Vreau să mai plantez un pom

Am fost într-una din zilele de toamnă să mă plimb cu soția pe la marginea orașului, să vedem caii.
Și-s acolo niște copaci uitați – goruni.

Frumoși, dar nu din ăia vreau să plantez – în sensul că din ăia deja am dus în România și am plantat – știu că sunt puieți de stejar și-n România, îi cumperi și-i plantezi, dar nu știți voi cum funcționează creierul meu. Nevermind.

Am trecut pe lângă niște case și unii aveau la poartă un măr. Cum alții iau struguri de la mine, am luat și eu mere de la alții, că de ce nu. N-am luat multe, cam cât două boabe de struguri mai mari decât cei pe care-i am eu. Soția se uita circumspectă când am zis că vreau să le mănânc, dar băi!
Sunt printre cele mai bune mere pe care le-am mâncat vreodată. Atât de acrișoare și aromate și sălbatice, de ce pula mea am început să cultivăm meri altoiți?
Mbine, poate pentru că ăstea se califică la categoria zarzăre, dar gustul… am pierdut gustul.

Sunt nebun? Nu contează.
Ideea e că nu e prima oară când văd mere pădurețe, că mă trag din familie de pădureni.
Pe dealul Orlenilor erau și mere și pere pădurețe, iar când erau copil mi-au spus să nu mănânc că nu-s bune alea, iar eu i-am crezut pe cuvânt, spre deosebire de alte ocazii când îmi spuneam să nu mă joc cu chibriturile că dau foc la sat – atunci nu i-am crezut. Când ești mic, ești prost, dar acum ce scuză am?