Sibiu #2025 / Prietenie oltenească

Ne trezim de dimineață. Pe la ora 9, dar dimineață și după o gargară cu pioneze pentru o respirație proaspătă și restul ritualului de igienă, nu neapărat în grabă, am luat-o așa la pas prin zona de promenadă către Piața Mică să ne întâlnim cu cel mai vechi prieten să mai vorbim – mă rog, el era la muncă, dar la ora aia nu-l ocupam prea mult. Am observat acum că restaurantul lui e lângă biserica unde apărea Iohannis la televizor – am uitat să-l întreb dacă mănâncă și Iohannis la el – el era fan Iohannis, bine asta înainte să fie președinte două mandate, nu-s sigur dacă-l mai primește acuma. Data viitoare îl intreb.

Dar nu știu când o să fie, că data trecută când ne-am întâlnit fizic a fost toamna trecută… Locuim la 2 minute pe jos unul de altul în satul nostru și timp de aproape un an am avut timp să ne salutăm din mers o dată, sau de două ori. Am mai vorbit, în scris. Ce e viața asta :).
Data trecută mi-a făcut mie pizza, acum i-a făcut celei mici o Margherita, care nu a ratat oportunitatea de a-și pune mama la colț spunând fără rușine că asta e net mai bună – așa sunt copiii.

Eu nu mănânc pizza, sau ceva în general, la ora aia, că-s și gras și nu mi-e foame, dar l-am întrebat de tiramisu, ca să nu lungim vorba, că am auzit că de la ăla nu se vede burta așa umflată.

Povestea e cel puțin la fel de amuzantă ca data trecută, că atunci mi-a fost mai ușor să accept să nu plătesc, fiind singur acuma am pus copiii să-l convingă să plătesc, dar nu și-au jucat rolul convingător, le-am ținut nemâncate 3 zile pentru asta. Ba cea mică a zis clar – ”dacă e gratis, e perfect!”. Normal, că nu-s prietenii ei…

M-am bucurat măcar să aud că a mers mai bine și că e mulțumit de cum se mișcă treaba și se cam vede că se mișcă mai binișor decât data trecută.
Tot muncea și el p-acolo, când bucătar, când chelner, e greu cu personalul ca mereu ( are oarece pretenții și am văzut de-a lungul timpului oamenii care lucrau la el) și l-am întrebat curios de treaba asta, că dacă nu angajează asiatici. Că mai am prieteni care au angajat sau au angajați.

Și-a zis că nu, că sunt mai puțin pricepuți decât românii, că nu lucrează la fel de curat și că nu vrea. Că nu vrea e modul meu de a transcrie o discuție personală între 2 prieteni.

Am plecat, că copilul cel mai mare ochise ceva librărie – Humanitas – și voia să mă pungășească de niște bani și pe acolo, copilul cel mic văzuse ceva magazin de inele și astea…. Mna. Urma să ne vedem peste câteva zile dar nu ne-am mai văzut și o să mă certe, data viitoare când ne vedem, dar așa suntem noi.

O să mă certe că i-am zis că nu mai vin la el dacă nu mă lasă să plătesc și când stăteam data viitoare la altă terasă, din zina Pieții Mari și aleasă aleator pe criteriul ”au pizza”, că copilul cel mai mic e și cel mai deosebit de mofturos, dar unde și acolo mâncarea a fost delicioasă – doar că pe bucătărie mai românească și limonada la fel, copilul mic, care pesemne nu era chiar la fel de încântat de pizza și nu înțeleg de ce, că margherita nu e vreo cine știe ce, dar în fine, m-a întrebat că de ce nu mergem la prietenul meu. I-am explicat că nu mă lasă să plătesc și nu mă simt bine și mi-a zis că nu înțelege – normal că nu înțelege, că am crescut-o cu principii oltenești, dar am uitat să definesc corect prietenia – că dacă ar avea ea așa prieteni, ar merge mereu 🙂 . Oh well…
Băi, au făcut cam tot centrul mișto, nu doar piețele. În general, orașul e curat, cât de cât, dar centrul e mișto – mișto gen aș putea locui aici o viață, dacă aș avea două.
Și o să mai vin.