Standarde si nefericirea lumii a intaia.

Scurt, ca-mi iau din timpul de munca si nu am. Am sa continui diseara si-o public mai incolo, dar ma iau cu altele si uit. Va prindeti voi de unde, ca vor aparea diacritice de pe telefon.
Aici unde sunt acum sunt, pe cinstite, cele mai bune conditii din vreo companie in care am lucrat.

Plm, birou in “prime location”, am sa revin cu un articol despre Copenhaga prin ochii mei, sper.
Cantina cu bufet, dar asa mai “chef style”, cu mic dejun si pranz oferit gratuit.

Poti sa iei pranzul la aer in atriul asta, de exemplu.

 Hai ca nu-i rau. Sigur, mie imi place mai mult săptămâna din lună în care sunt acasă, dar înțelegeți voi.

Cafeaua de la automat e cam ca aia de la Costa Express sau Starbucks Express. Adica de-aia facuta de automat, nu de barista la un expresor manual. Pe scurt, buna, tinand cont ca e moca. 

Asa e, cred, cand ies banii din pământ.

Birourile sunt toate d-alea ajustabile electric pe înălțime, am să îmi fac și eu unul așa acasă, prea e mișto.  Au fiecare aproape 2 metri și două monitoare,  în caz că ai două ieșiri video din laptop. 

La intrarea sălilor de ședințe au pus ipaduri pe perete ( da, ipaduri, nu altceva ieftin )  care doar  îți arată calendarul sălii , apeși să începi ședința  și să o închei,  ca să poată fi integrată disponibilitatea în timp real în calendarul de exchange.   Și sunt așa,  vreo 12-15 săli de ședință pe fiecare etaj. Cam una la fiecare open space de 20 de oameni. 

Partea proastă e că suntem cam toți contractori p-acolo și în unele săptămâni ne nimerim mai mulți decât birouri (  pupitre)  . Pentru că așa e cu managementul capitalului uman. Așa că, pula mea, mai stam și înghesuiți 2 la un birou, deși 80-90 de  cm liniari de birou de căciulă nu-i chiar insuportabil. Biroul meu de acasă are 90, parcă.  Tot rămâne câte un monitor de căciulă și spațiu destul să stai cu laptopul,  mouse-ul, paharul de cafea,  caietul de notițe, care mai au asa ceva,  și telefonul.  

Azi se pare că a fost inacceptabil. În zona unde stăteam eu, eram 4 la două birouri. Noi nu ne-am plâns niciunul,  plm contractorii nu au mari pretenții, rata să fie mulțumitoare, restul se numesc bonusuri.

Da’ s-a nevrozat o babetă de la client  –  că nu se poate, dom’ne, stăm prea înghesuiți  și face reclamație la ăia de sus.  Ăia de sus fiind “the upper management” , care,  amuzant s-au nu, chiar sunt 2 etaje mai sus.  

Ne-a întrebat dacă ii dam voie să ne facă o poză si  ce dracu să zici, fă-ne, femeie, poză,  dacă altă treabă nu ai.  Ne-a spus să nu mai zâmbim ca niște fraieri, că ea nu-și construiește argumentația ducând poze cu oameni fericiți,  așa că ne-am prefăcut toți supărați – chiar ne-am prefăcut, altfel sunt oricum ok condițiile-  și ne-a tras câteva cadre cu iPhone-ul ei 7,  care avea pe spate sigla companiei, mai mare decât semnul Apple.  Chiar așa,  ce-i aia numai un monitor la fiecare angajat?  

***

Mi-aduc aminte că acum mai bine de 5 ani ne aglomeraseram în biroul unde lucram acolo de nu mai aveam aer,  serios, pe unii îi cam lua somnul.  Se făceau măsurări regulate, probabil să se asigure că nu murim, dar nu se deschidea niciun geam iar pragul limită era, parcă,  18% oxigen. Și cam acolo îl ai mențineau. Eram ținuți așa mai sufocați să nu consumăm mult aer,că instalațiile alea care-l plimbă consumă curent, ce dracului .  Ce reclamație, coaie, ce spațiu,  nex.  Până la punctul critic în care a început să plece lumea, din cu totul alte motive,  tot intrau birouri pe ușa aia de te lua capul când vedeai că “ia uite, mai veniră 5”. 

