De Crăciun fii mai bun – cred că îmi fac oengeu

Ca să scap de spam.
Până acum nu știam de genul ăsta de cerșetorie, că aveam firma din România pe vechiul sistem, impozit pe cifra de afaceri, și era bine, dar nu mai e.
Normal, nu mai e bine, că acum plătesc impozit pe profit, dar nu numai asta, ci că se aliniază cerșetorii la ușa firmei că vor și ei.
Explic.
În ultima lună, minim la 2 zile mă deranjează cineva pe numărul de firmă cu o speță nouă. Până acum erau 3 spețe clare : 1 – operatori de telefonie mobilă, 2 – instituții de credit, ca băncile, dar nu numai, care vor să-mi dea bani ( n-am, bă, ce să fac cu banii voștri (*cu dobânzi de cămătari)) , 3 – scammeri care nu știu că-s cotoarbă bătrână și dacă-mi pun mintea îi las în pula goală, că eu ”am inventat șmecheria” și alte manele, la anu și la mulți ani.

Dar s-a schimbat.
M-au sunat de la final de noiembrie o sumă de cerșetori, fundații, ONG-uri, genul de instituții, organizații și stabilimente care trăiesc din donații. Toți vor același lucru – că să completez formularul nu știu care, de redistribuire de 20% din impozitul pe profit, ca să primească ei banii ăia.
Normal că mă sună, că ăștia 20% din impozitul pe profit sunt niște mii bune, nu zic câte, dar ei văd cifrele , că-s publice.
Că eu trebuie să înțeleg că pe mine nu mă costă nimic, că banii ăștia îi ia deja statul, având o atitudine, de la sunător la sunător, de la vânzători de piei de cloșcă, la guilt trippers, la cerșetori de supermarket – toți cred că li se cuvin banii ăia, că altfel îi ia statul, că statul e rău. Atâta că eu sunt, în funcție de perioada din zi și fazele lunii, de la autist la sociopat, niciodată omul care cred ei că sunt.
BĂ!
Statul E RĂU, asta e axiomă, că mă privează pe mine de bani, nu e vorbă. Dar nu înțeleg cu ce-s ăia care mă sună pe mine mai buni.
Cu unii nici nu am mai avut răbdare să vorbesc. Dar cei mai mulți n-au putut răspunde la întrebarea cea mai importantă care mă interesează, după obiectivul declarat al activității lor – adică cu ce se ocupă ei:

-eficiența costurilor, sau structura costurilor.

Mai exact , dintr-o mie de euro de la mine / de la stat, na, câți bani ajung efectiv în obiectivul declarat și mai departe, că nu mă opresc acolo – care e transparența de finanțare a obiectivului.

Că ce zic eu aici. Dacă te uiți la organizațiile care iau bani din declarațiile ăstea de redirecționare nu prea arată metricile ăstea. Nici măcar alea bune cu transparență și audit și nu vreau să dau exemple să le stric imaginea, că fac lucruri bune, dar voiam eu să dau bani unora și am căutat, că știam că au auditul pe site, că transparență.
Nu, nu suficientă. E un pic de sifonare și ineficiență și acolo și atunci zici – direcționez la ăștia sau las la stat.
Eu am întrebat contabilul cum să fac să dau la ăia la care vreau eu. Anul ăsta. La anul vreau să fac ONG, ce pula mea, cerșesc și io.

Și, normal, am discutat asta în grupul meu de amici afectați de aceste mecanisme, care mi-au dat jet.
Unul mi-a zis că nu mai donează nimic, nici nu mai vrea să audă, că a donat pentru modernizarea unei școli de la țară, de la el din județ, unul din ălea cele mai sărace, și luna viitoare era ANAFul la ușă, că de ce, că ăia e banii statului , că din astea. Ăia care au primit donația i-au zis că controlul e ilegal că să dea în judecată ANAFul, gen de abia terminase procesul cu ei – și era omul așa la modul 7 ani de activitate 5 controale și unul de la antifraudă – din ăia cu sugestii de să dea șpagă și astea – și-a băgat pula și a mutat sediul la București, că n-o scoate la cap cu slinoșii ăia de provincie din județul lui.
Alt amic mi-a zis la fel, că ”asta-i mai trebuie”. Pe undeva înțeleg, dar pe mine mă macină.
Mie nu-mi place asta cu ”nu te bagi nu ți se bagă, că pe mine mă mănâncă în cur, așa sunt eu deformat.”