Agricultură și vânătoare.  Sau mai bine zis lipsuri. 

Articolul e inspirat de tata interstellaru’ și eterna lui recoltă de 🌽 porumb. Nu știu cum dracu’ face, dar cu toată seceta și căldura ( nu am mai văzut așa ceva de prin 2012),  iar o să aibă o recoltă de porumb mai bună decât restul satului. Nu fantastică,  dar decentă.  Sau mă rog, ar avea, dacă problemele în agricultură s-ar limita la climă și lipsa irigațiilor. Până nu demult puteai sumariza așa.  Acum au apărut câteva elemente noi în peisaj pe care le-am tot observat în ultimii doi ani de când tot fac drumul București – satul natal,  mai ales pe timp de noapte. Da’ le-am cam ignorat.

Vânătorul 

Când rostești cuvântul ăsta,  sau “vânătoare”,  probabil că-ți vine în minte, ca și mie, Ion Tiriac, Balc și trofee de animale nevinovate, ucise de niște oameni cu pula mică și un fetiș mult prea odios și atârnate macabru pe perete.

Și în ceea ce privește pasiunea pentru trofee, probabil că adevărul e chiar undeva pe acolo. Mi-aduc aminte de ăia care au ucis puiul de urs 🐻 din Sibiu, sau de unde dracului era nenorocita fiară.

Dezgustătoare imagine. De presă.  Realitatea e că imaginea media le-a cam dăunat vânătorilor, nu atât direct, cât prin controlarea și impilarea activității,  de către autorități. Că e rău să fii vânator, că omori animale de dragul de a le ucide. Ceea ce e, pe undeva adevarat, atunci când e ”sport”. Pe de altă parte uneori e utilitate.

Activitatea asta  nu mai e atractiva și dispare, gradual.

Și de ce îmi pasă?

Pentru că în România nu exista activitatea de vânător profesionist care să se ocupe de problemele din lanțul trofic al unui areal, fond cinegetic, sau cum i-o zice. Cred că,  în parte,  ocoalele silvice se mai ocupă de asta,  dar nu sunt sigur.

Cu siguranță îmi pasă nu pentru că am o pasiune în a ucide,  de la distanță, animale lipsite de apărare ca să mă laud cu pielea și capetele lor.  De fapt, mie nu prea îmi place să omor animale de niciun fel. Îmi place însă friptura de căprioară sau iepure,  chit că nu am mai mâncat așa ceva în ultimii zece ani ( căprioară, că un iepure delicios am mâncat acum jumătate de oră) și nu e ca și cum nu pot să trăiesc dacă nu mănânc la cină coaie de porc mistreț.

Pe de altă parte nu am o problemă în a ucide animale care suprapopuleaza o zonă și încep să facă chestii neplăcute.   Atâta că eu nu am pușca și permis de vânătoare.  Bine, nici nu-i de mine treaba asta. În familia mea, străbunicii au avut puști,  asta până la comunism. Pe urmă, știu că un unchi avea permis de vânătoare și mai dădea după rațe pe Olt, ba după vreun câine turbat, ba după vreun iepure, ba după vreo vulpe, sau vreun viezure, sau vreun stol de coțofene. Iar de Crăciun își împușca porcul, lol. Nu o făcea pentru trofee, nu cunosc de fapt pe nimeni care vâna pentru trofee în zona mea, deși știu sigur că există genul ăsta de impotenți.Pe unde sunt eu lumea vâna pentru o friptură bună, sau să stârpească dăunători.

Dar ce știu e că condițiile s-au înăsprit ( și e, pe undeva,  normal)  și că vânătorii au renunțat și la permise și la puști,  că a devenit scump și complicat.

Unele lucruri s-au schimbat în bine și mă bucur că a dispărut braconajul cinegetic ( din zona mea, cel puțin) .

Au apărut din nou lebede pe Olt și s-a umplut de gâște și rațe și îmi place mult treaba asta.

