Când ești prost și semnalizezi

Bă, eu am o teorie, care nu e neapărat adevărată , dar e a mea și judec oamenii după asta, corect sau greșit, nu-mi pasă.
Consider, ca părinte, că modul cum ies copiii tăi spune multe despre tine și ești responsabil. Nu vorbesc de accidente genetice.
Zic așa, de educația copiilor născuți normali.

Alți oameni au alte păreri, că nu domne, că școala , societatea, că copilul tău crește cu alți copii, cu alți oameni, că tu ai treabă cu munca și nu știu ce.
Treaba lor, mi se rupe pula, în ceea ce mă privește, dacă ești un om, să zicem Elena Lasconi, și vrei să-mi spui că ar trebui să te votez că tu ești în stare să conduci România și să-i imprimi o direcție, dar fie-ta a crescut proastă de pute!, mă apucă râsul.

Nu e vorba că târfește atenție, asta e, na, OK, e și asta, dar pot înțelege, atenția e importantă și oamenii fac sacrificii, inclusiv de imagine, uneori ( adică acceptă să fie luați de proști doar pentru a primi și monetiza atenție ).
E vorba de faptul că e o proastă inutilă lipsită de orice gîndire critică.

Genul ăla de om care zice că ce ”dacă zic eu așa , o opinie contrară logicii și contrafactuală” de ce nu poate fi ca mine – nu sunt toate vorbele egale?

Mă gândesc așa la Elena Lasconi, că nici ea nu e prea brează – adică n-aveam așteptări prea mari, dar ceva acolo, și ea mai târfește atenție, dar orișicât – când citește titluri cu fie-sa în prim plan în halul ăsta, la ce se gândește.
Bă, eu sunt mândru de copiii mei și și dacă ar fi infractori ( dar cu ceva succes, nu așa ) nu i-aș renega, nu mi-ar părea foarte rău, poate aș înțelege.

Dar să văd că sunt atât de proști, cred că ăsta e singurul lucru de care mi-ar fi frică și rușine în viață. Aș lua-o ca pe o înfrângere personală… Nu, tanti asta nu e un copil are 32 de ani și minte pula.