În unele săptămâni avionul Wizz către Luton duce oameni normali, sau aproape normali, după standardele mele.
În unele săptămâni, ca asta, parcă merg cu pușcăriașii de la Poarta Albă.
Îi auzi după cum se strigă pe coluar la îmbarcare: Șarpe, Crocodil, Cioară (n-am zis eu) .
Bă și stau în fața a 3 cocalari, d-aia care încep orice frază cu “Să moară familia mea”, vorba aia – așa să le-ajute Dumnezeu .
Toți beți, tot îi cer stewardesei “o cinzeaca” și exubereaza aci de zici că-s cel puțin DiCaprio în “The Wolf of Wall Street” , doar că dacă îi întorci cu capul în jos și îi scuturi, în afară de vomă nu scuturi din ei 100 de lire.
De ăia de cred că au glume în program și trebuie să se distreze tot avionul cu glumele lor.
Serios de nu sunt dispus să întârzii 2 ore numai să îi văd scoși pe sus.
Alții care nu înțeleg ei de ce trebuie să se așeze pe locul scris pe bilet. E greu, e greu.
Mă transportă ăștia cu avionul Zoo. Decolez.
P.S. Răzbunarea mea a fost la final, când după ce am tolerat alte glume și înghesuieli imbecile și inutile am ajuns pe drumul de la controlul pașapoartlor, fiind, evident, în urma animalelor de ogradă.
Când un nene a venit strigând ”Those having chip passports, please walk down this line!”. ”No, sir, no “buletins” accepted!” . Serios , chiar a zis ”buletins”, cu pronunție românească. I-am lăsat în fum zâmbind.
Îi auzeam pe nespălați urlând că ”asta e discriminare” și nu am pretenții elitiste, dar mai dă-i și-n pula mea!