Au apărut iepuri pe câmpuri, că nu-i mai hăituie toată lumea. Au apărut și căprioare, multe,  pe dealuri și prin păduri,  de a devenit dificil să nu dai peste ele noaptea,  cu mașina. Frumos.

Dar,  odată cu astea, s-au înmulțit și coțofene, vulpile, viezurii, porcii mistreți, câinii sălbatici  și au apărut șacalii. Dap, șacalii aurii, veniți din Dobrogea >> Bulgaria ( originari de prin Rusia, cică).

Coțofenele mănâncă toate fructele,  pui mici de găină și ouă.  La discreție că nu are cine să le sperie măcar.

Vulpile dau iama prin pasaret și tot așa,  poate le mai hăituie vreun câine,  poate le mai prinde tata în capcane improvizate și le pune pielea în băț dar în mare sunt lipsite de amenințări.

Ăstea sunt însă cele mai inofensive.

Viezurii pot distruge în câteva nopți o parcelă întreagă de porumb. La fel și mistreții.

A cărat tata săptămâna trecută cam la o caruță de porumbi  distruși de mistreți și viezuri. Am zis inițial că-i o problemă locală. Apoi am văzut știrea asta amuzantă cu nenea care a lovit 33 de mistreți cu Sandero. Dincolo de amuzamentul situației și de hi-hi-hi și ho-ho-ho, în reportaj sunt niște țărani care se plâng de faptul că recoltele le sunt distruse de mistreți și nu-i vreo acțiune.

Că nu prea mai are cine s-o facă. Eu mai cunosc o singura persoană cam de vârsta mea care are permis de vânătoare. Nici nu-mi imaginez cât de pasionat trebuie să fii, ca pe lângă taxe și respectarea regimului armelor și munițiilor să accepți ca anual să te viziteze un polițist ( când vrea el) ca să verifice dacă-ți păstrezi arma cum trebuie. Adică, chestia asta e ca un ”backdoor” care poate funcționa împotriva ta. Nu, merci, nu-mi trebuie.

Nu-mi trebuie, dar problemele ăstea trebuie rezolvate. Evident, ele-s cauzate mai degrabă de civilizație și de inferența omului în natură, însă – omul strică echilibrul, omul trebuie să-l repare.

Cu mistreții mai e cum mai e, ei fac doar pagube agricole,altfel dacă te întâlnești cu ei, trebuie doar să nu ai ghinionul să fii foarte aproape de o scroafă cu purcei mici, că atunci riști să te sfâșie, sau dacă vezi că ăsta e cazul, să te ferești din calea lor, dar, cu o prăjină în mână, rezolvi, în general, situația.

Cu șacalii treaba stă un pic diferit, că dacă porcii mistreți mânâncă vegetație iar agresiunea e defensivă, șacalii-s carnivori, prădători de haită,atacă și omul , apropiindu-se de zone civilizate. Am auzit oameni vorbind de șacali în zona mea, deși istoric, nu știam să existe specia asta.

Problema cu ei e că atacă de la păsări, la vulpi, la caprioare. Iar câinii, vagabonzi, sau domestici, nu prea reacționează ofensiv la ei. Adică, se cam pișă pe ei de frică, pe românește. Singurul dușman natural e lupul, care, ghici ce, nu prea mai trăiește prin România, că nu se împacă cu civilizația.  Motiv pentru care și ăștia-s o problemă cu care să se ocupe omul.

Ultima problemă de care e nevoie să se ocupe vânătorii sunt câinii vagabonzi din zone sălbatice. Problema asta-i 100% cauzată de oameni, da. Și tata duce câinii care mănâncă păsari într-o pădure de lângă sat, oricât m-aș împotrivi eu. N-are inimă să-i ucidă și nici eu. Dar câinii ăștia nu dispar așa, doar pentru că îi lași undeva. Nope. Se transformă în fiare. Pe vremuri vânătorii plumbuiau toți câinii vagabonți din zona satului. Nu mai e cazul, pentru că legi.