De vremuri mai bune II: Pizza in Sibiu

Acest articol conține promoții plătite, sau neplătite, cum vreți s-o luați, că de plătit n-am plătit, dar de mâncat, da. Vedeți voi mai încolo sau închideți acum .

După ce l-am lăsat pe omul meu la aeroport, aveam, cum am zis, 7 ore de stat prin Sibiu și mă puteam plimba prin parcuri că e oraș frumos, dar de la o oră încolo incepi să pari dubios și te saltă miliția că de ce nu te duci la muncă – sau nu mai e așa acuma ?

Vorbisem cu alt prieten, cel mai vechi pe care îl am, ne știm de când avem memorie, că împreună am fost de când am învățat să mergem măcar vreo 100 de metri așa și, de-a lungul și de-a latul copilăriei și adolescenței, am făcut câteva isprăvi.

Pe urmă ne-a apucat viața cum a putut și ne-a tăvălit pe unde s-a nimerit. La el s-a nimerit fix unde am plănuit și unde am fugit de acasă, întâmplător, când eram copii.

Întâmplător, că am zis în link, că noi voiam la sârbi, dar na , ce să și faci la 11-12 ani.

Omul meu si-a făcut viața acolo, destul de mișto, cu o grămadă de muncă și mai multe nu voi spune, că e o relație prea intimă, iar el nici măcar nu știe că scriu un articol despre asta. Dacă e ceva îmi cere el să scot, sau poate îmi trimite niște poze mai ca lumea, lol.

Am lăsat mașina printr-o parcare aproape de centru și am luat-o la pas către Piața Mică, unde are  stabilimentul, mă rog, unul dintre ele.

Au făcut o stradă pietonală, care in weekend e cu street food, cu înghețată ( în octombrie, o premieră pentru mine in România) . Eram singur, e mai mișto să te plimbi cu cineva de mână, fie și niște copii, dacă ești pedofil, dar na, facem fiecare ce putem, eram la distanță de soție care aștepta să îi chem un taxi la ora aia.

Dacă mergeți la târguri de Crăciun în perioada asta , merită un ochi in Sibiu, e frumușel. Atunci nu era descchis încă , am înțeles că din 15 noiembrie.

Ultima oară când ne-am văzut, acum vreo doi ani, nu avea locația asta, așa că am mers un pic bezmetic , după ce zicea telefonul ca nu știu prea bine prin Sibiu.

Și merită să scriu rândurile astea că noi, românii, suntem veșnic nemulțumiți de serviciile Horeca, de preturi, de calitatea mâncării. De.

Și, pe undeva, e bine că e așa, pentru că, în principiu, în ultimii 20 de ani, calitatea restaurantelor din România a crescut exponențial as zice eu . De aceea am mai scris și  o să mai scriu despre asta.

Mai ales că, pe unde mai merg, prin Europa, parcă-parcă dă un pic înapoi calitatea asta, iar prețurile tot cresc, să nu credeți altceva.

Avem, în sfârșit, în România restaurante decente. Nu toate, dar destule. Băi, chiar și la cele etichetate “tourist trap” , la destule dintre ele, mănânci binișor sau bine!

Motivul pentru care se întâmplă asta e și pentru că românii au început să își permită mai multe, și pretențiile  “exagerate” ( ghilimelele sunt pentru că nu sunt exagerate , dacă pot găti lejer mult mai bine acasă, atunci restaurantul ăla are o problemă ) , și , nu în ultimul rând, pentru că niște oameni pasionați, ca acest prieten al meu, au stăruit ( e important cuvântul) în a oferi servicii la o calitate mai bună și mai bună.

Ce vreau să spun este că sunt restaurantele mici, nefrancizate și care nu sunt lanțuri , care setează standarde in materie de calitate , celelalte deschise de investitori potenți, sunt bune și ele, însă doar exploatează piața și se poziționează la nivelul de servicii stabilit , trăgând avantaje din volum și din putere financiară – money in / money out.

Dacă piața rămâne doar a lor ( salut UK ) , sau dacă calitatea oferită de afacerile mici decade, tot nivelul de servicii decade.

Spun asta pentru că ceea ce nu se vede e că deseori  micii antreprenori în orice, depun eforturi mai mari în stabilirea unui nivel calitativ, pentru ca să li se întoarcă clienții, fie că merge , fie că nu.

Din perspectiva noastră, de clienți, noi vedem doar partea  care ne interesează, nici nu pledez pentru altceva,  dar este mai mult de atât.

Suntem obișnuiți să spunem că dacă ceva nu merge bine, un restaurant dă faliment, se închide, înseamnă că e vina proprietarului , că nu s-a priceput, nu e treaba noastră. Dacă calitatea scade pentru a menține prețurile ( shrinkflation) la nivelul la care le suportă piața, iar este vina proprietarului, că vor să spolieze consumatorul.

Poate. Ca client e OK să ceri servicii de calitate. Așa ar trebui. Ce vreau să spun, e că treaba asta e un joc în doi, și singura sugestie pe care îmi permit să o fac e că dacă vreți să ajutați restaurantele bune, ălea de la care vă place mâncarea, mergeți și mâncați acolo, sau dacă  faceți comandă, faceți de la ei, direct, și faceți efortul să vă ridicați comanda, dacă nu oferă serviciu de livrare.

