Io mi-am dat seama de tânăr că-s prea prost pentru gaz. Am avut gaz la plita de la apartamentul din București pe care l-am cumpărat, dar nu la cuptor, pentru că știu că sunt prea prost și am probleme cu aprinderea. Io, nu cuptoarele. Am băgat io o din aia, că cuptorul electric coace mai bine ( chiar coace, dar eu nu știam, nici nu prea coceam prea des pe vremea aia ), dar lasă să coacem pe curent. Plita pe gaz că aveam instalația electrică leșinată – și nu mă ajuta foarte tare dacă lua foc apartamentul de la instalația electrică. Am montat electrovalve, deși nu era obligatoriu atunci, aragaz cu aprindere automată și siguranțe, în caz că nu se pornește focul – nici asta nu era standard atunci, dar dacă nu pun bază în mine , trebuie să pun în altceva.
Am renovat casa de la țară – am zis direct: bucătărie electrică. Să n-aud de nicio butelie, nu există.
Repet, nu e ceva musai în neregulă cu butelia, dar e ceva în neregulă cu mine și știu asta, ca de câte ori am uitat aragaze pornite, am înnegrit pereți și aproape am dat foc la mai multe bucătării. De iresponsabil ce eram. Nu sunt prost pregătit, știu cum se folosește, știu care sunt riscurile, îmi lipsesc niște șuruburi la partea de instinct de conservare și îmi vibrează caroseria fix în momentele critice.
Tot din motivul ăsta, aici în UK n-am fost de acord să avem gaz în bucătărie. Adică era și l-am scos. că ar fi bună o plită pe gaz. Am zis NU. Nu contează că restul familiei nu-s așa proști ca mine, nu-i ajută prea tare dacă mor din cauza mea. Tăiat țeava, sigilat, electric. Avem centrală de încălzire pe gaz, că na, mor sărac pe curent, dar gazul ajunge doar până în camera tehnică, nu sunt chestii care se bazează că țin eu minte să fac ceva, că am fi ca și săriți în aer, am senzor de gaz, nu am electrovalvă că nu se poartă în țara asta și n-am curaj să cer cuiva să facă ceva în țara asta la instalația de gaz la care nu sunt sigur se pricepe. Fac verificări anuale, nu numai la centrală, ci și țevile de gaz, deși ăștia nu prea obișnuiesc nici asta.
Am dat de atâtea ori foc, că în casă nu aprinde nimeni lumări, lumănărele , nimic. Mai vrea fie-mea a mare să ardă lumânări parfumate. Afară! Știi cât costă casa asta? Să n-aud.
Ăștia din țara asta sunt cam ca mine, că știu că țara e plină de proști ca mine. Prin urmare la blocuri eu nu prea am auzit de gaze p-aici. Electric, tată. Nici măcar nu au cu inducții și astea. Nu, electric din ăla scump, aia e. Și-așa, mai iau foc și pe electric și ard ca șobolanii , dar măcar nu băune, ca-n România.
După ce a băunit blocul ăla din Ferentexas acum o lună, într-o singură zi au mai explodat două.
Unii într-un bloc din ceva oraș mic prin Brăila aveau – auz-o p-asta – centrală pe gaz, cu butelii -.
Bă, nu pot să cred că există așa ceva, că unii la bloc au centrală de încălzire pe gaz, dar nu au gaz și folosesc butelii. Efectiv nu pot să cred.
Alții cu butelia în Buftea au sărit în aer…
Acum vreo o săptămână au mai aruncat unii blocul în aer cu butelia de GPL. Amuzant că ăștia aveau gaze trase, dar aveau butelie de GPL în apartament – ți se topește creierul , dar e normal, că oltenii suntem proști de bubuim ( doar nu credeți că numai eu), cu atât mai inflamabili cu cât mai aproape de Caracal, iar Balșul e periculos de aproape, se vede treaba.
Bă, în România eu nu mă mai mut vreodată în bloc cu gaz. Bine, nu știu dacă vreau să mai locuiesc la bloc, dar la bloc cu gaz, nu cred. Nici în din ăla fără gaz nu e bine, că se înarmează vecinii cu butelii, că în România astea se pot cumpăra la liber, fără permis de port armă. E de dezbătut dacă e de la gaz sau de la România, că sărim în aer, dar ceva e.
La cât de proști suntem , în mod clar gazul ar trebui ușor desființat de la blocuri și prin România. E nevoie de ceva mai pe eco, dacă nu salvăm planeta , măcar vecinii.
Probabil singurul nemulțumit de idee ar fi Borcea.
buna aia cu centrala pe butelii. Noua, dar buna.
Eu am aici. Butelia de 5l la plita pe gaz. Am una langa aia electrica, asa era modelul, asa l-am lasat, doar ca am luat o plita electrica mai mica si arata putin ciudat. Am folosit gazu ala de vreo 2 ori cand a vrut doamna sa faca mancare la tuciu de aluminiu.
si mai am una de 10l la gratar
Ia uite unde se ascundea teroristul 🙂
În principiu, la casă e OK. Dacă sari în aer nu îți pică și satul în cap.
daca ia foc mai afum cateva. Credeam ca iau foc cel putin 4, dar a luat una in vecini (nu la mine in cartier, la ceva gen 300m) si a ars numa ea. Au ceva intre case, care le fac mai greu de transferat focu
oricum. Aia de 5, din casa, mai are gaz de vreo 3 ceaune, deci daca ar face poc mi-ar sparge putin plita. Aia de 10 e afara. Are loc de bubuit
Ceva de gust și miros, nu mult.
Mi se pare interesant că la ăștia 2000 de apartamente ard, au murit 4 și mai sunt 13 prinși în case, iar în România – bubuie o butelie – 5 morți 15 răniți – asta eficiență.
bine, diferenta e ca englezii au facut un slow cook, pe cand la romani s-a mers pe “repede ca avem treaba”.
Eh, numara mai greu ei se pare.
🙁
Am mai auzit de treaba asta la unii – la casa e drept, nu la bloc.
Dar nu e asa de rau cum zici tu in sensul ca nu e vreo improvizatie ceva a oamenilor, e o solutie autorizata, implementata de firme, nu e doar conectezi centrala obisnuita la o butelie.
Nu cred. La casă am văzut soluție de centrală pe butelii, dar nu genul de butelii de aragaz sunt unele mai mari, care sunt amplasate strategic în afara casei. Nu cred că ai voie cu butelii atât de mari în casă, darămite în blocuri de locuințe.
alea sunt buteliile mari de GPL, daca nu ma insel. Cu butelii normale pare putin retardish.
Păi da, că nu sunt sigur că îți ajunge o butelie o zi.
daca o verifici cu bricheta iti ajunge o viata intreaga