Mă tot caram cu 3 telefoane după mine, ca centralista, toate proaste. Unu fără baterie, unul cu ecranul spart și altul tot fără baterie și ucis de vreme. Toate smartfoane.
M-am cam prins eu că ăsta, cel mai bun va fi și el ucis de baterie repede, și mi-am comandat de la chinezi una și niște unelte.
Vineri a venit bateria, dar uneltele nu. Aș mai fi așteptat, dar s-au întâmplat două lucruri. De când m-am mutat la Orange am observat că la fiecare minut de utilizare pierdeam 2% de baterie. Semnal de căcat.
Treaba e că nu mai era loc de stat am întrebat în stânga în dreapta, dar soluția cea mai rapidă a fost să mă duc tot la un service. De data asta am fost la Auchan. 80 de lei și au schimbat bateria. Au făcut-o corect, spre deosebire de ăia de data trecută.
Dar nu înainte să se întâmple altă chestie. La telefonul cu ecranul spart și capacul lipsă, un Samsung S2 pe care l-am cumpărat SH acum 4 ani, nu prea a mai mers sim-ul de săptămâna trecută. Ăla e numărul de bancă și de recrutare. Nu prea e amuzant.
Așa că am zis că îmi iau o japca dual sim, să nu mă mai car cu 3 telefoane, două sunt de ajuns, cu baterie mare și dacă găseam și schimbabila era beton. Eu cautam ceva Lenovo, ca al unui amic, pe la 120 de Euro.
Am mers la Flanco (emagul ăla off-line) , m-a întrebat un angajat dacă mă poate ajuta cu ceva. I-am spus ce vreau și a zis că cel mai ieftin cu 2 sim și baterie mare e 600 de lei. După 2 minute am găsit singur ce căutam. Halal ajutor.
Părți bune:
-Dual SIM.
-Baterie accesibilă fără șurubelnițe. 2000Maih.
-400 de lei ( cca 85 de Euro)
-Touch-screenul e okish.
-5 inchi.
Părți nu așa bune:
-Nu e LTE.
-Nu știe chestii NFC, amprentă și alte noutăți.
-Camera de 8.0 MP e slabă chiar și pentru pixelii ăia.
-Are Android 5.1
Pe scurt, de banii ăia eu sunt mulțumit.
La Sony Z3 bateria asta nouă ține, nu la fel de mult ca atunci când era nou, dar cam pot trece ziua cu el cu un pic de grijă.
Dacă mă mai duce 1 an eu sunt mulțumit.
Bateria a costat 15 Euro cu transport. Dacă nu, aia e.
Copiii au avut tablete de la Asus, foarte ok, specificatii decente si fiabile. Sper sa fie la fel si cu telefoanele. Io inca mai tin un telefon de ala cu butoane si clapeta, de tine bateria o saptamana si n-ai stres cum si unde-l tii, ca sigur nu pateste nimic, iar pentru net m-am bagat la un xiaomi 4x – cam 125 de euro, mai mult pentru bateria de 4100 de mAh (care-i din pacate non-removable).
https://www.gsmarena.com/xiaomi_redmi_4_(4x)-8608.php#redmi-4x-id
Sa le uzezi cat mai cu folos.
Da, mulțumesc. L-am pierdut deja în avion.
Imi pare rau, urat, chinuiala cu alte cartele, futu-i!
Eh…a devenit rutina sa pierd chestii in avion, N-am pierdut vreodata un telefon, da’ niciodata nu e prea tarziu. Mai rau e ca l-am pierdut p-ala cu numarul pe care il au bancile, lol. In fine . Daca mi-l dau aia inapoi bine, daca nu, vad eu ce fac.
tot un asus am luat si eu, dar e o generatie mai noua: zenfone 3 max, 3gb ram + 32 stocare
era la 750 in altex.. stie de android 7, are ecran mai bun si bateria e de 4130mAh :p
si dap, targetul meu e tot dublu: vreau sa tina 2 ani, ca atat e garantia :))
Daca l-ai pierdut in TAROM nu-l mai vezi inapoi.
SAS
Am luat 600 de euro de la ei pe întârzieri. Le dau înapoi 85 pe prostie.
[…] Urmare de aici. […]