție mă uit. Când privesc poza asta, am o licărire a alternativei la lumea noastră de azi, a politicii pe care n-o avem, că am ales alte direcții atât în 2004 cât și în când a candidat tanti Dăncila.
Și mi se pare amuzant că de ambele dăți eu am fost cu ăștia doi.
În 2004 chiar l-am votat pe Năstase pentru că ”toată lumea-toată lumea fură acum cu mine”, iar în 2016, în turul doi nu am ajuns să o votez pe Dăncilă că aveam treabă, dar dintre ea și Joianis, pe ea aș fi votat-o fără discuții. Altfel nu-i apreciez pe niciunul.
Și nu, nu cred că ar fi fost mai bine cu Năstase sau cu Dăncila. Încă NU ȘTIU dacă ar fi fost mai bine sau mai rău, iar nevoia de validare a vieții curente îmi transmite absolut subiectiv că e mai bine acum.

Dar ce știu e că poza asta, acum privită de toți drept ilegitimă, ar fi fost legitimă și reprezentarea lumii în care am fi trăit dacă ar fi câștigat alegerile ăștia doi.
Că bine, sau rău, poza asta ne-ar fi reprezentat și pentru asta consider că are o valoare inestimabilă, pentru noi românii, și că ar trebui premiat fotograful, că ne dă șansa să reflectăm la cum ar fi fost pe o imagine destul de vie și curentă.

Imaginează-ți că trăiam în țara în care fie Năstase sau Dăncila era președinte/ă.

Imaginează-ți că trăiam în țara în care România era prietena Rusiei ( a Chinei s-ar putea încă să fie, dar nu știm noi) și încă era prietena lui Kimmy, românii și nord coreenii, națiuni surori botezate de Ceaușescu.
Imaginează-ți că n-am fi ajutat Ucraina, ba, am fi cerut un pic din Ucraina înapoi.

Că nu eram în UE, că UE nu ne-ar fi primit niciodată deplin și noi am fi fost supărați că ne spun nouă țigani când ei sunt mai plini de pureci decât noi, că ne-am fi sucit ca Ungaria sau Slovacia, sau că n-ar fi fost picior de imigrant să lucreze în România, că ce să caute la noi.

Imaginează-ți că te-ar fi invitat Xi Jing Ping să mergi pe persoană fizică și n-ai fi avut sarcini diplomatice trasate de guvernul en-titre. Te-ai fi dus?

Încă mă gândesc și de aia poza e formidabilă.