Ziua asta ar trebui uitată. Serios, daca vreți să sărbătoriți ceva de 23 august și trebuie să fie legat de WWII, puteți să vă legați de începuturile succesului în Normandia. Și atât.
Citind diverse surse e observabil cum unii îl glorifica pe boșorogul de acum, care conducea atunci țara din poziția de rege ”în acte” , cu autoritate îndoielnică. Cum România a ales varianta mai bună , singura disponibilă, dealtfel, și a scurtat războiul. De înțeles perspectiva.
Altele văd în asta o tradare națională , cum de fapt a și fost. Justificarea cum că decizia a fost în asentimentul poporului și că Antonescu era de fapt un dictator (true), deci,că s-a întâmplat în spiritul democrației, care se propagă peste tot și e acceptată inclusiv internațional , e un pamplezir de imagine. Nu e ca și cum cineva ar fi întrebat la intrarea României în război poporul să vadă ce părere a avut, ca să revii pe urmă cu asta.
Nici articolele(1) internaționale(2) nu sunt mai balansate, cu excepția faptului că trebuie să pună într-o lumină pozitivă orice este împotriva nazismului.
Probabil că cea mai lucidă analiză e pe aici pe undeva.
Lăsând astea toate la o parte, din orice parte ai privi lucrurile opțiunile în al doilea război mondial au fost căcăcioase de la bun început și tot așa au și rămas pe parcurs. Nici alegerile făcute, însă, nu fac cinste nimănui.
Nu ai, efectiv, nimic a sărbători în această zi, dacă nu cumva te bucuri de ascensiunea comuniștilor, care au avut probabil cel mai sincer motiv de aniversare.
Sa sarbatoresti faptul ca regele de atunci a decis că e ok ( după 3 ani de război aliați ai germanilor ) să-și bage pula și să lupte invers. Adică invers împotriva alora care te-au ajutat să îți iei bucata de țară înapoi, chit că era oricum din nou pierdută. Nu că ar fi dat nemții o ceapă degerată pe basarabia românilor, dar, în fine. E mai complex, evident, dar orice parte te-ai uita, tot urât arată pentru că nu a fost o decizie reală care ar fi putut schimba istoria, doar o încercare de a ne fi nouă mai bine, zadarnică dealtfel. Să sărbătorești asta e la fel de tare cum e faptul că dinamoviștii sărbătoresc incendierea unei peluze.
Mai bine, nu. Mai bine te prefaci că nu s-a întâmplat. Nu pun poză, nu dau share.
O bună bucată de vreme, cam de pe la 23 august (ăla original, 1944) şi până pe la jumătatea domniei lui Ceaşcă, 23 august-copie s-a sărbătorit deloc sau slab. Era un fel de miting, vorbea Gheorghiu-Dej, Leontin Sălăjan sau alt şefuţ despre cum a căzut jugul fascist pe piciorul comunist şi i s-a pus ghips sovietic şi cam asta era. După care a venit un miting ceva mai mare, cu lume pe stadioane şi care alegorice. După care un miting şi mai mare. După care unul şi mai mare. Între 1980-1989 a fost o adevărată isterie, ca un fel de… Read more »