Antivaxxer fără voia mea

Tot apar știri despre tofelu  de epidemii, inclusiv internaționale ( suntem și pe linia asta de râsul Europei), pornite de la cetățeni români nevaccinați.

Toată lumea o ia la șuturi pe inepta de serviciu, Olivia Știr,  inclusiv  porcul de Arafat, pe care l-am mai făcut în toate felurile, pe aceeași temă.

Am râs, am glumit , am înjurat, dar gluma s-a cam risipit, și-a rămas în locul ei o necesitate de a flegma pe cineva. Că a trecut un an și jumătate și eu nu am găsit  încă tetraxim ( vaccinul tetravalent) sau înlocuitor, să-i fac copilului. Nu că nu se găseste la stat. Nu se găsește nici la farmacii private. Nu e și gata, clar? Nici înlocuitori pentru spectrul de boli acoperite, care sunt : difterie, tetanos, pertussis și poliomielită.  Se vede clar care e riscul de care mi-e frică, da?

Aparent se mai găsea prin diverse județe, dar de unde dracului să știu eu. Aflu, când nu mai sunt, evident.

Mi se sugereaza să încerc în Bulgaria, Ungaria, plm.  Care aveți cunoștințe în sistemul medical din România și aveți altă părere, dați-mi și mie un semn. Nu e vorba de bani, îl plătesc, dau și șpagă și comision și ce-o fi, nu mă uit nici la bani și n-am nici principii când e vorba de treburi d-ăstea. Bine, aș prefera ceva fără Timerosal, ca să placă la toată lumea, dacă se poate.

Habar nu am dacă pot să-l cumpăr din UK, că evident că dacă nu găsesc aci am să întreb când ajung pe acolo, dacă pot să-l cumpăr, dacă pot să-l transport, că habar nu am cum e cu el în aeroport , sau cu condițiile de păstrare.

De ce nu sunt vaccinuri disponibile?

Nimeni, dar nimeni nu poate răspunde  coerent la întrebarea asta și toți se dau pe după copac, că sunt probleme cu distribuția . Adică sunt două firme care au contracte cu statul pe tema asta – GSK și Santofi, și ”ei au probleme cu distribuția de anumite vaccinuri”, iar să organizezi o nouă licitație e un proces ”dificil” și de durată. Asta e tot ce auzi peste tot. Fără să se spună mai exact ce fel de probleme cu distribuția au.

Hai să zicem că ar trebui să mulțumim PSD-ului și fanilor pentru mult trâmbițata reducere  forțată, cu 35%  a prețului medicamentelor generice, adică pentru care au expirat patentele . Care s-a și întâmplat, că spre deosebire de alte partide, PSD-ul chiar se țin de cuvânt . Mulțumiri și multă muie, când am participat la discuția asta pe facebook  și le-am spus că-s handicapați, că nu poți forța o companie să-ți vândă un produs la ce preț vrei tu, mi s-a spus că mănânc căcat tehnocrat.

Oh, well,  acum vă rămâne să vă vaccinați copiii cu  reduceri de 35%,  că vaccinuri din pulă.

Eu am să mă descurc cumva, am găsit o listă cu branduri alternative ale aceluiași vaccin și am să le vânez pe ăstea . În cel mai rău caz am să-mi duc copilul în țara unde găsesc vaccin, că ce pula mea să fac.

Și să-mi aduceți aminte să-i trag o flegmă oricărui politician care-o arde în deflecții către Olivia Steer și antivaxxeri, când ei sunt primii responsabili. În frunte cu Arafat.

Medicamentee!Medicamentee!

 

 

 

 

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
17 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Manowar
7 years ago

Nu sunt sigur, dar asta nu e ce numeste in uk rotarix?

Daca da, e gratuit pe nhs. Sau 53 de lire in farmacii, cred, daca nu ai boracul la tine.

Manowar
7 years ago

http://www.nhs.uk/Conditions/vaccinations/Pages/4-in-1-pre-school-dtap-ipv-booster.aspx

Verificat acum. Gratuit pe NHS, dar trebuie sa ai boracul la purtator.

Manowar
Reply to  Catalinx
7 years ago

Pai, pula mea, daca p-acolo nu e (cat de socant not), atunci, ce sa zic, fute niste bani pe avion, boss. Tusea ca tusea, da’ polio nu-i asa de amuzanta pe cat o fi crezand Olivia Steer.

