My precious 

Am pierdut probabil că a zecea oară inelul acela. ZeOne.  Ze precious one. 

Undeva in stiva de cărbuni, sau pe drumul către centrală, sau în foc,  cum a fost distrus și inelul lui Sauron.  Doar că am strecurat toată cenușa ca un căutător de aur și nimic. Am auzit eu că aurul s-ar putea topi pe cărbuni încinși,  dar dacă am găsit un fund de cutie de Pringles întreg din aceeași sesiune de foc,  cred că nu e cazul. The ring hasn’t been undone. The ring has been lost. Probabil am să îl zăresc pe undeva pe Golum alergând cu el în dinți.

O mizerie pe care o car de zece ani cu singurul scop să vază “lumea” că-s măritat. Știți voi, când mă văd pe stradă, sar cățele pe mine! Lol, nu prea, dar să fie acolo. Nici nu funcționează,  adică implicit. De puținele ori când a fost cazul a trebuit să ridic mâna sus. Da’ cine știe, poate în rest a funcționat.

În fine, nu mă mai deranjează nicicum s-o port, de mulți ani, că era destul de largă.  Când am fost gras mă deranja un pic. De aia am și pierdut-o.  De largă.  Acum,  vreau-nu-vreau trebuie să iau alta.   Probabil să cumpăr, că sunt păzite. Alte două,  că nu cred că mai găsesc eu acum o chestie cu același model ca acum 8 ani. Astea se schimbă mai ceva ca modelele la mașini. Atunci am platit,  parcă, vreo 800 și ceva de lei pe două, ca un sărac ce eram. Auzeam colegi care plătiseră ceva gen 1000 de euro pe pereche.  Vai de portofelul meu, pai mi-o coseam de mână de banii ăia.

Acum nu mă gândesc să mai iau nici de aur, păi ce facem noi aici?  Dacă singurul scop e să mă protejeze de vrăji,  că altfel nu suport tinichele pe mâini și de gât,  am să îmi iau probabil ceva de argint, oțel,  tungsten,  orice e mai ieftin de cât aurul.

Un set din ăla de LOTR,  că filmul ăla cred că mai e la modă încă 5-10 ani de acum încolo,  în caz că o pierd iarăși.

O observație ar fi că degetul meu liber, acum nu se mai simte liber, se simte în pula goală.  Cre’ că are sindromul Stockholm. Sau ceva.