Mai mult o piesă de teatru, că are efectiv un actor în centrul atenției, iar acțiunea se desfășoară într-un birou și vorbește la telefon. E genul ăla de film. Și am mers la cinema să-l văd. Eram eu și soția în sală. Ea a vrut să mergem la ăsta, eu eram cu the bride.
A fost relaxant și e genul de film pe care nu cred că o să-l vedeți vreodată la cinema în România, poate pe Netflix, poate pe filelist.
Și l-am văzut noi și cu încă 100 de înși în total.
Nu e un film de cinematograf, decât dacă mergi ca mine și ca soția, să ai toată sala numai pentru tine, pentru doar 17 lire ( lunea e reducere, baby) – atuncea da! Lux. Dacă puteam pune și pauză să merg la baie, era absolutul.
Nota consider că e așa și așa. Adică pentru ce vrea să fie e greu să ai ce-i reproșa, mă rog, nu ajungi la nota asta cu orice detalii.
Dar presupun că pentru că e genul ăsta de film, monolog, unii nu prea apreciază.
În ceea ce mă privește e bine făcut
