Biofarm și BVB – sunt mulțumit, dar nu prea :((

Acum 2 ani, cu ochiul meu de vultur, am țintit Biofarm și am cumpărat folosind platforma Tradeville ( pentru că ”mulți m-ați întrebat” lol, sau cum era aia de social media, efectiv doar o persoană :))) ) acțiuni în valoare de niște mărunțiș la ei.

Azi am primit mesaj că mi-au vândut acțiunile cu japca, pentru că au fost cumpărați de niște poloneji cu bani grei, care s-au hotărât că ei nu vor nicio listare la bursă, că trec compania din nou în privat.

Eu le-am cumpărat nu pentru profit din creștere și vânzare, ci ca să primesc dividende, acum, de-a pururea și în vecii vecilor, amin. Dar na, nu e după mine. Mă gândeam că după achiziție, ceva de genul ăsta se putea întâmpla, dar nu știam detaliile ( nu mi-am făcut research-ul, bro) că nu dorm în bursă.

Acuma că s-a vândut, mai bine, că n-am încredere în preluarea polonejilor, în sensul că nu știu ce-o să facă ăștia cu ea, dacă o țin bine de tot, sau își bat joc – zic și eu un ”să fie primit” și o să văd de unde creez o pierdere contabilă să balanseze impozitul pe profit pentru la anul…
70% în doi ani nu e rău, cu tot cu inflația la leu, mai rămâne ceva, la fo 40% așa, gen nu vă beliți prea tare ochii la creșterea de pe bursa romulană, că leul e în derivă. Dar e bun și atâta. #decâtnimic.
Sigur, era bun să fi avut 265,000 de acțiuni , nu 2650 – dar de unde, bă, de unde. #sărăkie




0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments