The blasphemous: Cu colinde, crăciun și cristosi

    Dacă aș distribui asta pe Facebook probabil că s-ar găsi doi-trei ultrasi din galeria lui Cristos să vină să mă detoneze cu petarde supradimensionate, așa, în spirit de sărbătoare și din pioșenie.
   Probabil că nici “nu e bine”  să regurgitez asta, dar asta e,  sunt eu blasfemul de serviciu. O fac din plăcere,  nu e vorbă. 

Introducere
Locuiesc intr-un sat tradițional ortodox,  unde nu există, din câte știu,  nicio familie de catolici, protestanți, sau alți sectanți d-astia creștini. Așa le zic sătenii de pe aici la martorii lui Iehova, adventiști, penticostali. 
Dacă ar apărea vreun musulman l-ar linsa în somn.
Intr-un sat in care vezi oameni mergând la biserică ⛪,  în principiu de la 60 de ani în sus ( unii își iau nepoții) .  Restul nu-s preocupați. Pentru că majoritatea sunt preocupați de moarte și de un loc de veci bun și o relație bună cu popa.  Ii doare în pulă de relația cu ăl de sus. Singura lui pomenire e în “Doamne Ferește! ” 
Dar dacă le-aș spune ca sunt toți atei deghizați după comunism în membrii unui club pseudo-elitist m-ar bate. Club etilist am vrut să spun.

  Cu colindul “domnului”
Indiferent de ceea ce cred consătenii mei, trăim într-un sat libertin și fără frica lui Dumnezeu.  Cum am zis, ei toți sunt buni ortodocși ,  te-ar bate numaidecât de te-ai căca pe tine de-ai fi cumva musulman, sectant, sau gheu.
Dar Dumnezeu e, așa, de pus pe cruce ➕ ca să ai subiect de discuție.  Altfel, să povestesc datina.
 
   De când mă știu, și-acum am dat-o mai departe și la copii, 🚸 în satul cu pricina seara de 23 a lunii ăștia e rezervată colindului colectiv.  Dap, co-lec-tiv. Nu sunt câteva echipe de colindători care merg din poartă în poartă ci, mai mult sau mai puțin, tot satul toți la fiecare. În teorie.
   Din motive care vor deveni evidente mai încolo,  comuna se împarte în sectoare și fiecare sector își organizează propriul colindeț.
   Cam știi care sunt ăia de fac colindeți,  adică primesc colindători, dar de-a lungul timpului lucrurile se mai schimbă.  Principiile sunt simple. Bătrânii ai căror copii au uitat de ei ( pe bună dreptate, e un sat de pesedisti)  nu mai organizează,  că nu mai sunt cuprinși de spiritul sărbătorii.  E doar un act ratat pentru ei.
  Cei ai căror copii vin să ție tradiția fac.
   Colindul ăsta are trei ingrediente principale, trei linii dogmatice,  niciuna legată direct de Dumnezeu sau Cristos. 
1. Colindețul e o pomană.

Cei mai în vârstă care organizează asta mai știu semnificația.
   1.1 Colindatorul primește de mâncare,  fie că e covrig,  că e eugenie ( spiritul comunismului e mai tare ca spiritul Crăciunului) ,sau/și măr,  sau portocală,  de ce nu, biscuiți,  pufuleți și mai există doar o femeie care gătește gogoși.  Gogoșile ălea merita 2-3 ore de mers prin frig, care, altfel, în alt context,  nu-s deloc speciale.
  1.2. Colindatorul primește lumină,  adică lumânare aprinsă.  Lumea a uitat, dar asta e una din cheile simbolice ale pomenii în numele morților.  Copiii se bucură,  părinții stau cu gura și cu ochii pe ei să nu se transforme în vrăjitoare pe rug.  În unele cazuri se oferă și chibrit. Nu știu de unde vine tradiția asta, însă o recunosc de la pomenile de la cimitir, la care mergeam în copilărie de ori de câte ori murea cineva. Deh, locuiam,  strategic, în drum spre cimitir, la o raspantie care avea și fântână.
1.3  Colindatorul primește de băut.  Vin 🍷 de obicei, de bun simț e să îl fierbi, dacă tot îl dai. Dar unii forțează nota și servesc și țuică fiartă indracita. Țuica e ok fiartă,  nu e la fel de scarboasa ca atunci când o bei rece,  eliberează un miros plăcut și chiar și gustul i se schimbă un pic. În bine. Indraciti sunt consumatorii pe urmă.
Se recunosc aici toate elementele tradiționale românești ale pomenii, nu? 
Până acum nici urmă de dumnezei,  dar mergem mai departe, poate e o chestie spirituală,  nu e definită material. 
Singura expresie greșit aducătoare aminte de religie, poate, este bo’daproste ( în dex bogdaproste), care e de fapt tot o mulțumire pentru pomană cu izvoare slave – bulgari.
Transmit și asta copiilor și orice nu înseamnă fabulații izvoratoare de decepție și complexe de inferioritate.
2. Colindețul e beție în masă

