Unde stăteam înainte erau unii care veneau cu o mașină de înghețată vara, când terminau copiii școală.
Apucam o hârtie de zece lire dacă găseam prin casă și fuga să iau înghețate, mai ceva decât copiii.
De când m-am mutat unde m-am mutat, la casa noastră, fugeam ca apucatul cu banii în mână căutând mașina de înghețată și n-am găsit-o neam. Vreo 4 ani.
Când colo, mi-am dat seama că melodia era de la biserica din apropiere . Să fie la vreo 500 de metri.
Tor așa e biserica și cimitirul acasă, la Olt. Altfel nu mă mut !
Problema e că acasă bate clopotul un minut două, la început de slujbă, la final, sau dacă moare careva. Nu mai mult, că scopul nu e să scoli morții de pe unde dorm ei.
La ăștia e. Ăștia sună clopotul și jumătate de oră pe zi, în reprize de 5 minute cu pauze de 30 de secunde sau ceva de genul. Și sună, în urechile mele jepate, ca mașina de înghețată. Mă rog, de aproape nu, dar de la distanță parcă – parcă îmi aprinde Pavlov becul.
