Retail UK: Ascensiunea săracilor

Încearcă a fi oprită cu legi.

Prin 2010 au dat în UK un set de reguli care să îi oprească pe retaileri ( atunci era țintită pe Sainsbury’s, Tesco, Waitrose) – clasicii lot, care se băteau in cumpărat terenuri strategice pentru a îi împiedica pe concurenți să își deschidă magazine în zonele unde i-ar fi pus în pericol pe ei – o numesc “banking”.

După care au venit Lidl/Aldi – care vizează un pic alt segment, cu o cotă de piață în creștere – săraci,  zona de discount, cum zic ei.  Ăia și-au deschis magazine  în zonele unde tradițional ăștialalți nu s-ar fi uitat să deschidă ( în UK, pe zona asta era doar ASDA) și au acaparat grămezi din piață, și din clienții ăstora de la Tesco și Sainsbury’s – îndrăznesc să cred că nu și de la Waitrose/M&S , dar nu sunt sigur că e adevărat.

La un moment dat mă întreba mama soției că “noi de ce n-avem Aldi /Lidl/Penny prin apropiere, cum aveam un București”.  Eu nici acolo nu prea aveam treabă cu ăștia – mai mergeam la Lidl, dar în rest nu. Bag seama că de 17 ani de când locuiește aproape full time cu noi nu a înțeles că scopul vieții mele e să fim cât mai departe posibil de Lidl și Aldi.  Închid paranteza .

După ce au prins coajă, ăștia de la Lidle și Aldi au început și ei cu aceleași tactici să își protejeze zonele de potențiale expansiuni ale altora pe segmentul lor.

Așa că acuma li se pune un pic capac și lor. Și bine le fac. Cred că cei ce vor aplauda cel mai tare sunt ASDA ( erau listați la bursă foarte demult), care aparțin acuma de TDR Capital – nu vă ajută la nimic, că nu puteți investi direct.

Dar deja Sainsbury’s si Tesco ( ambele listate la bursă , cresc un pic). Nu știu dacă vor intra și ăștia in zonele Lidl/Aldi, dar e posibil.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
1 Comment
Doru Vlad
Doru Vlad
1 hour ago

Explică și mie care e chestia de evitat la Lidl că am intrat și eu în supermarketuri de bogați gen M&Și și cea am vrut sa iau era cam calitate Lidl. Mă refer la produsul in sine și anume iaurturi de cocos, nuci de tot felul, ovăz, parmezan și pecorino. Am căutat Guanciale și nu aveau decât cuburi. Prețuri de te rupi in fălci aveau din plin. Înțeleg că tot ce înseamnă brutărie, dulciuri, chipsuri sunt cam janghine, dar nu te obligă nimeni să le cumperi. Mult mai șmecherie mi s-a părut Edeka la nemți și Da acolo am ocolit… Read more »