Teorie vs Practică: Disciplina și Efortul vs Haosul și Rezultatul

Am citit articole de genul ăstuia, cu care sunt, în mare, de acord și ce bine ar fi fost să le fi spus și alor mei, sau mie mai tânăr unele lucruri în legătură cu ce scrie acolo – dar e OK, câtă vreme recunoaștem că suntem proști și învățăm.

Cu toate astea, am o opinie nepopulară cu privire la unele aspecte și n-o luați ca sfat, că nu-s nici pedagog nici psiholog certificat, ci strict ca o opinie alternativă și ca un mod de gândire.

Cu privire la două, eu cred că am oferit alegeri care au depășit vârsta și, deseori , le-am condus de mână spre rezultatul greșit, pregătit să le scot de acolo, pentru că puține lucruri valorează mai mult decât situația în care părintele îți permite să îți invalidezi credințele proaste, bazate pe încăpățânare și entitlement pe barba lui, iar pe tine te costă, în mare, doar timp, la o vârsta la care ai timp căcălău.

Dar punctele 2 și 3 sunt cele mai problematice abordări ale lumii de acum, care, cred eu, supracompensează tarele educației familiale din generațiile anterioare. Mi se par utile doar pentru copii cu nevoi speciale, să zic așa, ca de la țară.

Înțeleg de unde vine treaba cu consecvența și de reguli constante, chiar înțeleg și într-o lume ideală copilul care învață disciplina ar avea succes. În realitate, regula asta crează soldați, oameni care să le servească altora, pentru că trăim într-o lume care se schimbă din ce în ce mai rapid, trăim mai degrabă într-o formă de haos pe care încercăm s-o organizăm, iar la nivelul cel mai înalt au șanse să ajungă cei care învață haosul, cum se modelează haosul și care-s principiile după care se schimbă regulile. Este una din cele mai importante lecții de viață pe care nu le-am învățat suficient de tânăr, dar le-am învățat.
Dacă e ceva de învățat din #școalavieți, cu un ”i” – ăsta-i unul din cele mai valoroase lucruri pe care le prinzi. Regulile de azi sunt valabile azi, doar până la prânz. Nu fac eu regulile, doar le înțeleg.

A treia regulă( aplicată ca o mantră) este mult mai nocivă decât a doua, cred eu. Lăudarea efortului produce muncitori proști, care cred că li se cuvine lumea, că uite, au depus efort.
Efortul, la copii, trebuie apreciat, dar doar rezultatele trebuie lăudate. Dacă copilul tău nu e cel mai bun și nu-l poți lăuda pentru asta și nu vrei să-i rupi aripile, că nu-i destul de puternic să fie motivat cu critică, poți să-l lauzi pentru că azi e mai puțin prost decât ieri. Pentru că azi e mai aproape de a fi cel mai bun decât ieri. Acesta este un rezultat.
Faptul că a muncit e doar energie consumată și desigur că trebuie apreciat mai mult decât nefăcutul nimic, dar nu efortul trebuie lăudat.
Dacă e să mă întrebi pe mine, niciodată, dar poți întreba pe cine ți se pare mai convenabil, că așa merge lumea de acum, cu repere alternative de validare.