Catalinx
Catalinx
7 years ago

Nu banii de avion sunt problema, oricum trebuie să vadă țara o dată și o dată, cu cât mai curând cu atât mai bine, mi se scoală părul in cap la ideea ca trebuie sa zbori 2500 de km intr-o țară civilizată să faci un vaccin care s-a introdus prin ’86 așa.

XC47
XC47
Reply to  Catalinx
7 years ago

Păi zice Manowar că-i 53£ fără copil la tine. Nu e mai safe așa?
Copiii au prostul obicei să aibă niște reacții aiurea după vaccin. Gen febră prelungită, eventual au nevoie de îngrijiri mai speciale. Trebuie să pleci de aici pregătit cu tot felul de chestii. Eu zic că-i mai OK să cumperi vaccinul și să-l administrezi în țară.

Alifie
Alifie
7 years ago

Noi am incercat sa luam pentru cineva (hexavalent/schema de vaccinare) si nu am gasit la nici un distribuitor, asa ca omul si-o cumparat din afara.
Cum spune si XC47, daca asiguri temp. 2-8 grade pentru vaccin, il cumperi si-l administrezi in tara.

admin
Reply to  Alifie
7 years ago

Pai, eu călătoresc cu avionul. Nu ți se pare problematic să asigur temperatura aia? Că eu nu știu cum as putea s-o fac.

Magda
Magda
Reply to  admin
7 years ago

Ai putea lua un termos mic. De asemenea pui o punga cu apa la congelator pana face cateva cristale de gheata, dar inca e in stare lichida si invelesti vaccinul in punga si bagi cu totul in termos. Ar trebui sa fie ok vreo 8 ore.
Acum sa nu creada desteptii de la aeroport ca ticaie ceva.

Manowar
Reply to  admin
7 years ago

Nu te agita cu hackuri. Ia boracu’ la tine si da-i cu talent la nhs. Ghinion si nesansa. Cum am zis, vaccinu’ e gratuit, mai nasoala e treaba cu carat familionu’ dupa tine. Da’ ce plm sa-ti fac, nu-i ca si cand am furat eu vaccinu’ din Romania.

Alifie
Alifie
Reply to  admin
7 years ago

Cum spune Magda, ca mi-i greu sa cred ca un minifrigider pe usebeu poate sa racesca cu pana la 15~25 grade sub temperatura ambianta,

Catalinx
Catalinx
7 years ago

Nu e vorba de ce “pot” face. Că îmi pot imagina și eu soluții de hack. E vorba că transport un vaccin care are nevoie de condiții pretențioase în niște condiții asupra cărora nu am control exact, urmând să îi fie adminostrat și eu să cred că e totul ok. Așa că nu. Nu știu dacă citește pe aici, probabil că nu, dar îmi zise soția că a primit un sms de la medica de familie a copilului, că a găsit o doză și o așteaptă săptămâna viitoare cu copilul la împuns. Ceea ce mi se pare foarte tare, in… Read more »

don
don
7 years ago

nu e vorba nici de psdei actuali , nici de tehnocrati. e veche treaba si e vorba de un fel de mafie care le exporta. pretul la medicamente e controlat in tot UE si se aplica niste algoritmi de calcul cam identici (se ia pretul din alte 12 tari si se alege ba media ba cea mai mica varianta, ceva de genul). eu l-am cumparat de prin UK pe ala de se face la 2 luni si la 4 luni (tot tetravalent, ca se face rapel la 4, la 6 si la 12 luni) , iara pe cel de la… Read more »

don
don
Reply to  Catalinx
7 years ago

mi l-a transportat o cunostina care sta pe acolo

don
don
Reply to  Catalinx
7 years ago

Nu e nevoie de conditii foarte speciale, ceva de genu sa nu stea la peste 8-10 grade Celsius. Era iarna cand l-a adus (cu masina). copilul e nascut la mijlocul lui octombrie.

trackback
6 years ago

[…] Mai exact acum s-au blocat in depozite tetravalentul și hexavalentul. Știți, căutam și eu unul mai  acum câteva săptămâni, dar de un an, așa. Am găsit, dar nu […]