Serios. Am numărat aseară vreo 30 de case.  Erau mai multe în trecut,  iar seara se încheia după 2 noaptea, pentru cine mai era pe picioare la ora aia.  Satul îmbătrânește.  Copiii nu se mai întorc,  vezi mai jos.
Dar  în trecut nu puteam să număr toate casele.  Doar de 2 ori în viața mea de până acum am reușit sa ajung la final, iar atunci pentru că nu am băut vin la fiecare casă.  Și aseară.  Acum merg cu copiii. Și nevasta. E rușine 😳 să mă balangan și să merg din gard în gard.
De fapt, nu e nicio rușine,  e social acceptat,  în special în seara asta, dar mi-e mie. Nevasta și copiii de abia acum învață cutumele, iar mie de ei îmi pasă.

Nu ai cum, fizic, să bei un pahar de vin la fiecare casă,  la unele bei 2-3,  că-s pretini,  și să termini colindețul pe picioare, mergând drept.  Știu că  există o altă tradiție cu 44 de pahare, dar aia nu prea se ține pe la noi, doar că eu nu cunosc pe nimeni care să bea circa 30 de pahare de vin fiert de diferite feluri și în unele cazuri țuică și să  mai fie om pe urmă. De aia pe 24 e liniște în sat.
Cei mai mulți nu reușesc să meargă pe la toate casele.  Începe un grup, iar cei care termină sunt cam la fel de mulți,  dar alții. Sunt câțiva oameni de bază care reușesc să meargă de la început până la final. E nenea de la ultima casă care nu prea bea. Și, în funcție de an, mai sunt și alții.  Câțiva prieteni reușesc maratonul.
   Dar e cu victime. Cu oameni care cad răpuși mișelește,  luați prin surprindere de alcoolul din paharele de vin.

    E cu încrâncenare.  Cu oameni care nu cedează, ci se târăsc,  dezorientați,  asenzoriali, împinși de turmă în direcția sărbătorii,  străduindu-se să ajungă la următorul checkpoint și sa mai treacă un pahar de vin.

  Oamenii spun că n-ar fi ok să te faci pulbere, dar e de fațadă. Ei știu că e ok, de ce altfel te-ar ruga cu insistență să bei paharul ăla de vin și de la ei, deși deja te clatini, că doar nu l-au fiert degeaba?
  De fapt, cumva te îndeamnă să te îmbeți.  Serios. E o chestie generală care doar se reflectă și acum. E un pic de bătaie de joc aici. Oamenii vor să te vadă beat, suferind,  tavalindu-te în drumul care dracu știe unde te duce,  numai spre casă nu, să te vadă cum cazi și dormi în șanț și plouă pe tine,  ca să râdă un pic de tine, doar cât să se creadă superiori o clipă,  apoi să te ajute să ajungi acasă,  ca să se simtă mai buni, că uite au făcut o faptă bună.
   Prietenii vor să te țină de frunte când vomiți ca să le fii dator. Așa se strâng relațiile. 
  Iar dacă ii refuzi se fac că se supără și te iau la mișto. Femeile sunt cumva iertate. Te roagă o dată,  de două ori, dar te lasă în pace dacă nu vrei.  Dar am văzut și femei bete.  Cumva satul nu e la fel de înțelegător și față de ele. Ce vrei, societate tradițională românească cu dublă măsură.  O măsură de vin, una de țuică,  va rog! 
Sunt unii care îndeamnă și copiii să bea. Libertarieni, frate! . Cu siguranță nu te refuză multi dacă ești copil și vrei să bei un pahar. Ai și tu pofte! Ce e aia 18 ani, băh ? Prima dată când am ajuns acasă rupt în gură, rănit ca după front și înghețat că am căzut la fiecare intersecție la care trebuia să schimb direcția, nu aveam nici 14 ani.
E ceva drăcesc aici, cu siguranță nu Cristos e tema sărbătorii.

