Deontologi de mucava

Pe toate gardurile românești văd panseuri sub formă de articole de presă cu privire la protestele – eu i-aș spune clar revoltă populară – din Europa de Vest, cu buba mare în Franța. Că dom’ne, fură. Nu așa.
Cel mai amuzant mi se pare Negruțiu, care se urcă pe cutia lui de săpun să ne spună că ”și generația lui a protestat și că au ieșit în stradă pentru idei, nu pentru adidași”.
De proști ce-au/ am fost, asta o dată.
A doua, că se pare că nu se vede – protestele ăstea sunt pentru adidași nu pentru idei.
Sau dacă vrei, pentru ideea că nu prea e OK să mori de foame și fără adidași în picioare plătind taxe și scheme pentru bogați.

Protestele din Europa de Vest de acum, nu sunt vreo gargară wokistă de tip Black Lifes Matter, hai să luăm și două- trei televizoare în timp ce afișăm blazoane egalitariene și condamnăm rasismul.

Nex, protestele de acum sunt de tipul – murim de foame, că ne luați tot și cam vrem înapoi ce furați de la noi, nu să muncim ca să răscumpărăm.

Și boșorogul capitalist din el răbufnește:

E o lume pe care nu o înțeleg. Noi am fost învățați că, dacă chiar vrem o pereche de adidași, mergem la muncă, lucrăm și așteptăm până facem rost de bani să ne-o permitem.

Fără îndoială că e o lume pe care nu o mai înțelege. Pe copiii noștri noi i-am îi educăm și ceva îmi spune că în ciuda a ceea ce pare i-am educat un pic mai bine decât am fost noi educați, dar noi am fost și proști.

Dar în mintea lui, copiii ăștia, nu-și mai știu lungul nasului, domnule, și nici nu-i dau locul în metrou, dacă ar circula cu vreunul.

Copiii aceștia, obișnuiți cu recompensele iluzorii ale rețelelor sociale care promit gratificare instant, au găsit căi mai ușoare să și-o procure.

Ha. Cumva asta-i problema, nu faptul că ce vedem e paiul care a rupt cocoașa cămilei. Copiii ăștua nu au poftă să meargă la muncă și să aștepte ( până la Sfântu Așteaptă, normal) până ”fac rost de bani„ să-și permită. Deci asta e, boss, neoliberalismul la maxim. Mergi la muncă și aștepți până faci rost de bani să-ți permiți – firește, tu nepermițându-ți să influențezi în vreun fel când se întâmplă asta, că doar nu vrei gratificare instant o pereche de adidași, aștepți și tu câteva luni acolo, până faci rost.

În timp ce copiii celor pentru care lucrezi cu ai cărui părinți empatizează Negruțiu, își pot cumpăra zilnic o pereche de ceva adidași făcuți anumit să arate bătaia de joc față de bani, genul ăla de am bani de nu pot să-i număr.

Empatizez, în schimb, cu proprietarul de prăvălie care își apără proprietatea, pentru că știe câtă muncă, sudoare, suferință și renunțare se află acolo.

Acuma, poate proprietarul de prăvălie jefuită – nu se încadrează, că nu-s toate egale în lumea asta.
Dar poza pictată aici e una inegalității care le iese pe nas la francezi și italieni și belgieni.
Nu o spun cu desconsiderațiune față de ăia jefuiți, nici cu aplauze pentru răsculați, că știi cum e, de-abia nu mai sunt sărac să fur din magazine, aș putea fi, în ochii unora suficient de bogat cât să fure ei de la mine.
Nu-i nicio justiție aici și nici n-am vreun concept moralizator de pus pe masă, sau vreo soluție care să nu mă coste, într-un fel sau altul.

E pur și simplu o situație creată de faptul că am fost conduși de smintiți și smintiți la rândul nostru și inegalitățile sociale create generează acum niște forțe de resort pe care nu mai pot fi ținute în cutie așa de ușor.

Dar ar fi foarte amuzant ca eu sau altul pe care ăștia care ne conduc fac tot efortul să ne bage și pe noi la cutie să protestăm împotriva răsculaților cu argumente de tipul ”lucrăm și așteptăm până facem rost de bani”, pe care ni i-au ba statul, ba alte state care influențează geopolitica, ba privații ăia mari – 12 , sau câți sunt , care controlează majoritar diferite resurse și bogățiile lumii.
Atât de retardat nu pot fi.
Uneori e pur și simplu prea târziu și societatea nu se mai susține când toți se pișă pe toate contractele sociale.
Este expresia reală a unei societăți în colaps, care știam că va veni, dar tot vrem să se întâmple un pic mai încolo, nu chiar acuma când tocmai am scos și noi capul. Problema e că mai mulți tocmai au intrat la fund în anii ăștia.

Iar răspunsul nu știu dacă vine din propagandă de tipul ”cum îi facem pe fraierii ăștia să se întoarcă la muncă în liniște”. Că fraierii ăia suntem și noi. Mă uit, trist, la domnișoara deznădăjduită din clipul de mai jos, nu trist că-i jefuiesc ăia magazinul, ci că tânăra știe, se vede în ochii ei că știe și că nu are soluție și ”egalizarea” care se întâmplă pe spinarea ei și pentru care probabil că nu e ea vinovată nu rezolvă vreo problemă, doar o expune și parte din problemă suntem toți, că ne-am complăcut în lumea asta.

Daily Mail, de la care am furat clipul în buna tradiție revoluționară franceză zice că o femeie curajoasă încearcă să apere un magazin din Paris de golanii nerușinați. Adică îi roagă frumos, deznădăjduită.

Eu lucrez pentru unii din ăștia care au fost jefuiți și care contabilizează pagubele și le trimit către firmele de asigurări și se ceartă pe cât primesc înapoi.

Unii de la care cândva am primit o solicitare să reînoim contractul și de la anul, că au mare nevoie de mine, numai că pe o rată un mic mai mică dacă vreau , mai la jumate așa. Sigur că vreau, nu? O să merg la muncă, o să lucrez și o să aștept până o să-mi permit chestii, cum ar zice Negruțiu.
Bineînțeles că eu sper să-și recupereze banii dela asigurători, că eu prefer să lucrez pe bani întregi, nu reduși.
Aaa protestatarii – mda, ce să zic, să iasă în stradă pentru idei, dar să nu care cumva să le vină idei care îmi afectează mie profitul și siguranța socială, aia nu!

Din păcate, nu funcționează așa.