A doua zi. La NIN in Guildford

Dacă ieri singurul lucru pozitiv a fost că am reușit cu ceva efort să fac sex dezbrăcat, azi ziua parcă a fost un pic mai mișto. N-a fost nevoie de efort, lol.

Cu excepția faptului că am început dimineața cu câțiva țurțuri pe vârful pulii, că s-a oprit încălzirea pentru că setări și noroc că a coborât soția prima și a mutat cazanul din “auto” în “24h”.

Lăsat soție să facă chestii pe acasă și luat trenul către Guildford unde m-au chemat ăia cu ninul să mă duc să iau sărăcia aia de număr.

Să mă piș pe el de google maps cu instrucțiunile lui proaste, am zis inițial , că am mapat orașul ăstora cu piciorul până am ajuns la job centre plus. Bine, e și vina mea, că ascult de prieteni : ” În UK, codul poștal e cea mai tare chestie. Scrii aia și google te duce fix acolo”. Și numărul străzii. Și morți în cârcă, cerculețe , cerculețe până am găsit.

Fix când m-am gândit să scriu “job centre plus” , doar să văd că -aaaa cred că e ăsta din fața mea, morții mamei lui”.

Aveam destul timp de ars oricum, în care m-am plimbat pe străzi doar să fiu șocat.

Cum mă plimbam eu pitrocind casele și străduțele ăstora prin ochelari, traversând de colo-colo, și învârtindu-mă ca un coeficient în căldare, am observat o chestie tare.

Nu, nu orașul din poze. Nu apare in poze că nu-s așa bun pistolar la făcut poze din voleu, așa că uneori e nevoie de o mie de cuvinte.

Cam la fiecare trecere de pietoni erau oprite mașini cu gagici la volan și nici asta nu-i mare lucru, că doar e sâmbătă.

Ci faptul că cum mă uitam eu să mă asigur că nu mă calcă ( fă contact vizual cu agresorul și cunoaște-i intențiile), poate un pic mai insistent decât e descris în RFC-ul de contact vizual la traversare, am observat în repetate rânduri că gagicile ( erau și câte două în mașină) îmi zâmbeau și unele îmi făceau cu mâna. Ok, unele erau negrese altele nu neapărat remarcabile, dar gagici și nu pot să spun decât că m-am trezit râzând că prostul singur pe stradă.

Ca să vezi. N-aș fi suspectat că îmi face vreo gagica cu mâna ( waving, nu muie, că asta am mai văzut ) sau că zâmbește la mine pe stradă, din mașină. Aș fi fost mulțumit doar să nu văd privirea aia din România de “fraiere, dau peste tine, ce gâtu’ mă-tii te uiți la mine în mașină?”

Și gata. Ziua a devenit brusc mai bună decât aia de ieri și n-aș fi bănuit că-i suficient să îmi zâmbească niște străini ca să uit că e vremea mohorâtă și semi-plouă pe mine.

Fără nici o legătură cu cele de mai sus, la interviu la NIN m-au întrebat ăia data căsătoriei și nu cred că mi-am amintit-o corect :/. Asta ca să știți ce întrebări vă pun ăia și să veniți mai pregătiți ca mine.

I-am zis ăluia care mă întreba, să aștepte puțin să-mi sun soția că știu anul și luna, dar nu ziua, dar a fost de părere că-i mult mai indicat să fac eforturi și sa incerc s-o ghicesc singur.

Om înțelept.

La ieșire trecui pe lângă ceva biserică, “Salvation nu știu cum ” . 2 tineri se căsătoreau acolo, iar doamna părea destul de entuziasmată, c-am auzit-o spunând “…so happy that we get to do it ( cred că se refereau la căsătorie) at the Salvation Church” . Tipul nu părea corespunzător de entuziasmat, doar zâmbea ca prostu’ și poate ar fi fost potrivit să-i atrag atenția să “note down the date, bitch! ”

27 Replies to “A doua zi. La NIN in Guildford”

  1. Vezi ca se poate. Am observat si eu ca uneori in vest , nu numai din masina, iti zambesc desi in general persoanele mai in varsta sunt cu obiceiul asta.

  2. Da, niiice! Imi aduce aminte de un citat motivational de pe net, cu “daca poti sa-i spui cuiva ceva frumos, fa-o! nu stii cat de important va fi pentru persoana respectiva”.

    Mmm, sper ca stii ca asta te obliga sa pay it forward si sa mergi zambind de acum incolo cat mai des posibil. 🙂

  3. Vezi ca se poate.

    Vad, da.

    “daca poti sa-i spui cuiva ceva frumos, fa-o! nu stii cat de important va fi pentru persoana respectiva”.