3. Colindețul e o reuniune. Un eveniment social.
Asta e partea care ne aduce aici pe cei ti… Care nu suntem încă bătrâni.
Cei bătrâni sunt deja aici. Vinul, covrigii și pufuleții sunt modul lor de a ne aduce încă o dată pe an acasă.
Suntem fiecare plecați care pe unde.
Nu ne mai întâlnim toți.  Nu în fiecare an. Unii au uitat cloaca asta căreia eu îi spun casă 🏡 și își vad de viața lor în alte cloace, sau cine știe.  Dar facem eforturi. Unii nu mai au nimic pe-aici și tot fac eforturi.  Vin doar pentru asta. Cât or mai veni. După fiecare seară de 23 decembrie mă cuprinde un sentiment de amărăciune.  Rămânem tot mai puțini și nu că am muri, că nu moșilor le simt lipsa, dacă nu-s moșii mei. Că moare satul ăsta din noi. Că la un moment dat decizi că treaba asta e mizerabilă și că mai dă-i în pula mea și pe ăia cu băutura lor și cumva o înțeleg și pe asta și cândva n-am să mai fiu nici eu, dar fac eforturi. Cât timp prietenii mei pot să ia avionul să vină pentru seara asta, pot și eu.
E cumva ezoteric să vii să te întâlnești cu vechi prieteni,  discuți lucruri mărunte băut, iar a doua zi nu îți mai aduci aminte mare lucru.
Chestia  asta te împinge mai mult către uitare. Și de asta nu prea mai îmi vine să beau.

Ma doare în pulă de Crăciun, de spiritul și fantomele lui, de popii care vin să le lingi pozele cu prietenii lor imaginari și să îți ia bani,  de nașterea domnului din bagaboanta care nu a recunoscut că s-a futut și de alte manele cărora lumea le spune pios “credință și religie”.
Credința mea e în cele de mai sus, nu în cel de sus, religia mea sunt banii și nici nu sunt singur.
Iar Crăciunul e pentru mine “salata de beuf” pe care nu uită mama s-o facă de atâția ani, iar ghilimelele sunt pentru că,  după cum am aflat acum vreo 10 ani, nici nu e salată de beuf adevărată,  ci a la russe,  că mama o face după aceeași rețetă de când mă știu,  fără carne, că de unde dracu beuf în comunism.  Dar ce contează?!  Cui ii pasă,  universul nu are decât să își schimbe legile, sau să facă o excepție, mă învârt după propriile reguli.
Spiritul colindețului e cel care ne aduce acasă nu cel al Crăciunului. 
Și încă nu l-am găsit pe Dumnezeu în colinde care practic sunt vreo 5 urări că ce dracu poți spune pe gură când ești beat ➕.
Căutați esența creștinismului și mântuirea în colindul de mai jos, repetat la fiecare casă :

Întâi bună dimineața la ajun într-un ceas bun! 
Al doilea bună dimineața la ajun într-un ceas bun!
Al treilea bună dimineața la ajun într-un ceas bun! 
La anu’ și la mulți ani. 

Asta e tot. Inteligent, nu? Religios,nu?

Aș mai fi zis și de petarde și de faptul că “ăștia mici”  transformă sărbătoarea de la un an la altul în jihad și că o dată o sa trebuiască să sun la 112 că nu se mai poate, dar nu uit ca acum aproape 20 de ani am tras 27 de cutii de petarde în timpul unui colindeț.  2700 de bucăți. Aș fi ipocrit. Și că pe vremuri se băgau în cizmele celor mai beți și în pungile cu covrigi. Copiii din ziua de azi sunt respectuoși nu vă mai luați de ei!

Sursa foto1 și foto2.