Am citit articolul asta din Digi24, care e o replică a BNR-ului la declarația ( demagogie politică, fără îndoială) lu’ Tudose:
Explicația tehnică e simplă. Mai devreme au ales să apere cursul și s-a futut roboru‘. Le-a sărit lumea în cap și au lăsat cursul în pace să nu sară roborul încă și mai sus.
Pe scurt BNR ori apară cursul, ori dobânda “cheie”, îi zic ei, dobânda de referință la moneda locală.
Și mai zice BNR că ei au apărat istoric cursul datorita obsesiei românilor pentru cursul de euro (serios , chiar zice măgarul ăla de Suciu asta) arătându-ne cu degetul cum alte tari care nu au euro (ex: Polonia) nu sunt obsedate de cursul euro.
Ce uită el să spună, futu-i crucea mă-sii, e că românii nu s-au născut ( eu, de pildă) cu cursul euro în sânge, și că, la fel ca și polonezii, românii, din care mulți muncitori în afară, ar fi preferat un curs crescător, că ei au adus euro în țară.
Doar că, deja de 25 de ani economia romaniei e construită, bă raportată la euro, bă la dolari ( până să apară Euro). Eu, pe unde am stat în chirie am plătit euro, mi-am am luat casă în euro. Mi-am cumpărat mașina anterioara plătind cu Euro. Euro, coaie peste tot numai euro.
Când mi-am luat credit de casă, dobânda la lei era minim dublă, mă refer la rata dobânzii. Era 4.5-5%, la lei nu am găsit nimic sub 10%. Cine trebuia să se ocupe de treaba asta, ca să avem o economie bazată pe lei și să ni se rupă pula de cursul euro. Parțial șefu, lu’ Suciu, Isărescu, care e acolo de când lumea.
Parțial e vorba de balanța comercială , am mai zis asta, că atunci când ești în deficit sever se cam vede creșterea cursului.
Deci “obsesia românilor”, futu-i morții lui de idiot, e o necesitate, mai mult înțelepciune populară decât obsesie, și e cam de căcat să vină un căcat să îți explice cum ești tu obsedat de cursul euro, când tu primești salariul în lei, dar cam tot ce cumperi cu el e fie în euro, fie raportat la cursul euro. Da, tot , nu-i vorba doar de rate/ chirie.
Că Tudose, demagog cum e, a observat totuși o chestie tare :
Anul acesta s-au băgat trei miliarde de euro în agricultură (…) O parte din aceşti bani s-a dus în îngrăşăminte. După cum ştiţi, România a ajuns în situaţia în care să nu-şi mai producă îngărşămintele chimice necesare în ţară. S-a apelat la import, care se face în euro.
Da, asta nu-i din vina BNR, e doar situația din teren. În România nu exista agricultură bio. Și aia de subzistență se face cu aport de chimicale. Faptul că o țară care mănâncă azotat de amoniu pe pâine și care obișnuia să exporte nu mai are industrie chimică să acopere măcar “uzul intern” pe mine mă depășește.
P. S. Am mai primit reacții, gen – ce, bă, te strânge cursul?
Nu, nu mă strânge, îmi vine chiar bine zilele astea, da’ nu-i vorba de asta.
Pe cel din judetul nostru l-au inchis (cu taraita) cam de un an si ceva, daca nu ma insel. Nu-i un lucru rau, chiar ma bucur (putea intr-un hal cad treceai prin zona plus ca inginerii geologi baga mana in foc ca si din cauza asta sufitii/sulfatii din panza freatica sunt la valori mai mari decat cele admisibile si trbuie sa bem apa la bidon sau filtrata prin zona). Inteleg ca Ioan Niculae stie mai bine de ce s-a ajuns in situatia asta si poate sa-si asume in mare masura creditul (desi cred ca combinatul de la Targu Mures mai… Read more »
Legat de îngrăşăminte chimice. Da, e nașpa, put – nu vreau să te dezamăgesc, dar alea naturale put și mai tare, nu-s sănătoase, cresc nivelul de chimicale din panza freatica, da’ treaba e că faptul că au închis uzina aia nu rezultă în faptul că se folosesc mai puține îngrăşăminte chimice, sau că se folosesc d-alea bio mai multe. Nu. Doar că acum se importă. E super tare, nu? Legat de euro, pai tu poți să îți imaginezi și că investești lei în casă și mașină, dacă vrei, dar aia de la care le cumperi îți cer toți euro, degeaba… Read more »
Lucrez in gradina doar cu alea naturale – de pasari si vite – asa ca alea naturale NU put la fel cum pute cand treci pe langa un combinat, btw – in sudul tarii e asa cum spui tu, baga si taranii in agricultura de subzistenta azotat la greu, dar asta-i valabil doar prin zona de campie, ca mai la munte ma scuipa aia intre ochi (si prefera sa-si taie o mana decat sa nu foloseasca ingrasamant de la cai/vaci) daca le zic de azotati prin gradina lor. ,,sau că se folosesc d-alea bio mai multe”, asta inceracam sa spun,… Read more »
@Alifie: Si tata lucreaza in gradina cu d-alea naturale si da, alea, daca nu le pui direct din grajd, si nu le pui, ca ard, sunt deja partial epuizate din punct de vedere al reactiilor chimice, presupun ca le stochezi undeva, put mai putin. Dar. La camp tata nu lucreaza si nu poate lucra cu d-alea naturale si din simplul motiv ca NU ARE atata cacat de animal la dispozitie. Si asta e o dilema. Folosesti ingrasamant natural daca ai de unde. Da’ nu toti cresc animale. Revenind la miros, am vazut in germania cand stropeau aia campuri intregi –… Read more »
Unu, zic ca se importa bio pentru ca am fost mai demult in control la construirea unei ciupercarii, si-mi povestea patronul cat de complicat era sa aduca din Ungaristan compostu’, asa ca o accesat fonduri europene si se zbatea sa produca si el (la scara mult mai mare decat ce producea cu ciupercaria). Pe langa compost stiu ca se importa si pesticide, insecticide bio, si-i clar ca nu-s mai ieftine decat omoloagele produse chimic, la fel cum ii clar ca nu o sa se foloseasca la culturi de porumb/grau pe la noi. Banuiesc ca ciupercile alea erau vandute tot prin… Read more »
*zeci de mii de hectare, scuze.