Cantina era plătită și, chiar și așa, serveau un jeg de mâncare. Nu vă mint, că mai citesc colegi și mă pot corecta,  la o adică,  luam mașinile și mergeam să mâncăm la alții. Când aveam timp,  când nu, nu.  Și coadă,  că bine înțeles că era doar un ghișeu de plată.  La 7 etaje ( peste 700 de oameni). Bă, serios, repet, dar e important,  plăteam pentru asta. Lumea era cam de părere că-s eu fitos, că mâncăm mai degrabă câte o ciorbă,  că măcar nu îmi făcea rău.  Altfel, cam ori de câte ori mâncăm altceva, ba mă balonam, ba mă durea burta, ba nu-mi plăcea. Ba mă făceam ca porcul, că pula mea, cartofi, orez,  șunci, grăsimi și zahar erau baza în ce aveau ăia pe acolo. Și văzându-i pe restul că bagă în ei cu nădejde mi se părea pe undeva că problema e la mine.  Sunt eu prea cu nasul pe sus, așa că mi-am mai văzut de lungul lui și am băgat capul la cutie.  Până am mai fost prin alte părți și am mai văzut și pe la alții,  bă,  recunosc,  și mai rău ( apexul negativ a fost într-un birou BMW, că nici nemții nu-s renumiți pentru bucătăria lor, dar parcă  era mai bine decât la ăia de am spus mai sus, dacă ignor că eram într-o clădire fără aer condiționat vara și închisă cu gard de sârma înalt ,  știți cum sunt ăștia cu “Arbacht macht Frei”  ) , dar am văzut și mai bine. Mai peste tot. Iar aici,  îi mai văd pe ăștia strâmband din bot, ba că e zi de mâncare indiană ( au mereu mai mult de o “bucătărie”,  dar zic așa,  baza)  deși,  la câți indieni sunt în biroul ăla e absolut normal să le dea și lor niște ce mănâncă ei o dată pe săptămână.  Sau strâmbă din nas că e peștele nu știu de care și nu e cel mai bun, de mă uit așa în gol gen “bă, muie, ia hai tu la un restaurant random (nu cantină ) din sudul României,  plătește 10-15 Euro pe o masă de o persoană din buzunarul tău și îmi spui după aia de cantina ta unde eu am mancat săptămâna asta caracatițe,  scoici,  și niște ăia care nu știu ce sunt, că nu am văzut până acum  și nu am nici poză.  Au și pui, stați liniștiți,  dar am facut și eu ca țăranu’ care nu a mai văzut d-alea și am zis să încerc de toate chestiile lor specifice. Normal că îi doare pe ei în pulă de România.

Asta o spun așa că tot mă bat la cap din când în când colegii cu ” salariile în Vest pe IT nu sunt așa mari față de la noi, iar viața e scumpă și cât pot să pun de-o parte? ” Și, pula mea,  aveți dreptate, bah, așa e. Nu mă  vait eu, zic așa că, în general, aveți dreptate. Doar că, na, mai ai niște avantaje. Cât de cât, acolo. Ziceau ăștia,  danezii,  că în ultimii 10 ani li s-a dublat numărul de oameni care au atins vârsta de 100 de ani. 

Bine, nu-i ca și cum aș fi topit după viața de la 80 la 100 de ani, dar, na, mă gândesc că dacă trăiești atât, parcă-parcă tragi nădejde că la 70 mai poți să fuți ( doamne ajută) și că nu arăți ca proaspăt exhumat. 

Mda,  mă întorc în București și e ca treaba aia cu “Jet lag”,  doar că la mine e “civilization lag”.

În altă ordine de idei, că tot sunt pe avion și m-am lungit deja, acum vreo două săptămâni m-a căutat o doamnă de la o companie de recrutare cu un job de programator mai seni așa,  pentru o echipă tânără ( adică au sau angajează (și) puleți care-s bâtă și au nevoie de dadaca,  sau mama răniților,  ca să poată munci productiv – am ajuns la vârsta aia la care “echipă tânără”  și mediu dinamic înseamnă mai mult futai și cer din start mai mulți bani dacă recrutorul acoperă nevoia de expertiză, învelind-o în staniol). În București . 

În fine, probabil l-am primit “numai” eu și încă 500 de alți programatori,  dintre care 300 nici nu au treabă cu domeniul. Că așa merge.  

Între noi fie vorba, eu nici nu mai am locația România pe LinkedIn, dintr-un motiv obiectiv. Nu-s fitos, încă scriu în românește pe aici, încă gândesc românește la unele chestii, dar nu vreau să își piardă cineva timpul cu mine aiurea, când va veni vremea să îmi caut iarăși job în România, anunț eu, nu mi-e jenă.  

