E o emisiune pentru, hai să nu insult gratuit oameni doar pentru că nu-i înțeleg, o să zic pentru oameni care au timp de pierdut cu asta. Și cred că-s destui, indiferent dacă înțeleg eu sau nu, ce e de văzut acolo.
Nu despre asta e vorba, ăsta e un preambul cât să acopăr că știu, în principiu, care e tema emisiunii, linia dialogurilor și nivelul discuțiilor, cât s-o trec la „chiloțăreală” și să decretez că nu mă interesează nimic din spectrul ăsta.
Nu e populară numai în România, nu, că e clar că e franșizată de afară. Nu știu cine deține originalul dar știu că rulează și-n UK. Am auzit oameni pe stradă vorbind despre asta, deci trebuie că are succes și aici, eu n-am văzut că a venit ”cineva” și mi-a tăiat antena jos și nu știu. Glumesc, nu urmăream oricum nimic pe antena aia, că am tăiat eu cablul către ea cu flexul mai demult, când am lucrat la ceva jgheab.
Dar m-am oprit și m-am opărit la un articol de pe BBC – direct ciocan în cap de la titlu și poză.
O damă în costum de baie și un citat dintr-unul din părinți ( mă-sa) care zice că e greu s-o vadă la Insula Iubirii – io fi tăiat și ei antena cineva, sau de ce. Dar în același timp e mândră. Citez din articol ”She said it had been hard to watch at times as she was not able to comfort her daughter.”
Are ea povestea ei de cerșit atenție în media, foarte bine, trebuie să ai că ”mâna-ntinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană”.
Dar nu înțeleg contextul și paradigma în care pe de o parte e greu de urmărit pe de alta mândria… Nu are niciun sens.
Pentru mine toată emisiunea aia e greu de urmărit de la un cap la altul și mi se pare degradant ce se întâmplă acolo și pentru concurenți și pentru mine, dacă ar fi să-mi pierd vremea cu asta. Nu pot.
Înțeleg de ce ai putea vrea să participi acolo – bani, expunere, la vârste tinere poate fi și distractiv, de ce nu, cu costul menționat – chiloțăreală la TV.
Ca tată de copii adolescenți, am schisma asta în cap – dacă ar vrea să participe la vreo emisiune din asta, aș fi mândru? Nu văd de ce că nu reușesc să văd vreo virtute în ce fac ei acolo. Nici nu m-ar deranja. Dar e ca și când aș fi mândru că merg la club se îmbată criță și a doua zi nu se pot trezi, dar măcar a fost gratis și au cunoscut alți tineri. Meh – OK…
Nici nu cred că m-ar suna să mă întrebe dacă am văzut emisiunea că probabil m-ar plictisi teribil, dar nu e vorba de emisiune. Ce nu înțeleg, e care conexiunea neuronală care poate asocia lucrurile ăstea două. Înțeleg că ești mândru și te uiți la emisiune , nevoie mare. Aia da.
Pe de altă parte să spui – ”bă, nu prea mă pot uita la copilul meu la emisiune, dar sunt mândru.” Mândru că ce? De ce nu te poți uita?
Zice femeia acolo, ca i-a fost greu sa se uite ca nu putea vorbi cu ea sa o consoleze – probabil cand plangea ca o inseala prietenul, sau cand plangea ca isi insela ea prietenul, sau cel mai probabil amandoua :)))
Stii ca mandria nu e musai legata de urmarirea procesului – adica nu musai te uiti la copilul tau cum opereaza pe creier dar esti mandru de el ca face asta – si de beneficiile aferente. 😀
Păi probabil că e greu să vadă copilul pentru care a sperat măcar ce e mai bun, dacă nu s-ar și chinuit să îl ajute să obțină asta, într-o mare de lături și apare mândria când vezi că din așa ceva câștigi faimă și cine știe bogăție. Pe UK e cu tradiție așa că e posibil că peste 100 de ani într-un castel sa se găsească poza aia drept tablou și să vorbească strănepoții de cum s-au făcut averea neamului!