Povestiri din pribegie. 2 vinuri și restaurante din Orléans.

In deplasările noastre plătește firma cheltuielile. Nu știu dacă pentru toată lumea, dar eu așa m-am înțeles cu ei și așa l-am învățat și pe amicul indian să-l învețe pe amicul lui indian să ceară. Și pe amicul lui spaniol. Păi, ce facem noi aici?

Când mergem cu PM-ul plătește fiecare și decontăm fiecare, la agenție , agenția la firma mamă, firma mamă la firma tată, firma tată la proiect, proiectul cere aprobare la PM, ăla aprobă, că doar a fost cu noi, și ăsta e circuitul banilor în natură.

Când ieșim cu francezii, colegul nostru O. e pragmatic.

“Fac eu cinste!” . Și plătește pentru toată lumea cu cardul firmei, fără număr, fără număr; decontează la firma tată, firma tată la proiect, P. aprobă o dată pentru toți și aia e.

Acum am fost cu Francezul. Seara ne-a întrebat de la obraz dacă ieșim și noi undeva că băieții. Fiind între doi britanici ( indieni, dar pașapoartele lor “nu minte”) , ei se cam fofilau că ” să mâncăm la hotel?” – ieftinache adică .

-Le-am zis direct: Băi, eu aș cam ieși în oraș, uite ce vreme frumoasă e. Vreme de cheltuit 💰 , cum ar veni.

Și-a venit colegu’ și ne-a luat.

Noapte, întuneric, nu era mare lucru de văzut, așa că ne-am băgat la adăpost, într-un local numit “Au burreau”.

Nu e cine știe ce . Am mai fost acolo și data trecută, dar au un camembert superB .

Avertisment de poze cu mâncare, nsfw cum ar veni. Puneți-va soțiile la treabă, că eu trebuie să îmi fac singur . Tre’ să caut sa cumpăr de undeva niște brânză de asta, că acu’ luai vin și nu mai aveam loc. Deh , priorități .

Paranteză – piatra aia de stă haleul pe ea e ceva cu specific local, se folosește și la acoperișuri , inclusiv pe la castele.

Bun, brânza merge cu vin. Roșu.

M-a întrebat francezul dacă vreau să aleg eu vinul. I-am spus că apreciez, dar am și eu o urmă de bun simț. Să aleagă el că doar sunt vinurile din țara lui, nu-s așa arogant.

Și la ales pe ăsta. Saint Nicolas de Burgueil. După cum se vede e foarte tânăr . Recolta de anul trecut. Și e genul de vin care se bea tânăr. Deși e roșu, se bea răcit, nu la temperatura camerei ca cele seci și aspre, despre care se știe obiceiul. Sincer, asta nici nu ar fi fost bun cald, pentru că-i fresh. E genul de vin care pare cu gust “natur” – de buturugă, cum i-am spune noi in România, vin de vară, slab , fără potențial de învechire , dar care intră lejer. Și evident fără gustul de drojdii tipic vinului românesc de buturugă. Și fără sulfiți. Deci fără dureri de cap.

Vedeți ultimele rânduri de scris, cu privire la asta.

A fost bun? Mi-am lins buzele. Genul de vin care i-ar plăcea lui tata și soției. Lor nu le plac ălea grele, încărcate.

A doua zi am fost mai organizați , au venit și colegele. Și-am fost mai pe lumină de zi și undeva și mai frumos, care nu știu cum se numește, dar știu unde e.

Pe o barcă priponită pe un ponton in Loire. Am ochit locul de seara anterioară.

Nu ai cum să îl ratezi. Cobori spre “Splai” din centrul vechi și e acolo. Ziua se vede mult mai bine.

Nu numai restaurantul, dar așa în general.

This slideshow requires JavaScript.

Atenție că mai urmează poze cu mâncări. Că nu prea îmi aduc aminte să fi mâncat vreodată ceva mai bun. Să îți lingi degetele până la cot și alta nu.