Și am citit ce vrea, e ok, cam subțire,  dar de ce nu, dacă plătesc bine, munca poate să fie oricât de ușoară,  că găsesc eu ce să fac cu timpul și cu energia mea. Scria acolo că oferă pachet salarial și bonus competitive.  Nu știu cu ce cred ei că concurează, dar momentan eu nu cred că sunt competitivi și așa le-am și spus,  cu respect, că nu cred că oferta lor e competitivă pe linie de salariu și bonusuri.  Doamna a înțeles,  sau oricum, nu a insistat, foarte bine, îmi plac oamenii care au perspectivă și nu își risipesc aiurea timpul lor și nici pe al altora.  Ieri m-a căutat altă doamnă de la aceeași companie cu aceeași ofertă. E ok, se întâmplă, nu-i ca și cum în România avem cele mai de top companii de recrutare. Nu-i nimic deosebit, cu același respect, i-am explicat și colegei că am fost contactat și am refuzat deja.  Azi de dimineață m-a contactat o a treia persoană de la altă agenție din România. Le-am sugerat cumva să mai încerce, totuși, să contacteze și alți candidați.  Sunt sigur că mai sunt alții, care poate vor jobul. Serios, chiar nu îl vreți niciunul? 

Că pe la prânz mă sună cineva din UK  disperat pe numărul din România pe care am roaming funcțional.  A treia oara am răspuns, na.  Iar după ce mi-a zis ca e [Nume de indian neinteligibil ] de  la [ agenție de recrutare cu nume britanic pe care nu știe să îl pronunțe ]   l-am mai ascultat 10 secunde și i-am zis să vorbească engleză sau să îmi scrie un mail și i-am închis. Nu că-s rasist când vine vorba de oportunități de câștigat bani, dar dacă ma suni din UK mă aștept să vorbești engleză un pic mai bine ca mine, sau dacă nu, măcar să nu mă chinui să înțeleg ce zici, du-te în pula mea. 

Peste 10 secunde a sunat iarăși,  în același dialect “rata-pata-trata” și i-am zis din nou același lucru. A insistat că el vorbește engleză,  eu am insistat să închid. Aveam și treabă.  A sunat din nou dar nu a mai vorbit el ci alt indian care vorbea mai bine. Mă lua cu “da, ne pare rău,  avem niște probleme tehnice cu telefoanele, lucrăm la asta”. 

I-am zis de la obraz: 

-Bă,  telefoanele voastre encripteaza sunetul în dialect indian?  Să știți că nu merge chiar bine, că mai înțeleg o urma de engleză din ce spuneți. Învățați să vorbiți,  dacă mă sunați,  dacă nu, scrie-mi mail,  că cu ăla mă descurc, oricât de mizerabil ar fi scris.   

În fine,  după suficient timp în care i-am insultat și mă intrebam de ce dracu’ nu închid, i-am dat omului dreptul la replică și mi-a dat-o de pe Târgu Ocna. 

-Avem un job de programator ABAB la o companie de utilități în România, ați fi interesat? 

-NU!

– E o poziție permanentă cu pachet de beneficii competitive și bonus anual. 

Făceam un fel de spume și balonase în timp ce încercam să îi explic calm:

-Nu e pentru mine, cred că ați greșit…

-Ne-am uitat în profilul dumneavoastră și…

– SERIOS, v-ați uitat  pe profilul meu? CARE? 

-LinkedIn.

-Ok, și ce scrie acolo? 

-Că aveți o experiență bogată în…

-Ok, și ce mai scrie acolo în afară de experiență.  

-Că vorbiți românește  ( ptiu, drace, am să scot și aia)  

-Și în ce zonă mă arată că sunt,  LinkedIn?  

-În UK.  

-Pe bune? Și de ce mă contactezi pentru un job în România.  

-Păi,  m-am gândit că poate ești interesat.

-De ce aș fi interesat?  De ce dracu’ ( în traducere din “fuck”, da – a la Irina Margarina)   aș fi interesat?  De un pachet salarial competitiv CUMVA? 

-Păi,  da.  

Îmi venea să îi urez să îi moară mă-sa,  dar se traduce prost. Și m-au găsit dracii. Cât pula mea de competitiv e, mă,  pachetul ăla de mă ispitesc și ăștia din UK cu jobul?  Brusc am realizat că poate chiar dau cu piciorul unei oportunități.  Poate ar trebui să ascult oamenii ce au de zis mai des. 

– Poți să îmi spui, te rog,  ce salariu oferă și ce bonus anual? 