e vorba si de inflatie care intervine si ea in rata dobanzii (robor in cazul asta) si in cursul de schimb
dar de inflatie mult prea putini zic ceva. lumea uita repede 😉
Bai, eu nu prea sunt de acord cu asta. Inflatia e un indicator, la fel ca si roborul. Sunt elemente comune care afecteaza atat inflatia cat si roborul, dar inflatia nu se adauga la rata dobanzii in mod direct, pentru ca nu-i o cauza in sine. Cum ar fi indicatorul de consum de combustibil la masina. Daca mergi ca maniacul ai consum mare, daca nu nu. Pe de alta parte daca mergi ca maniacul , posibil sa futi si motorul si/sau sa arzi si pompa de combustibil. Pompa de combustibil se poate arde pentru ca a trecut prea mult combustibil… Read more »
gg, se vede ca nu ai terminat ASE`ul ala :p adica, bancul cu tiparnita e asa de fumat incat stau si te intreb daca vag, ai habar ce % din bani mai trece prin tipografie? ca si din cauza asta calculatorim noi.. altfel eram pistolari care pazeau ceva visterie! 😀 nu dau lectii ca nu`s Vasilescu sa te trimit la manual 🙂 – rata dobanzii practicata de banci (robor aci) zic unii ca e bine sa fie mai mare ca inflatia.. (fac un desen sau se intelege ca banca ar face bine sa isi ia inapoi banii aia la cel… Read more »
gg, se vede ca nu ai terminat ASE`ul ala :p Nu am terminat aia ca era pierdere de vreme. Pe parte de micro/macroeconomie si finante stiam deja tot [cam] ce voiau aia sa ma invete acolo. Ba mai mult, aia foloseau ceva metode de calcul rudimentare la curs. Le-am explicat ca pot obtine aceleasi rezultate cu integrale si derivate ( vezi articolele trecute), matematic mai riguros, insa doar profesorul ( care chiar imi placea, mergea cu mine in rationamente mai departe decat ii cerea cursul) intelegea ce spun. Nu stiam contabilitate, dar m-am prins iute ca aia nu-i de mine,… Read more »
Pai, cand ziceam eu de muie Isarescu si toti aia care-o freaca aiurea cu leul si euro, nu era bine…. Altfel, amuzanta treaba aia cu ingrasamintele chimice. Parca-parca incepe sa aiba dreptate Nicu Ceausescu – ala care zicea ca n-o sa termine astia de zugravit in 20 de ani ce-a construit taica-su. Gen Ceausescu deschisese ditai combinatu’ de ingrasaminte chimice la Turnu Magurele (amuzant, in Teleorman). Asta de prin anii 60 (parca). Dar, ce sa vezi? Romania importa ingrasaminte chimice de-afara. Si mai amuzant e cand pui treaba asta in context. Pe de-o parte, zice BNR-ul ca romanii au o… Read more »
Da, pai, plm, toti suntem obsedati ca nu putem trai cum vrea BNR-ul. Cursul sa urce de-a pula pana la cer, sa primim salarii numai in lei si sa-i cheltuim pe produse si servicii in Euro. Pula mea, cu asa strategie as vrea sa lucrez si eu la BNR. Da-s curios de-o chestie – BNR, oare, isi tine rezervele in lei ? Lol.
Catalin stiu ce zici pe tema euro (cel putin despre hoteluri) dar e relativ, ca multe alte lucruri romanesti ?
ia uita`te la preturi de pe: http://www.tripadvisor.com sau http://www.booking.com si spune`mi: daca faci rezervare platesti in ce vezi si la pretul din site sau iti face hotelierul mofturi? ?
BNR, rezerve?
zic unii ca la Londra,in aur.. si mai si platesc ?
http://lucianisar.com/uncategorized/bnr-si-aurul-la-londra-cat-sa-iasa-de-o-ciunga/
Caz concret . Am facut rezervare aici. Era 70 de EUR. Am dat pe lei ca sa mi se scrie in mailul de rezervare suma in lei, ca asa aveam cardul si nu imi face placere sa platesc in moneda diferita decat cardul, normal. Am primit rezervarea asa, adica in euro, si am platit-o in lei la cursul zilei, suma care diferea, evident de suma afisata in booking.com cand am facut rezervarea – evident. La fel am facut si la : Ibis Constanta si Ibis Sibiu. Astea au fost rezervate prin site-ul Accor unde eram membru de vaza la vremea… Read more »