Serviciile terțe de livrare distrug calitatea serviciilor și a mâncării oferite de restaurante.  Am văzut asta , am văzut și în cazul ăsta , în perioada covidului și după, când lumea a inceput să comande online și, în teorie, serviciile de livrare de tip Glovo și care mai sunt trebuiau să ajute industria asta, în practica au parazitat-o și au acționat întru îngroparea ei.

Acestea fiind spuse , am rămas surprins să văd tema de interior a  restaurantului. Pozele sunt NEprofesioniste, că sunt făcute de mine, în grabă, cu telefonul, care nu mai e nici asta actual și nici nu o să îmi aducă moșul anul ăsta unul mai bun, că eu sunt Moșu’ și sunt zgârcit, am dat toți banii pe laptop.

Tematica cu finisaj de cărămidă poate place sau nu, omul meu a locuit și el o vreme in UK , nu știu dacă de acolo s-a inspirat, dar am o bănuială, că e fan.

Ce m-a surprins e că , ok, știam că se ocupă cu businessul in sine și cu bucătăreala, efectiv gătește bine ( revin) , fără să aibă vreo calificare de bucătar, la modul omul a studiat și absolvit ceva facultate de  sociologie si pe urmă de management in turism și poate ai crede că e tocilar, dar nu; doar a fost interesat si a avut nevoie – dar nimic de design interior, și credeam și io, na , că a luat pe cineva, cum a făcut cu alte ocazii, dar aparent , asta e opera lui.

Cârcotași putem fi toți, dar eu sunt, uneori, fascinat , în ce grup de prieteni mă învârt și faptul că nu că nu conducem lumea, n-avem pretenții așa mari, ci că ne luptăm să cumva supraviețuim prin ceea ce facem.

E evident că greșim undeva, trebuie doar să ne lămurim unde.

Aceste fiind zise, eram curios o cafea și mai multe pahare de vorbă, că na, când te vezi așa rar ți se mai face dor, de o bârfă, de o vreme pe care nu o mai găsim, de timp pe cate nu il mai avem.  Practic, eu voiam să  îl țin din treabă, că el lucra nu pe post de șef, ci pe post de pizzer șef, am înțeles că acoperea bucătarul.

Așa că ne-am mutat în bucătărie, să îl întrerup din treabă acolo.

Și-s câteva chestii de zis, nu e vorba doar de prietenul meu și de restaurantul lui Insieme, ci în general, când îți alegi serviciile, încearcă să afli, sau să observi, dacă poți , cât de pasionați sunt cei ce le oferă, cei ce le au. Cât de obsedati  sunt de munca lor.  Filtrați așa, mai degrabă decât după preț, dacă vă permiteți.

Nu îmi era foame și chiar nu voiam să mănânc, că deja îmi face soția observație , într-un mod nu foarte deranjant, dar orișicât și are dreptate, că am burdihanul rsa mare și iar trebuie sa intru la dieta lui Isus Hristos în deșert si sa ma hranesc doar cu informație din apă, cum e vorba zilele astea.

Dar nu prea a fost după mine.  Și e și păcat, când ai bucătar dedicat.

Eu, în general, mănânc pizza dacă e gătită de sotie, dacă comandă copiii, sau dacă nu e altceva de mâncare, dar fan sunt doar pizza gătită de soție.

Dar,  na, când îți gătește un prieten special, na, mă înțelegi.  Nu îmi era foame, dar am lins farfuria, iar cuptorul profesional de pizza are ceva avantaj in fața celui obișnuit, electric, că pizza are nevoie de temperatură mai mare de coacere.

Acestea fiind spuse , partea mișto e că aluatul e frământat la fața locului, de dimineața, deci nu e congelat.

Cred că aluatul frământat de sotie cu mâna și cu sucitorul – are ea stilul ei, eu n-am reușit – capătă o consistență diferită interesantă și blatul poate fi făcut chiar mai subțire decât iese blatul ăsta automat, dar, acestea fiind spuse pizza, are gust de pizza făcută de bucătar, bună.

Acuma, dacă ajungeți vreodată pe acolo și nu e la fel, nu vă plângeți la mine, cereți să vă gătească proprietarul restaurantului, lol.
De obicei gătesc bucătarii, care bănuiesc că-s pricepuți, ar trebui să fie mai pricepuți decât el, lol; dar ocazional gătește și el, cu pasiune, iar pentru mine, mna, o să zic doar că soția părea un pic geloasă când i-am relatat.

Și dacă cu privire la pizza sunt în dubii dacă îmi place mai mult pizza gătită de el sau de soție, cu privire la tiramisu – nu am mâncat mai bun. Și acela preparat de el.

Nici nu prea mănânc prăjituri și nu e ceva ce mănânc relativ des , dar nu am mâncat mai bun. Până acum .

Ce e și mai amuzant e că omul meu nu a studiat la școală ( cred, din ce știu eu, na ) bucătăria – e doar pasionat.  A studiat sociologie și încă o facultate de turism care să îl ajute cu managementul pe partea asta, dar treabă cu bucătăreala și preocupările de design interior – pasiune.

Face treaba asta de aproape 20 de ani, iar succesul comercial e sub ce te-ai aștepta cu privire la calitatea serviciilor oferite, dar bănuiesc că așa merge. În general, au succes mai degrabă serviciile mainstream oferite într-o paradigmă comercială de volum, care reușesc să mențină costurile scăzute.

All in all omul se descurcă probabil mai bine decât mine, sau similar,  și mă bucur pentru el, când merge treaba că și cum m-aș bucura pentru mine, iar când nu merge așa de bine sunt trist ca și cum mi-ar merge mie rău.