L-a tras un pic curentul

Aseară pe siteurile de știri  era poza asta la știrea că l-au prins babarezii ( felicitări poliției române, desigur, că altfel nu aveau nemții oportunitatea să se facă remarcați) pe Cherecheș in Augsburg. Poza era luată de la sindicatul Europol de pe Facebook.

Pe urmă l-au mai spălat un pic , ori irl ori pe Photoshock mai degrabă.

In poza originală se vede un pic măseaua umflată, un pic de urme se borș și astea. Aparent omul “s-a rănit în timp ce încerca să scape”, adică, pe românește, nu s-a dat prins și i-au dat boxul.

Acuma, io n-am nimic cu omul, îmi pare rău pentru el; te chinui ani de zile să iei șpăgi, să furi, să pui și tu ban pe ban, să-i cari cu geanta peste graniță și când să fugi și să te bucuri de viață te prind și acolo și te și bat. Te pomenești că o să îi ia și banii din seifuri.

Dar  toată lumea știe că poliția din Germanistan e un ceva mai eficientă decât poliția din Romania și alte țări europene.  Putea să fugă în Serbia, putea să fugă în sudul Italiei, putea să fugă în Franța, Spania, sau Portugalia, sau Bulgaria , Grecia , Turcia – cu șanse un pic mai mari. Cred că putea repejor intra și în Anglia, in vreun container.  El s-a dus în statul polițienesc Germania. Este știut faptul că nu te iei la fugă cu poliția germană, că aia te găjbesc și pățăști.

În viața mea anterioară aveam relații de afaceri dubitabile cu persoane care se aflau în țări. La debandada din anii 2000 de pe la începuturi, când nu prea erau camere de supraveghere, mai subțire cu bazele de date și schimburile de informații , când puteam spune cu mâna pe inimă că poliția cyber de cam oriunde din lume era mult în urma infractorilor – te prindeau ăia doar la pont și doar din pândă conexă, adică ei știau că pe ăia cu bani din scamuri îi găseau la cluburi scumpe, la manele, in magazine scumpe, când cumpărau mașini și case nejustificabil , sau în alte activități infracționale ( eventual de pericol social sporit ) și îi filau și interceptau de acolo. Și după aia mai prindeau din turnat și toate cu ajutorul serviciilor de informații, că altfel erau morți. Au fost câțiva ani de aur.

Nu făceai din astea, nu erai pe radar că ei nu erau în stare de mai mult. Cu toate acestea , în Germania nu făcea nimeni purici mai mult de câteva luni. Ori plecau, ori se dădeau la fund, ori erau prinși și pe lângă zdup/ expulzare luau și pulaneală – acestea nu sunt zvonuri, direcțiile erau clare – în Germania, Austria și Elveția “nu ne băgăm că belim pula”. S-a mai înmuiat și Germania după 2010 , dar nici chiar așa.

Franța, Italia, Spania chiar și Danemarca ? Lejer, de vară, liberté , egalité, astea. Anglia? Absolut debandadă. Nu au prins aproape pe nimeni, iar ăia prinși au plecat înainte de judecată sau după, sau au stat puțin și au fost expulzați iar în România lăsați liberi – bo-ie-ri-e. Acuma e mai altfel.

Iar ăsta, în anul Domnului 2023 se duce in Germania , fix la rude , face pe Schumacher p-acolo și fix in Bavaria unde au aia un pic mai mare prezența de spirit. Adică , până și Germania nu e toată la fel. Altfel merge infracționalitatea prin Dusiburg și rustbeltul nemțesc, sau pe lângă Dresda înspre Polonia, decât în Bavaria.

5 3 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
zgriptorul
zgriptorul
1 year ago

😁cum zice vorba aia, important nu e să știi, ci să știi numărul de telefon WhatsApp al cuiva care știe

Buruc
Buruc
1 year ago

Nici fugarii nu mai sunt ce au fost. Sa iei telefonul
cu tine si sa crezi ca scapi e noaptea mintii.

pana si gourou stia care e mersu :)))

“Când au ajuns într-o casă cu cinci camere din suburbiile Parisului, le-au fost confiscate pașapoartele, cardurile și telefoanele mobile, pe care românii le-au acoperit cu folie de aluminiu, ca să nu fie monitorizate.””