Din când în când câte un român e #jospălăria

O să încep cu o glumă de foarte prost gust și-o să spun că suma antrenorilor români de succes pare să rămână constantă, că nu s-a răcit bine Lucescu și Chivu a luat cupa și campionatul în Italia cu Inter. Sunt un porc de mlaștină, știu, dar introducere mai bună n-am găsit la ora asta.

N-am văzut niciun meci din Italia, că nu-mi place fotbalul italian, nu mi-a plăcut niciodată – eu sunt ăla care s-a bucurat ( eu și restul planetei din afara italiei, desigur) când a ratat Baggio penalty în ’94, că eram exasperat de fotbalul lor și zic asta ținând cont că eram copil, deci mai prost și mai prost pregătit decât acum . Săracul om încă mai suferă din cauza aia, dar na, lumea vede altfel.

Dar am tot citit titluri și pătrun în unele știri bombastice despre cum Chivu, domnu’ Chivu mă scuzați, a ajuns la Inter Milano și ba se descurca , ba nu, ba pleca, ba venea, cum sunt știrile din sport care pigulesc și lustruiesc orice scamă și printre ele am prins vag niște idei, nu multe că n-am capacitatea necesară.

Unele le știam, anume că a fost diferit de fotbalistul tipic, mai muncitor, cu mai puțin PR și scandal și excentricitate afișată.
Cel mai important lucru însă, nu știu dacă e faptul că a muncit, că a antrenat la copii mai înainte, probabil că e, pentru că să lucrezi cu copii te disciplinează și pe tine și dacă reușești asta și reușești rezultate în mod sigur îți upgradezi niște softskills necesare și în lucrul cu adulți, dar care-s adesea trecute cu vederea.

Însă eu mă uit la rezultate, din moment ce nu m-am uitat la meciuri – am văzut ceva ”highlights”.
Și direct din rezultate poți vedea că nu e chiar fotbalul italian enervant, cu autocarul în poartă și tăvăleli și tras de timp, care se termină 1-0.
Au avut mai multe perioade, dar se cam vede că au dat cam câte goluri au putut, în unele meciuri ca-n desene animate.

N-am căutat, dar probabil că trebuie să aibă ceva record la golaveraj în Italia, că-n unele meciuri au dat goluri până li s-a terminat mingea, ca-n desene animate . Pe care i-au prins le-au dat 5-6 boabe, gen Pisa, Parma, dar nu numai.
Au avut un 5-2 cu AS Roma și după ce am văzut sumarul de mai jos cu goluri ca la Playstation, m-am uitat un pic la o reluare și n-am avut răbdare până la capăt dar se vede alt fotbal decât mă așteptam, în care mai mult joacă decât se tăvălesc iar asta e remarcabil. Pentru Italia, na.

Și ”mai e mult până departe”, că în Champignons League erau pe la burta clasamentului, parcă mai mult au pierdut decât au câștigat, dar la nivel de Italia așa, care totuși mai are fotbal de care contează, e binidităt.

Să intri fall guy, antrenor de tranziție, sau de nevoie, la care nu voia chiar nimeni, că așteptau să se limpezească un pic apele și să iei campionatul gen în anul ăla – cu opoziție din toate părțile, să le dai 5-2 ălora care te-au făcut țigan , e o realizare mișto și nu se întâmplă prea des.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Doru Vlad
Doru Vlad
1 hour ago

Mi se pare remarcabil că omul practic e la primul sezon complet la seniori la o echipă de prima ligă. Nu am stat sa caut dar nu cred că sunt prea mulți prin Italia să aibă event atât că jucător cât și că antrenir