Și din nou m-a întrebat francezul pe mine ce vin bem.

-Ce vrei tu, roșu să fie. Doar suntem în Franța.

-Bine, bine – clar că roșu, dar ar trebui să fie alb, dacă se poate, îmi atrage discret atenția.

Uitându-mă că au comandat toți în afară de mine doar pește și scoici, mi-am cerut scuze că am fost paysan și i-am spus să aleagă alb, da.

Și a ales. Denis Jamain Reuilly. Tot ceva produs relativ local , la o sută de km către Vest, intre Tours si Le Mans. Tot recoltă proaspătă, tot fresh.

Ca o nota informativă, cam așa sunt vinurile in zonă , slabe, taninate, care se păstrează la rece și se beau iute, înainte să se transforme în oțet. De fapt, Orléans e un oraș cunoscut pentru oțeturi speciale încă din evul mediu, iar motivul este vinul slab transportat vara cu barca pe Loara.

Pentru că era slab, iar vara e cald, cam când ajungeau aia in Orléans cu el era numai bun de pus in salată.

Acum sunt alte condiții de conservare, evident. Reușești să bei un vin bun de anul trecut.

Ăsta are ceva arome de piersici, predominant, iar din când în când câte o mireasmă de migdale.

Ca încă o notă alternativă, vinul dă gust mai bun mâncării. Dacă îl alegi bine. Nu, nu trebuie să fie cel mai bun, sau cel mai scump vin din lume. Doar potrivit pentru ce mănânci. Nu tre’ să bei o sticlă, poate să fie un păhărel.

Am înțeles niște lucruri mărunte și am primit un pic de consultanță gratuită în materie. <3 .

Bun. Cu ce am împerecheat vinul ăsta?

Cu niște bețe ( minifrigarui) înfipte în felii de scoici ( St. Jacques – fr, escalopes – en ) și, mai jos, niște felii de “budin” un cârnate alb preparat cu ceva lapte , care nu are traducere in ceva comun. Și mai jos o felie de dovlecel confiat, din ăla zucchini, și iarba aia care se vede acolo.

Scoicile ca scoicile, au fost cum mă așteptam, dar cârnatele… Ăla face toți banii.

Și am mai primit din partea casei un păhărete cu ceva cremă de ciuperci.

Băi, avea un condiment în crema aia. Nu știu ce, dar dacă îmi puneau în față un ceaun, nu cred că mă puteam opri până nu-l curățam bec.

Apoi am avut ceva friptură de vită Angus, gătită rare. Mie nu îmi place, în general, rare. Pentru că în Romnulania carnea de vita e jartea tăbăcită de vacă bătrână, tăiată prea gros, de obicei, si dacă nici nu e perpelită bine are gust de femeie la ciclu și nu îmi place în mod deosebit.

Iar bucătării sunt retardați pe heroină. O prefer cenușă, în condițiile în care n-ai nici cu cine nici cu ce.

Ăstora le-am zis să o facă cum se pricep ei mai bine și au făcut-o așa. Nu am poze dar avea un gust superb, cu sucuri și tot ce trebuie. Nu pun poză că e un rahat de friptură iar gustul nu-l pot desena .

In mod normal eu nu prea mănânc dulciuri sau deserturi. Pula mea, îngrașă.

In cazul ăsta am cerut ceva pe bază de înghețată, căpșuni și un sirop. Uite ăsta .

Be-he-he-he-toon!

Recomand! Dacă ajungi în orașul ăsta trebuie să mănânci aici.

Send to Kindle

6 Replies to “Povestiri din pribegie. 2 vinuri și restaurante din Orléans.”

  1. Stai asa ca are drum baiatu acolo, ceva treaba la Tours, facem o escapada. Pe barca aia de pe Loara zici?

  2. Paranteză – piatra aia de stă haleul pe ea e ceva cu specific local, se folosește și la acoperișuri , inclusiv pe la castele.

    Ardezie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.