*Poate trendul nu e nou, da’ nu-s nici eu cunoscut că mă îmbrac după ultimele colecții haut couture. E nou pentru mine.
Tocmai când scria Livache că povestea mea cu băutură sună a midlife crisis, iar eu îi răspundeam, din cabina de probă a unui mall, că i se pare, în timp ce probam o pereche de pantalonii vișinii, nevasta îmi aduce o pereche de pantofi vișiniu-violet ( nu știu culoarea aia) să-i probez. Că merg cu pantalonii. Că să mă duc eu la birou așa, auzi 🍥. Nici măcar culoarea nu e problematică. Mi se părea chiar mișto, în sinea mea, dar mi-e cam rușine să recunosc așa ceva. Nu știu de ce. Însă tocul băi frate, era platformă. Serios, platforme de bărbați. În afară de faptul că stăteam cam dubios în ei, mi se părea alunecos interiorul și că mă strangeau un pic acolo unde se închid șireturile, sunt chiar mișto. Știu, în sinea mea e un mic cocalar, pentru câteva minute chiar îmi trecea prin cap să merg la birou în halul ăla, dar am revenit pe pământ.
Doamna mă încuraja cu “sunt mișto, pari mai înalt”; m-aș fi simțit la fel de încurajat dacă m-ar îndemnat să port prezervative cu prelungitor, ca să para mai lungă, lol.
Nu știu dacă chiar există așa ceva, nu dați buzna în farmacii, acuma.
Motiv pentru care i-am descălțat și mi-am văzut de lucruri mai serioase cu toate insistențele vânzătoarei care repeta că se poartă foarte mult anul ăsta, dimpreună cu pantaloni până la glezne, presupun.
Băi, nu că am ceva cu chestia asta, chiar le stă bine pulifricilor de până în 30 de ani cu hainele ăstea de Gavroși, și mai reflectă și starea lor materială, doar că parcă nu-s de mine. Probabil că mă boșorogesc. Sper că nu. Da’ simt că e un pic prea devreme pentru criza vârstei de mijloc și nici nu vreau să îi dau dreptate lui Livache.
Totuși, azi dimineață am văzut în aeroport pantofi cam tot în modelul ăla, doar că desenați într-o notă un pic mai serioasă. Adică nu erau vișiniu-violet și parcă nici la fel de blingoși.
Nu e ceva nou. Sunt surprins ca acum afli. Zic ca sunt surprins pentru ca e plina revista aia de pe avion de reclame la asa ceva (High Life sau cam asa ceva). Eu o tot “citesc” pe zboruri ca nu am altceva mai bun de facut. ..si se vand astea, pentru ca oricum ne-am fute noi corect in cur, realitatea e ca femeile evita piticii la modul general. La inaltimea mea ar fi ridicol sa port asa ceva, dar stiu cativa oameni care poarta. Ca degeaba sunt ei barbati gigea daca le intepenesc gaturile uitandu-se la tipele pe care… Read more »
Zic ca sunt surprins pentru ca e plina revista aia de pe avion de reclame la asa ceva (High Life sau cam asa ceva). Eu o tot “citesc” pe zboruri ca nu am altceva mai bun de facut. Eu daca nu am ceva de lucru, sau vreun film de vazut, zborurile au inceput sa mi se para incredibil de plictisitoare. Adica, mai nimeresc cate o ruta noua rareori si ma mai holbez sa vad pamantul de acolo, dar in rest sunt pe pilot automat. Nu cred ca apuca aia sa decoleze inainte sa adorm eu. Habar nu am ce e… Read more »
Bai, nu stiu daca se lasa pacalite sau nu. Habar nu am. Eu am 1.87, e dificil sa-ti spun cum e viata de barbat scund, ca nu stiu daca-s cel mai in masura om care sa discute pe tema asta.
Ce pot sa-ti spun e ca se vand chestiile alea si ca stiu lume care cumpara.
Iti dai seama ca nu te duci la colegi sa-i intrebi “auzi, boss, si cu aia ai ajuns si tu sa dai la buci, fie si de pe varfuri???”…