    Unde am facut eu școala vieți erau alte motivaționale:
    Dacă poți să-i faci cuiva un rău, fă-i!
    și
    Bătaia și futaiul nu se mai întorc, așa că profită cât ai ocazia.
    #incompatibilcuvestul

    Mmm, sper ca stii ca asta te obliga sa pay it forward si sa mergi zambind de acum incolo cat mai des posibil.

    Desigur.

  4. neah, ca are previous exposure la civilizatie, deja s-a decomprimat un pic. Daca nu mai merge inapoi in tigania in fiecare weekend, apuca sa se evapore romania din el, we’re all OK going forward. Asta daca nu gaseste el un magazin romanesc sa ii vanda alea bors si chestii “traditionale”.

  5. Bai dar ce rai sunteti, chestia e ca vine omul cu great expectations in londonistan si se impiedica de sandniggers , africanos si alte maimute mai rau decat in Madagascar.

  6. @Fery: Maine seara ma intorc ca mai am treaba prin tara, plus ca vreau sa merg la munte la zapada cu copiii. Sa-ntrebam britanicii unde gasesc asta ? Romania trebuie pastrata bine in sticlute ( de vin si tuica), nu lasata sa se evapore.

    @Mike: Nu chiar. N-aveam asteptari de genul asta, am mai fost anul trecut pe-aci, si oricum , nici restul europei nu mai e chiar imaculat. Si nici nu ma derajeaza asta. Nu-i ca si cum am descalecat din Norvegia.

    Oltean, plm, astia nu se simt bine daca nu-i injura lumea.

    Chiar ca. Astia pierd prea mult timp cu politeturi nenecesare. Timpul meu, ca de al lor nu-mi pasa.

  7. “Maine seara ma intorc ca mai am treaba prin tara” – iara ti se raceste casa, ej nebun? Asa nu construim socialismu boss, ca tu incalzesti si dupa 4 zile pleci si se raceste. Ce-i asta?

  8. Nu cred ca mai dau incet incalzirea, o las sa duduie :)), macar pe 18-19 grade.
    Plm, sunt un calator. Acu ca plec, ma uit sa iau un proiect in Bulgaria :))).

  9. Haha :)) Eh, banuiesc ca pana la urma, nu se contrazic una pe alta, ca doar poti sa spui ceva frumos chiar in timp ce faci un rau.

    Apropo de ej nebun, de ce nu iti iei un termostat? E 30 lire sau pe acolo si scapi de problema asta cu frig cand vii dupa cateva zile.

  10. Am termostat. Da nu e wireless IoT and shit. Si nu-i vorba ca nu imi permit unul, probabil ca o sa si cumpar, da’ asta nu-i casa mea, nu pot sa bag eu mana prin instalatiile oamenilor, ca astia sunt cu Gas Safe, cu instalatori autorizati si am oarece respect pentru proprietatea altora.

  11. Dupa tine potopul, huh ?
    Apropo, da cu germana cum mai stai ? 😛
    Sau pesemne ca ai de gand sa te retragi aici la tropice cand iesi la pensie, sau cum ? 😀

  12. @Manowar: Au fost de ajuns aia, da’ nu de aia, ci ca imi imaginez ca am eu de castigat mai mult de la no-deal, atata tot. Sper sa nu imi imaginez gresit.

    Dupa tine potopul, huh ?

    Dupa, o data cu mine, nu conteaza.

    Apropo, da cu germana cum mai stai ? 😛

    Cu germana stau tot de la foarte prost in jos, da’ nu ala e motivul.
    Tre’ sa invete copiii limba engleza, mai intai. Pe urma vedem.
    Eu posibil sa vin chiar de anul asta sa ma inregistrez si pe acolo, doar cu buletinul, pentru niste combinatii si-un cap de pod. Sa vedem.

  13. Cand o sa vezi cat costa asigurarea la masina/punctele de penalizare (si cum sunt corelate) o sa intelegi de ce soferii iti zambesc si te invita sa treci strada (iar pietonul asteapta rabdator sa fie invitat pe trecere si te saluta dupa aia). Civilizatie #superioara … nu ca ai belit phula in caz de vreun accident sau julitura.

    Nu mai comentez zambetele care mascheaza muie acida sau pupat pe portofel. Norocul o fi ca n o sa interactionezi prea mult cu ‘locals’, ci cu alti emigranti mai mult sau mult putin ‘naturalizati’. Te obisnuiesti desi eu presupun (in romanismul meu primitiv) ca e o corelatie intre cultura zambetului fortat si dementa… dar deh eu sunt #babuin #aplaudlaaterizare

    Multa bafta, imi plac pozele si cum scrii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.