– Care sunt pretențiile tale salariale?

Simțeam că iau foc. Ce robot!

-Omule, tu citești texte de pe vreo foaie? Te-am întrebat ceva,nu contează care sunt pretențiile mele, că oricum nu au aia bani de mine, probabil, dar vreau să știu cât oferă, ACUM,  că ești al patrulea care mă deranjează pentru jobul ăsta,  5 dacă-lpun și pe colegul tău care nu vorbește deloc engleză.  

– E un buget flexibil, în funcție de interviu, dar trebuie să știm pretențiile dumneavoastră salariale.

-Bine mă!  Anual? 

-Da! 

-Brut? 

-Da. 

– Trebuie să fie cu 6 cifre. Ce cifre,  vedem după interviu, am pretenții flexibile în funcție de ce se cere. 

Pauză.  Pauză.  Și apoi revine năucitor, iar pe asta trebuie să o zic în engleză și să recunosc că nu știu cum s-a gândit la ea. 

-În Romanian Currency?  

După ce am luat eu o pauză că îmi venea să râd dar aveam un nod în gât că nu știam dacă mă trollează, sau vorbește serios și oricum nu-mi venea bine i-am zis :

-In your mother! 

Și-am închis. 

Una la mână, care sunteți pe felie și ați fost spamati cu jobul ăsta,  faceti-mi și mie două favoruri vă rog :

1. Spuneți-mi, vă rog, cât oferă ăștia,  probabil ca să rad un pic, deși nu mai  e amuzant. Nu vreau jobul, dar acum m-au făcut curios și nu am să le scriu înapoi recrutorilor ceva de genul “nu ma interesează,  dar m-ați făcut curios” lol. 

2. Luați-l careva, vă rog, că dacă sună cineva la ușă am să îl întreb mai întâi dacă nu cumva e acolo să îmi propună un job la “o companie de utilități”. 

Nu-i vina mea. Eu știu că nu-s un om bun și-s ok cu asta. Îmi plătesc și aroganța și impertinenta atunci când sar calul, sau karma se întoarce.  Pot trăi cu consecințele . Dar nu sunt nici atât de rău, sunt un om educat. De obicei. Este doar un efect al LinkedIn și al agențiilor de recrutare, mai multe decât joburile disponibile. 

Ar fi în stare să vină ăștia să te ia și să te bage în sac de la locul actual de munca, dacă ar ști unde ești. 

Zilele trecute m-a sunat altul de la o agenție mare de recrutare, tot din UK, care vorbea bine engleză,  iar după nume era britanic, și care avea și un contract bun,  din păcate într-o țară cam de căcat,  dar nu ăsta conta cât că nu era pentru mine, deloc gen. Da’ deloc.

Ca să fie mai clar,  eu am în CV activitate pe diferite proiecte care implica finanțe și contabilitate. Dar la modul  la care cea mai mare experiență e tehnică de implementare software pe baza unor cerințe funcționale și ceva elaborare de specificație ( soluție tehnica sau funcțională)  pe bază de cerințele de business. În SAP.  

Iar ei aveau nevoie de omul ăla care  cere soluțiile software în funcție de nevoia lui de business, care elaborează rapoartele de analiză financiară și multe alte chestii, care știu ce sunt,  am intrat în contact cu ele, ar fi frumos să am eu jobul ăla,  dar clar nu sunt eu omul și nu mă califică nimic nici măcar în CV,  să ocup poziția aia. 

 Iar pentru că omul vorbea civilizat, nu își trăgea mucii la telefon și era mai mult decât o maimuță care citește un chestionar,  deși tot cam idiot, dacă mă întrebi pe mine, i-am explicat despre ce e jobul, de ce nu e cel mai potrivit pentru unul ca mine, că eu pot să fac și aia, da-l păcălesc grav la bani, că ei vor și plătesc cinstit un expert, iar eu la treaba aia sunt “cred că mă descurc și o învăț pe banii lor, dar nu am făcut aia vreodată”.  Și pentru că am deja de muncă, nu am simțit nevoia să îi pierd timpul în ideea să îl păcălesc un pic și poate merge,  ci i-am explicat ce job e și ce om caută și cum să îl caute pe LinkedIn.  Și mi-a mulțumit,  iar acum păstrăm legătura pentru alte chestii, dar mi se pare absurd să fii o companie de recrutare în primele două pe nișa asta,  din Europa,  și să îți recrutezi contractorii,  sau potențialii angajați, în halul ăsta.  

Inacceptabil.